Număr impresionant de pelerini în acest an la Sfânta Parascheva. Peste 450.000 de credincioși s-au bucurat de evenimentele desfășurate la Mitropolia Moldovei și Bucovinei

De Cronicar  /  

Foto: Doxologia

Foto: Doxologia

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Manifestările religioase organizate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva 2023 au adus la Iași un număr record de pelerini, comparativ cu anii anteriori, conform grupării de jandarmi care a asigurat ordinea în timpul manifestărilor. În această dimineață, 16 octombrie, începând cu ora 6.00, moaștele Ocrotitoarei Moldovei au fost purtate în procesiune și așezate în baldachinul din Catedrala Mitropolitană. Cei care doresc de acum să se închine la racla Sfintei Parascheva sunt așteptați să vină în interiorul sfântului locaș, transmite Doxologia.

Deși participarea a fost numeroasă, nu au fost înregistrate incidente majore, afirmă Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” - Bacău.

Prin efortul depus de personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, în sistem integrat, conform competențelor, coordonat de Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău au fost asigurate, în perioada 07-16 octombrie 2023, condițiile de siguranță pentru ca aproximativ 450.000 de persoane să se bucure de toate evenimentele desfășurate la Mitropolia Moldovei și Bucovinei din municipiul Iași, prilejuite de Hramul "Sfintei Cuvioase Parascheva".

În cele 10 zile de manifestări religioase, aproximativ 360.000 de persoane au participat la pelerinajul la Racla cu Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și circa 90.000 de persoane au fost prezente la celelalte evenimente organizate la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, slujbele religioase, procesiunea Calea Sfinților și Sfânta Liturghie Arhierească.

Conform estimărilor organizatorului, perioada de afluență maximă a pelerinilor a fost înregistrată pe data de 14 octombrie 2023, când în culoarul de acces către raclă se aflau aproximativ 70.000 de persoane, ceea ce a generat un șir de oameni de peste 5 km lungime și un timp de așteptare cuprins între 20 și 24 de ore.

Mulțumim organizatorilor,  reprezentanților autorităților publice locale și voluntarilor care, prin deschiderea pentru colaborare manifestată, au contribuit la succesul acestei misiuni.

De asemenea, mulțumim participanților pentru răbdarea manifestată, înțelegerea, respectul și comportamentul conform recomandărilor și indicațiilor forțelor de ordine.

REZULTATE

Personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne și ale Poliției Locale Iași implicate au acționat proactiv, cu accent pe prevenirea și combaterea faptelor antisociale, asigurării protecției tuturor persoanelor aflate în spațiul public, astfel încât aceștia să beneficieze de condiții de siguranță la toate evenimentele la care au participat.

Situațiile care au necesitat aplicarea măsurilor contravenționale au fost înregistrate în special în afara sau în apropierea zonelor de afluire, drept pentru au fost aplicate 246 de sancțiuni contravenționale în valoare de 43.250 lei și au fost constatate 5 infracțiuni.
 
AJUTOR MEDICAL
 

O atenție deosebită a fost acordată asigurării primului ajutor. Astfel, echipajele implicate în acordarea asistenței medicale de urgență și de prim ajutor aflate la postul medical avansat deservit de personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Iași și de cel al UPU-SMURD Iași au acordat sprijin participanților în 641 de situații cu afecțiuni medicale diverse (ex. dureri abdominale, toracice, insuficiență respiratorie, gonartroză, lipotimie, hipertensiune arterială, hipoglicemie, fractură piramidă nazală, crize comițiale, luxații membre, vărsături, viroză respiratorie, etilism acut, cefalee, sincopă, stare hipotimică, nevralgie intercostală, criză epileptică).

În 56 de situații cu afecțiuni medicale diverse a fost nevoie de investigații medicale de specialitate, astfel că 56 de persoane au fost transportate la spital, mai transmite sursa citată.
---‐--------------------------------
Informații suplimentare:

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău a asigurat integrarea tuturor măsurilor de ordine și siguranță publică pentru una dintre cele mai ample manifestări religioase ortodoxe din țara noastră, împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași, Inspectoratul de Poliție Județean Iași, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Județean Iași și Poliția Locală Iași.

 
FOTO: Rândul la Sfânta Parascheva în dreptul Podului Roș din Iași, la circa 4 km de Catedrală. Fotografie aeriană: MAI (urmează Cuvântul Mitropolitului)

Aceasta este Taina creștinătății, aceasta este Taina ortodoxiei”

La finalul momentului, după ce ierarhul a rostit câteva rugăciuni către Sfintei Parascheva și Sfântul Andrei Criteanul, Părintele Mitropolit a transmis un cuvânt de binecuvântare și de recunoștință către cei prezenți:

Iubiți credincioși, nu avem cuvinte să-i mulțumim lui Dumnezeu cel în Treime lăudat, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, că a fost cu noi în aceste zile, ne-a întărit voința, ne-a încălzit inima, ne-a luminat mintea, a dat putere picioarelor noastre, și s-a împlinit hramul cel mare a Sfintei Catedrale, sărbătoare închinată Sfintei Maicii noastre Cuvioase Parascheva. Au fost alaiuri întregi de preoți, călugări, călugărițe, tineri și oameni în vârstă, oameni mari după logica acestei lumi și oameni obișnuiți, dar toți mari după judecata cea de nepătruns a lui Dumnezeu, oprindu-se pentru o clipă, după multe ore de așteptare, în fața sfintelor moaște ale Sfintei Parascheva și ale Sfântului Andrei Criteanul. De ce au venit oamenii să se închine? Au venit fiecare cu durerea și bucuria lor, cu gândurile împlinite, cele curate, dar și cu sfâșieri lăuntrice de tot felul. Au venit să dăruiască viața lor lui Dumnezeu, așa cum încercăm să împlinim această lucrare duminică, mergând la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în bisericile din parohiile sau mănăstirile noastre, în aceeași modalitate, credincioșii au adus viața lor lui Dumnezeu. Viața lor cu bunele și mai puțin bunele ei adâncimi. Totul este dat lui Dumnezeu și Dumnezeu ne dăruiește în schimb viața Lui. Ce schimb de daruri minunat! Oferim viața noastră și primim viața Lui. Dăm cele ale noastre și primim cele ale Lui, mai mult decât atât, Dumnezeu nu așteaptă de la noi cele ale noastre, ci ne așteaptă pe noi. Noi îi suntem datori nu cu ale noastre, ci cu noi înșine, El oferindu-ne nu doar cele ale Lui, ci pe El Însuși, dăruindu-se prin dragoste fără limită pentru mântuirea noastră. De fapt aceasta este Taina creștinătății, aceasta este Taina ortodoxiei: Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să devină Dumnezeu. Mulțumim lui Dumnezeu pentru tot și pentru toate, pentru aceste zile frumoase și iată pentru ploaia care începe să mângâie pământul. Îi mulțumim pentru că a sensibilizat inimile atâtor oameni să se îndrepte spre Iași în zilele acestea și nădăjduim că Iașul a fost o gazdă primitoare. În tot cazul, ne-am străduit de la mare la mic, ajutat iată, în primul rând, de evlavia poporului, de rugăciunile și de prezența preoților, de lucrarea frumoasă a domnilor jandarmi, de tinerii aceștia îmbrăcați specific (voluntarii Sfintei Parascheva n.r.), care au dat și culoare și mângâiere multor inimi. Mulțumire aducem tuturor acelora de aici, din oraș, din Moldova și din țară, care cu discreție, dar și cu eficiență au ajutat ca mulțime de pelerini să petreacă orele de așteptare cât mai aproape de ceea ce socotim a fi normalitatea acestei așteptări. Desigur, au fost oameni mai slăbuți din punct de vedere al sănătății, au cedat în anumite momente, au fost însă oameni, cadre medicale voluntare care au intervenit și Dumnezeu și-a arătat prezența Sa, pentru că față de mulțimea credincioșilor au fost destul de puține situații cu totul și cu totul speciale. Vă mulțumim și dumneavoastră tuturor, cu nădejdea că Sfânta a preluat în mâna ei inima noastră și mâna ei curată de care ne am atins cu toții în aceste zile, a preluat inima noastră și a dus-o în fața Lui Dumnezeu, care așteaptă cu nesaț ca omul să îi predea Lui inima lui, pentru că Dumnezeu să ne dăruiască inima Sa așezată în mod special în Trupul și Sângele său.

 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la Marius Tucă;

Cine este George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Wolf Edmond 16.10.2023 13:56
    Numărul impresionant de pelerini la moaștele sfintei nu denotă doar larga acoperire a credinței ci și disperarea oamenilor în a căuta și obține sprijin divin în fața actelor samavolnice ale stăpânirii și nevoilor lor esențiale a căror satisfacere este pusă în dubiu de nivelul tot mai precar de trai, de lipsa apărării în fața necazurilor și bolilor. Alimente și medicamente tot mai scumpe, utilități care nu mai pot fi acoperite cu salariile și pensiile decimate de inflație și politicile guvernanților, agresiunea propagandei și educației de gen total opuse principiilor creștine, disprețul arătat de autorități față de cetățenii țării în timp ce pentru refugiații din alte părți buzunarele guvernului sunt larg deschise. Când auzi pe ciolac spunând că „guvernul nu e Crucea Roșie Internațională” când e vorba de repatrierea cetățenilor români blocați în Israel dar se oferă voluntar să repatrieze gratis cetățenii ukrainieni blocați tot acolo, îți faci cruce cu ambele mâini. Greu de crezut, nu?
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  5. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

  10. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

Ultima oră

23:44

Profesorul Ion Coja: Un om avea o girafă. Dar nu i-a folosit la nimic. Nicușor are o tobă. Bum, Bum, Bum! Dreptul nostru de a spera este George Simion!

23:30

Mădălin Pribu: VOI VOTA CU MÂNIE ÎMPOTRIVA CRIMINALILOR DIN PANDEMIE

23:00

Cine este ”izolaționistul”? George Simion, întâlniri la nivel înalt la Roma, cu Giorgia Meloni și Matteo Salvini: ”Avem prieteni, avem aliați, dar cel mai important e că îl avem pe Dumnezeu!”

22:45

Jurnalul secret al menajerei Primarului. Episodul 1: ”Mizerie de stat”. MUC ȘI MIC

22:10

34 de ani de când Părintele Justin Pârvu a pus temeliile Mănăstirii Petru Vodă. La Mulți Ani! Cum a fost arestat Marele Duhovnic pe 14 Mai 1948, ”Noaptea Sfântului Bartolomeu pentru România, cea mai odioasă și cea mai criminală noapte”

21:08

CĂLIN GEORGESCU LA MARIUS TUCĂ - VIDEO ÎN DIRECT: Împreună cu George Simion facem o echipă fermă. Vom readuce bucuria în sufletele românilor. România este cea mai importantă țară din lume. Despre asta este vorba

20:17

Daniel Siegfriedshon: Oficina antinațională Antena 3 a Sistemului, specializată în industria dezinformării cu doi oameni de bază - Gâdea și Pieleanu

20:00

Cuviosul Justin Pârvu cel Mare despre canonizarea mucenicilor din temnițele comuniste. SOLUȚIA GRĂITOARE. 14 mai - Ziua Sfinților Martiri și Mărturisitori Români Ortodocși din Secolul XX

19:15

Cora Muntean: Dragă George Simion, sper ca aceasta să fie ultima dată când îți voi spune așa. Data viitoare îți voi spune "domnule președinte"

18:59

Mihai Tîrnoveanu: Apelul meu pe zona naționalistă. Rețeaua trebuie să cadă. Românii să se ridice. Avem o șansă, poate ultima. Trăiască Nația!

18:45

Prof. Constantin Barbu: IPS Acad. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a publicat o opera monumentală în 100 de volume ”1700 de ani de la Sinodul din Niceea din anul 325. Marcus metropolitanus Tomensis, participant la Sinodul de la Niceea“

18:00

Virgiliu Gheorghe: Să citim zilnic până Duminică această puternică rugăciune pentru neam a Părintelui Gheorghe Calciu, să fim uniți și să o trimitem la câți mai mulți. Țara și poporul nostru au mare nevoie de rugăciune!

17:37

Ambasadorul României în SUA își depășește atribuțiile și îndeamnă românii să voteze împotriva lui George Simion

17:10

George Simion: ”Atrag atenția contracandidatului meu să oprească tentativele de fraudă sau de creare a unui Maidan împotriva voinței poporului”

16:30

Ultima luptă