Nu putem lăsa să moară limba română aici, nu putem să nu-i răsplătim pe elevii si părinții care țin România vie în Târgu-Secuiesc, în condiții deloc simple

De Mihai Tîrnoveanu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Invitatul rubricii Atitudine Civică, Mihai Tîrnoveanu, Calea Neamului:

Ne-am ținut cu toții de cuvânt: cei trei copii intrați recent în programul burselor „Români pentru Români” din Târgu-Secuiesc au primit vineri banii în cont.

Din cei 27 de bursieri de până acum, 7 sunt din Târgu-Secuiesc și vom face tot posibilul să mărim cât mai mult numărul acestora, deoarece învățământul cu predare în limba română din oraș este într-un real pericol, numărul românilor, implicit al elevilor din secțiile cu predare în limba română, scăzând în fiecare an, foarte multe familii mixte, preferând în același timp să-și înscrie copiii la școlile cu predare în limba maghiară, atât din cauza unei mentalități generale cât si datorită burselor pe care elevii din învățământul maghiar le primesc din partea Ungariei, precum si a diverselor asociații, fundații maghiare.

Statul român nu face absolut nimic să compenseze această situație. Am început noi să o facem, Calea Neamului, Grai Străbun și Liga Studenților Iași. Mulțumim din adâncul sufletului tuturor oamenilor deosebiți care au trimis în ultimul timp fonduri în contul Asociației Calea Neamului: RO77BRDE080SV91101760800.

Copiii îi îmbrățișează cu mare drag și le transmit deplina lor recunoștință acestor români: N. Lucian, P. Adrian, S. Iuliana-Mariana, Stroe Maria, M. Marcu, V. Mircea, Ecaterina Kati O. , Ursan Adrian, Baciu Bogdan, M. Gheorghe Aurelian, T. Petre, R. Marius Constantin, Găitan Ioan, Brînzei Adriana, S. Monica, J. Elena Cati, C. Alice. Dăm împreună un real ajutor copiilor cu rezultate bune la învățătură și cu o situație materială precară și suntem siguri că ajutorul nostru îi va opri pe părinți să părăsească Târgu-Secuiesc în căutarea unui trai mai bun si-i va stimula pe copii să învețe în continuare, cel puțin la fel de bine ca până acum.

Cu toții, împreună, trebuie să stopăm cumva exodul românilor din oraș si să convingem cât mai multe familii mixte să-și îndrume tinerii către secțiile cu predare în limba română, astfel încât ele să nu se desființeze. Aceasta este logica demersului nostru. Suntem încă la început, vă promit însă că voi face tot posibilul ca numărul bursierilor „Români pentru Români” din Târgu-Secuiesc să crească semnificativ până la sfârșitul acestui an. Nu putem lăsa să moară limba română aici, nu putem să nu-i răsplătim pe elevii si părinții care țin România vie în Târgu-Secuiesc, în condiții deloc simple.

Sentimentul național si dragostea creștină poartă un nume: Bursele Români pentru Români!

În fotografie sunt copii din Târgu-Secuiesc cu steagul tricolor în mâini, de 1 Decembrie 2015.

 

Doamne ajută!
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?