Astăzi, Senatul României mi-a acordat încrederea de a face parte din Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Român, prin votul a 101 senatori. Primesc această responsabilitate cu recunoștință, smerenie și respect. Nu o consider o victorie personală. O consider o datorie. O datorie față de cultura română, față de artiștii români și față de toți cei care, prin talentul, munca și credința lor, duc numele României în lume.

În urmă cu doar câteva zile mă aflam într-un salon de spital, încercând să-mi recâștig respirația și puterea. Astăzi dimineață am făcut o perfuzie pentru a putea ajunge la audierea din Senatul României. Nu spun acest lucru pentru a impresiona pe cineva. Îl spun pentru că viața are uneori felul ei tainic de a ne arăta ce este cu adevărat important. Astăzi înțeleg mai profund decât oricând că funcțiile sunt vremelnice, dar responsabilitatea rămâne. Că onoarea nu stă în ceea ce primești, ci în ceea ce oferi. Și că fiecare dintre noi este dator să lase în urma sa puțin mai multă lumină decât a găsit.

Poate tocmai această încercare prin care am trecut m-a făcut să înțeleg și mai bine cuvintele tatălui meu, Dumnezeu să-l odihnească, care îmi spunea adesea să nu-mi fac griji, pentru că viața este lungă. Astăzi aleg să cred că viața este suficient de lungă pentru a face bine, pentru a construi, pentru a ierta și pentru a sluji ceva mai mare decât noi înșine.

De aceea, în această seară, nu vreau să vorbesc despre funcții. Vreau să vorbesc despre România. Despre o Românie care are nevoie de mai multă solidaritate, de mai multă pace, de mai mult respect între oameni, de mai multă cultură, de mai multă credință și de mai multă iubire. Indiferent de opțiunile noastre politice, de convingerile noastre sau de diferențele dintre noi, suntem fiii aceleiași țări. Iar cultura are puterea de a ne aduce împreună acolo unde alte lucruri ne despart.

În cei peste 35 de ani în care am reprezentat România pe scenele lumii, am învățat că adevărata putere a unei națiuni nu stă doar în ceea ce are, ci în ceea ce oferă. În frumusețea spiritului său. În valorile sale. În oamenii săi.

Astăzi îmi reafirm aceeași credință cu care am plecat în lume cu naiul în mâini: că un sunet poate schimba o inimă, că o cultură poate schimba destinul unei națiuni și că România merită să fie iubită, respectată și cunoscută în lume prin ceea ce are mai valoros: oamenii săi, credința sa și cultura sa.

Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în această perioadă. Mulțumesc celor care s-au rugat pentru mine, celor care mi-au trimis un gând bun și tuturor celor care cred în puterea culturii de a apropia oamenii și de a uni suflete.

Dumnezeu să binecuvânteze cultura română. Dumnezeu să binecuvânteze poporul român. Dumnezeu să binecuvânteze România.

Respir. Lupt. Cred.