

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a publicat ieri o informare inedită: ce criterii trebuie să aibă în vedere credincioșii în alegerea unui politician la alegerile parlamentare care urmează să aibă loc exact peste o lună, pe 6 decembrie. După cunoștințele noastre este prima luare de poziție tranșantă de dinaintea unor alegeri, de la celebra recomandare a vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist "Nu votați cu Antihrist!". Și, de altfel, este similară. Biserica ne cere să nu votăm cu noii antihriști! Venită sub titlul de RECOMANDARE PASTORALĂ, dacă o citim cu atenție observăm că nici un partid sau politician actual nu se încadrează cerințelor de ordin național prezente în recomandările Bisericii: apărarea credinței și libertății religioase, a familiei naturale formate din bărbat și femeie și a educației nealterate de ideologia de gen, între ele.
Prima recomandare este ca politicianul să manifeste credință în Dumnezeu și responsabilitate față de comunitate iar a doua să apăre libertatea religioasă și susținerea activităților spirituale și sociale ale Bisericii. Atitudinea guvernanților actuali în perioada pandemiei față de Biserica Ortodoxă și credincioșii ei în perioada Sfintelor Paști și marilor sărbători de Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie, cât și a partidelor lor aliate USR-PLUS, deja declarat anti-creștine prin refuzul de a jura pe Biblie la instalarea lor în funcție, ne arată clar că nu se pot încadra în cele două recomandări. Dar să nu uităm că măsurile coercitive la adresa libertății religioase au fost votate în Parlament în UNANIMITATE. Cine este politicianul parlamentar sau extra-parlamentar care s-a ridicat și a spus că Guvernul greșește de Sfintele Paști, când românii au fost arestați la domiciliu deși au fost de sute de ori mai puține cazuri de persoane infectate pe zi decât la alegerile locale tocmai finalizate? Sau de Sfânta Parascheva. Sau de Sfântul Dimitrie. L-ați auzit Dvs? Noi, nu.
Al treilea punct, foarte important, este legat de respectul pentru persoana umana și promovarea culturii vieții: promovarea familiei tradiționale, firești, formată din bărbat și femeie, menită să conceapă alte vieți; implementarea de politici împotriva avortului, eutanasiei, cercetărilor pe embrioni umani, clonării. Cu un președinte care ne-a catalogat infatuați și fanatici religioși pentru că am cerut același lucru la Referendumul pentru Căsătorie, cu partide ca PNL, USR și PLUS care s-au împotrivit din răsputeri exprimării voinței populare încercând chiar blocarea acesteia și cu un PSD care a sabotat Referendumul prin acțiuni subversive pentru a nu se întruni cvorumul, constatăm, de fapt, că toată clasa politică s-a auto-exclus din viața firească a națiunii și, ca atare, din miezul Recomandării Bisericii. Să mai amintim și de politicile lor pro-avort și pro-LGBT? Sau pentru tentativa ticăloasă de a introduce educația homosexuală obligatorie în școli și chiar și grădinițe (sancționată de punctele IV și V din Recomandare)? Chiar cu o zi înainte de emiterea acestei Recomandări, actualul președinte a retrimis la Parlament legea așa-zisei educații sexuale, în fapt homosexuale.
Pe lângă faptul că, după părerea noastră, toate partidele sunt automat (auto)excluse, dacă parcurgem cu atenție recomandările putem spune că este foarte greu de găsit măcar un singur politician din România care se poate încadra profilului pe care îl edifică cerințele de mare bun simț național solicitate de Biserică. Dar cum politicienii se votează pe liste la alegerile parlamentare, e clar că nu avem ce alege, de fapt. Dacă pe o listă este un măr bun dar zece stricate, ce șansă există ca cel bun să nu devină putred, la rândul lui? Așadar, o mare palmă pentru cei care nu ne reprezintă și cu greu putem spune că ne-ar reprezenta de acum înainte ar fi să-i lăsăm să fie votați cu un minim procent format din activiștii de partid și cei mobilizați, mai bine zis, momiți de aceștia. Atunci cu adevărat vom putea demonstra că acești politicieni nu reprezintă poporul român ci o clasă superpusă, pe care o regăsim adeseori sintetizată de Mihai Eminescu în articolele dar și în poemele sale naționale. Redăm doar un fragment:
„Spuma asta ’nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung’ a fi stăpână și pe țară și pe noi!
Tot ce ’n țările vecine e smintit și stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții,
Toți se scurseră aicea și formează patrioții,
Încât fonfii și flecarii, găgăuții și gușații,
Bâlbâiți cu gura strâmbă sunt stăpânii astei nații!"
Sigur, există parlamentari care se împotrivesc măsurilor "progresiste" anti-naționale, anti-creștine și anti-umane care se întreprind în mod din ce în ce mai agresiv în spațiul public, prin Parlament sau de către Guvern. Acum este momentul să-și dovedească buna lor credință. Mai au o lună.
După intervenția cu tâlc a Părintelui Patriarh din predica de Sfântul Dimitrie, când a reafirmat Cuvântul Sfântului Duh care a grăit prin Sf. Apostol Pavel, și anume că "Dumnezeu nu se lasă batjocorit", amintind și ce a pățit alt regim care a nesocotit puterea sfinților, Recomandarea Pastorală de acum ne arată că Biserica a ieșit în arena publică în apărarea valorilor naționale creștine, de la Credință la Familie. Cu alte cuvinte, după părerea noastră, Sfântul Sinod dă politicienilor care au batjocorit Biserica și au prigonit ca niște păgâni credincioșii ei o binecuvântată smetie de Moș Nicolae.
Redăm mai jos Recomandările publicate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Cu multa staruinta , daca vom gasi cativa parlamentari care sa indeplineasca macar o parte din aceste cerinte - Si asta mai mult la nivel declarativ...
https://www.zerohedge.com/political/nhs-nurse-publicly-resigns-blasts-covid-lockdown-policy
”Sub raport ideologic, victoria lui Biden este o veste excelentă pentru Estul care în urmă cu mai puțin de un secol cunoștea cele mai sinistre versiuni ale dreptei fasciste și religioase.(...) simțindu-se îndreptățiți de succesul lui Trump – conservatorii din Est (Polonia, Ungaria, România) deveniseră în ultimii trei ani, progresiv, tot mai radicali într-un discurs anti-minorități sexuale, anti-avort, anti-autonomie academică. (..) esticii nu au în spate o experiență seculară și sunt, pe filiera ortodoxistă, foarte ușor de deturnat către agenda Moscovei. Dacă îl citești cu atenție pe Dughin vei înțelege rapid că aceasta a fost strategia Rusiei pentru foștii săi sateliți din Europa – să câștige discret simpatia conservatorilor propunând valori dragi acestora, pe care le declină însă ulterior în interesul Kremlinului. Cazurile Viktor Orban sau Referendumul pentru Familie sunt grăitoare.
(...) Au început să spere într-o întoarcere a autoritarismului (Polonia, Ungaria; Dragnea a eșuat), au încercat să blocheze drepturile fundamentale ale minorităților sexuale (da, parteneriatul civil este un drept fundamental), au dat asaltul asupra autonomiei universitare, încercând să interzică – deopotrivă caraghios și înspăimântător – dreptul intelectualilor de a discuta unele teorii. (...) în Est te inundau avertismentele privind comploturile neo-marxiste și sexo-marxiste. Aflai că pericolul secularismului pândea la tot pasul – de parcă nu am trăi, până și noi, în Răsărit, de vreo două secole într-o lume secularizată. Apogeul acestei țicneli colective a fost recenta blocare a avortului în Polonia, pe un model copiat aproape la literă din Ceaușescu. (...) Situația a fost complicată, să o spunem, de incultura oportunistă a partidelor politice din România, care – gândind că ăsta e vântul care bate din Washington – s-au înghesuit (cu excepția notabilă a USR, care e marele câștigător ideologic al victoriei lui Biden) să promoveze un discurs tâmp-conservator, pe care acum vor fi nevoite să îl corijeze din mers. (...) Momentul-cheie al domolirii zvâcului religios va fi votul în favoarea parteneriatului civil, care devine obligatoriu pentru România în contextul deciziilor care vin dinspre Uniunea Europeană. Vom vedea atunci cum reacționarii noștri neîmblânziți, care mai ieri tunau și fulgerau împotriva sexo-marxismului și păcatului trupesc, vor fi într-o delegație când se aprobă în Parlament, în mod entuziast, parteneriatul civil.”
Avem 2 mari probleme:
1. STS numără voturile.
2. Populația acceptă punctul 1.
Din pacate ,indiferent cine va fi votat ,din politica ,deci din interiorul acestei sfere ,nimic nu se va rezolva.
Sa nu uitam ca Mantuitorul a vorbit in viata Sa pe Pamant cu toate categoriile de pacatosi ,inclusiv cu femei desfranate ,si pe toti i-a iertat si vindecat.Inclusiv ,se pare ,dupa unele surse apocrife ,pe insusi Pilat .Aceasta ultima afirmatie nu am avut timp sa o verific ,dar cuvintele sale ,ca nu gaseste nici o vina in Iisus ,sunt edificatoare.
Dar cand a fost vorba de carturarii si de fariseii fatarnici ,pe acestia i-a infierat.Fariseii si saducheii erau partidele politice din acea vreme.Pe de alta parte ,cand au vrut sa-L faca imparat ,Iisus nu a primit ,a trecut printre ei si s-a dus...Oare de ce a primit cu drag toate sferele de activitate ,inclusiv cele predispuse la pacate(pe unii vamesi ,de exemplu) ,dar sfera politica a evitat-o ?Pentru ca din aceasta sfera va aparea probabil ,prin minciuna si prefacatorie ,cel rau...
Deci sfatul meu ar fi sa nu se bage nimeni dintre cei buni in sfera politica ,deoarece sansele de redresare pornind de acolo sunt nule.
Distantarea fizica nu ar fi mare problema.Toti ascetii s-au retras in pustie si acolo l-au gasit pe Dumnezeu.
Distantarea sociala ,cum suna recomandarile ,este imposibil de facut vreodata ,cata vreme mai exista dragoste adevarata intre oameni.Daca nu sunt antrenati si stau la ecrane ,unii devin spaimosi si anxiosi ,deci oamenii sa se roage ,sa faca sport ,si sa nu se teama deloc ,chiar daca Dumnezeu va ingadui vreo persecutie.Spaima este de la cel rau ,si Arsenie Boca o spunea ,printre altii.
Mancati sanatos ,invatati sa gatiti retete simple si traditionale ,este si o buna distractie ,veti vedea.Daca aveti sansa unei case pe la tara ,incercati sa faceti gradinarit ,desi sezonul este cam gata...Pe cat posibil evitati scandalul si palavrageala ,nu aduc numic bun.
Din punctul meu de vedere ,exista multe profetii bune si autentice care inca nu s-au implinit ,si nu toti oamenii sunt rai.Unii s-au intors la credinta ,altfel Dumnezeu nu lasa(imperf.) lucrurile sa se lungeasca atat de mult.De asemenea ,chiar in generatia tanara ,desi o vedeam cam abulica ,exista certe valori ,care au un urias potential.
Cei care fac urat acum spera sa incheie jocul ,dar singurul care o poate face ,este si va fi ,Iisus Hristos !
In alta ordine de idei ,chestiunea cu minoritatile sexuale nu tine.Acestor perfizi nici macar nu le trece prin cap sa aiba reala grija de aceste persoane.Cand vor ajunge la putere ,daca se va intampla ,sa dea Domnul sa nu ,vor fi primii care ii vor persecuta ,pe motive de Sodoma si Gomora ,cf.Vechiului Testament.
Si asa ,punandu-i pe unii contra altora ,dezbina si stapaneste ,cel rau scapa incet ,incet ,de jucatorii echipei...Este suficient sa rasfoim presa si sa vedem de cate ori vreounul dintre acesti ipocriti nu promite ceva ,si apoi o intoarce ,dar dupa catva timp ,dupa ce lumea cam uita.
O alta categorie expusa sunt copiii ,mai ales cei a caror cultura se bazeaza pe calculator.Ei trebuie sa citeasca carti bune si sa comunice direct intre ei ,si sa nu se dusmaneasca.
Datorita sufletelor lor curate ,rugaciunea copiilor il arde pe cel rau si el nu poate veni.
Deci aparati -le pe femeile bune ,aparati-va copiii !
Toate bune !
https://www.national.ro/dezvaluiri/se-da-drumul-la-dosarele-bor-asalt-final-la-biserica-701718.html
"Înalte fețe bisericești au tot fost ”tatonate” de ceva vreme cu tot felul de ”scurgeri de informații” din cadrul unor dosare care îi privea direct sau adiacent pe diverși prelați. Cu toate acestea, ce-i drept, procurorii au afișat o oarecare reținere în a merge prea departe cu dosarele vizând diverse componente ale Bisericii Ortodoxe Române, marea majoritate a acestora fiind unele de natură economică.
Numai că recenta ”declarație de război” a Patriarhului Daniel pare să fi fost decodificată drept un adevărat ”șantaj” de către ”destinatari”… Astfel că informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră arată că și în sistem s-ar fi decis ”să se schimbe foaia”. Zilele acestea fiind tot mai intens vehiculată informația că în scurt timp ar urma să se dea drumul la ”Dosarele BOR”
Cum să votezi în condițiile în care toți cei care sunt la guvernare în prezent au luptat împotriva Bisericii Lui Hristos în mod vădit tot anul acesta? Dumnezeu să ne lumineze!