

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 6 inculpați, membri ai organizației Comandamentul „Vlad Țepeș”, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și "trădare", informează Mediafax.
Potrivit sursei citate, cei 6 doreau înlăturarea tuturor angajaților din instituțiile statului, adoptarea unei noi constituții, schimbarea numelui țării, a drapelului și imnului.
Pe site-ul organizației apare simbolic la conducerea „Statului Major al Comandamentului” generalul maior în retragere Radu Theodoru, în vârstă de 101 ani, fiind, totodată, singurul suspect din dosar căruia nu s-au instituit măsuri.
Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, "începând cu anul 2023, cinci dintre inculpați împreună cu un suspect au constituit un grup infracțional organizat în scopul de a știrbi suveranitatea și independența statului român prin subminarea politică și a capacității de apărare a țării", sună sforăitorul comunicat rostogolit pe toate site-urile și televiziunile Sistemului.
„Începând cu anul 2024, la gruparea de criminalitate organizată a aderat un alt inculpat, toți membrii desfășurând acțiuni continue, conștiente, publice sau conspirate în vederea îndeplinirii scopului propus. De asemenea, membrii grupului infracțional au intrat, în mod repetat, în legătură cu agenți ai unei puteri străine, aflați atât pe teritoriul României, cât și al Federației Ruse. Gruparea de criminalitate organizată s-a constituit sub paravanul unei organizații și s-a dezvoltat pe tipul unei structuri de tip militar, cu eșaloane de conducere (stat major) și personal de execuție, reprezentată prin imaginea suspectului cercetat în cauză, general maior în retragere. Cercetările efectuate au relevat că membrii grupului infracțional organizat, prin intermediul unor platforme online, au recrutat adepți și au publicat materiale video (notificări adresate autorităților statului român, organizațiilor naționale și internaționale)”, arată DIICOT.
De asemenea, "inculpații au întreprins demersuri pentru realizarea unor negocieri cu factorii politico-militari externi privind retragerea României din alianța militară la care este parte, înlăturarea actualei ordini constituționale, desființarea partidelor politice, instalarea unui nou Guvern format din membrii organizației ce vor ocupa funcții de miniștri, înlăturarea tuturor angajaților din instituțiile statului, adoptarea unei noi constituții, schimbarea numelui țării, a drapelului și imnului".
„Totodată, pe parcursul lunii ianuarie, doi dintre inculpați s-au deplasat la Moscova, unde au intrat în contact cu persoane dispuse să sprijine demersurile organizației cu privire la preluarea puterii de stat în România”, mai arată DIICOT.
Au fost puse în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară miercuri pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Giurgiu și Maramureș, fiind identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.
Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București în cursul zilei de joi, cu propunerea de arestare preventivă a 4 din inculpați și arest la domiciliu pentru alți doi 2 inculpați.
Cercetările vizând "suspectul" în cauză - veteranul de război Radu Theodoru - sunt continuate fără a fi dispuse măsuri preventive. Ținta operațiunii informativ-mediatice este evidentă: Călin Georgescu.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, cu sprijinul ofițerilor Direcției Contrainformații și Securitate Militară din Direcția Generală de Informații a Apărării, ai Serviciului Român de Informații și ai Direcției Generale de Protecție Internă din Ministerul Afacerilor Interne.
"Cei 7 care au speriat Vestul" și clipurile cu Călin Georgescu
J.D Vance, la Munchen: ”Dacă democrația voastră poate fi distrusă cu câteva sute de mii de dolari și promovare digitală din alt stat atunci nu era îndeajuns de puternică”
„Putem să credem că este greșit ca Rusia să cumpere promovare pe social media pentru a influența alegerile. Și noi credem asta. Puteți da vina pe lumea întreagă. Dar dacă democrația voastră poate fi distrusă cu câteva sute de mii de dolari și promovare digitală din alt stat atunci nu era îndeajuns de puternică (democrația)”.
„Principala amenințare a UE nu e nici SUA nici China, ci vine dinăuntru. Ceea ce mă îngrijorează este amenințarea din interior, retragerea Europei de la unele dintre valorile sale fundamentale, valori împărtășite cu Statele Unite ale Americii”, spunea Vance, la Munchen, în urmă cu trei săptămâni.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Foarte tare!!!!!!
Înțeleg ca niște oameni deștepți, patrioți, apărători ai constituției și a democrației au oprit ăste 7 bucăți periculoase individuând alți câțiva, să zic vro sută! Bravo!
Aceste persoane armate cu petardele de stadion ale lu’ nea Potra și ceva pistoale care cu apă care cu bule de juri că-s mortale și letale, susținuți de entități ruse determinate să cotropească România, iată că au fost înlăturate din societatea altfel ferice care locuiește înlăuntrul marginilor zdrențuite ale României. Bravo!
Ceea ce nu-mi rezultă corect și uniform e dacă acești umili și devoți servitori ai Patriei și a neamului, âștia dă puseră suta de antieroi pă butuci e dacă chiar toți au pe Cărțile lor de Identitate numele de Napoleon Bonaparte, domiciliul în același centru neuropsihoobsesivcompulsivdușicupluta, ori o fi vreun Gengis Han sau vrun Caligola.
Trăi-v-ar vecinii și amantele/amanții consorților/consoartelor voastre. Bravo!
CĂLIN GEORGESCU PREȘEDINTE - oricât v-ați da voi în stambă! Hai napoleonilor, ca ies toți românii din imn de la ATI!