Nici NATO și nici vaccinul nu l-au mai putut apăra. Triplu injectat, șeful NATO s-a covidat

De Andrei Nicolae  /  

Posibilă explicație foto: Șeful NATO explicându-le unor militari ucraineni cam cât de mare e Covidul pe care l-a prins

Posibilă explicație foto: Șeful NATO explicându-le unor militari ucraineni cam cât de mare e Covidul pe care l-a prins

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Purtătoarea de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice a anunțat că Jens Stoltenberg a fost depistat pozitiv cu COVID-19, transmite Capital. Acesta este „complet vaccinat” și „bustărit” pe deasupra.

Jens Stoltenberg, politician norvegian de stânga, fost membru al Partidului Muncii, a fost anterior prim-ministru al Norvegiei din 2000 până în 2001 și din nou din 2005 până în 2013. În perioada dintre cele două mandate de premier laburistul a fost director al „Alianței Globale pentru Vaccinuri și Imunizare” (GAVI), susținută de Bill Gates & compania. Se pare că nici asta nu i-a folosit...

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a fost diagnosticat cu COVID-19, a anunțat marți seara purtătoarea de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, românca Oana Lungescu, într-o postare pe contul oficial de Twitter NATOpress.

„Este vaccinat cu schema completă și cu booster-ul făcut și are simptome ușoare”, a scris ea.

Stiltenberg „va continua să își îndeplinească de acasă îndatoririle”, în acord cu „instrucțiunile medicale belgiene”, a explicat purtătoarea de cuvânt. Sediul Organizației Tratatului Nord-Atlantic este în Bruxelles, Belgia.

Conform explicațiilor docte ale specialistului de la București Adrian Streinu Cercel, motivul pentru care triplul sau cvadruplul vaccinat tot se infectează sau transmite virusul este din cauza unor „molecule legate”.

Șeful politic al NATO nu a mai avut nici o activitate publică oficială din 28 aprilie, când a vizitat Parlamentul European, unde s-a întâlnit cu președinta forului, Roberta Metsola. Dacă moare, Mircea Geoană, secretar adjunct NATO, ar trebui să îi preia prerogativele până la o nouă alegere.

Donează pentru ActiveNews!

Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine trage sforile în scandalul Pahonțu și cum ne manipulează Recorder la greu - Podcast EVZ Hai România cu Mirel Curea, Tavi Hoandră și Victor Roncea

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Leonesse 11.05.2022 07:08
    N-are covid. Ăștia nu si-au făcut ei vax pe bune. Poate l-au arestat.. dar nu se aude asta prin msm.
  • OMAGA 11.05.2022 09:08
    Bietul de el, va trebui sa ia cateva pastile de paracetamol si ceva vitamina C, D3, etc.
  1. Prof. univ. dr. Nicolae Radu: România, încotro? De la drama Mirabelei Dauer până la durerea ascunsă timp de 21 de ani în "fotoliul din odaie"

  2. Călin Georgescu, președintele ales de români, l-a omagiat pe Ștefan cel Mare și Sfânt la locul bătăliei extraordinare de la Vaslui, a vorbit țăranilor români și s-a închinat la Mănăstirea Dobrovăț. DISCURSUL INTEGRAL de la Codăești - VIDEO

  3. Prof. Nicholas Dima: Lideri, opozanți și… dizidenți

  4. Cătălin Pena: Războiul ONU, al UE și al tuturor progresiștilor nu e cu Putin și Trump. E împotriva OMULUI!

  5. Stafia în fustă a comunismului se întoarce: Extremista anticreștină de la USR Corina Atanasiu a sesizat CNCD pentru elevii care doresc să participe la slujba Te Deum de la Catedrala Mitropolitană din Cluj la început de an școlar

  6. Canada conectează conturile bancare ale cetățenilor la scorul de credit social – Datele vor valora mai mult decât aurul pe măsură ce avansăm către o societate fără numerar

  7. iPhone 14 fără Pro: cui îi este suficient modelul de bază și pentru ce nu merită să plătești în plus

  8. Pr. Bogdan Florin Vlaicu și invitații săi, despre dovezile recente privind adevărurile crizei pandemice mărturisite în cursurile noastre și revelate de publicarea jurnalului și mesajelor secrete ale doctorului Anthony Fauci - VIDEO ÎN DIRECT

  9. Călin Georgescu face apel la români să-și umple cămările cu produse autohtone și anunță că sâmbătă va fi la Codăești, județul Vaslui: ”Toamna Cămărilor Românești începe de mâine. Direct de la producător în cămară. Cumpărăm românește, ridicăm țara!”

  10. Pr. Adrian Agachi despre ITO 2026: ”Biserica are un viitor tânăr. O generație pregătită să ofere credința ei vie, speranța neclintită și dragostea faptelor bune”. FOTO/VIDEO de la Evenimentul Săptămânii

Ultima oră

22:30

Articolele lui Eminescu: Noi, poporul latin de confesie ortodoxă, sîntem în realitate elementul menit a încheia lanțul dintre Apus și Răsărit. Religie și naționalitate

21:10

Ce înseamnă ”suveranism de Temu”: să susții că ești ”suveranist” și să lauzi China în același timp - adică cel mai crunt sistem antiuman existent. Semnal de la Sf. Munte Athos: În Grecia se implementează scorul de credit de tip chinezesc

19:57

Adevărul Bisericii: Donald Trump apără cea mai veche mănăstire ortodoxă: Departamentul de Stat anunță că urmărește protejarea importanței istorice și religioase a Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai. În SUA susține o Mănăstire rusă atacată de eoliene

18:48

Romanian Global News: La ordinul Maiei Sandu, KGB-ul de la Chișinău atacă pe cel care, alături de instituții din SUA, a readus Mitropolia Basarabiei acasă

17:30

Cătălin Pena: Războiul ONU, al UE și al tuturor progresiștilor nu e cu Putin și Trump. E împotriva OMULUI!

16:49

Putin a ordonat o pace de trei zile în războiul cu Ucraina pe perioda negocierilor cu trimișii lui Trump la Moscova

14:30

”Nu este permis ca un apostol să devină, sub nici o formă, colaborator voluntar al minciunii și imposturii.” Apelul Părintelui Liviu Brânzaș, ucenic al Părintelui Dumitru Stăniloae - 28 de ani de la nașterea în Ceruri (3 septembrie). 20 DE FOTOGRAFII

13:00

Călin Georgescu, președintele ales de români, l-a omagiat pe Ștefan cel Mare și Sfânt la locul bătăliei extraordinare de la Vaslui, a vorbit țăranilor români și s-a închinat la Mănăstirea Dobrovăț. DISCURSUL INTEGRAL de la Codăești - VIDEO

12:00

5 septembrie: Sfântul Prooroc Zaharia și Dreapta Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul

01:00

Călin Georgescu face apel la români să-și umple cămările cu produse autohtone și anunță că sâmbătă va fi la Codăești, județul Vaslui: ”Toamna Cămărilor Românești începe de mâine. Direct de la producător în cămară. Cumpărăm românește, ridicăm țara!”

00:30

Prof. Nicholas Dima: Lideri, opozanți și… dizidenți

23:30

Pr. Adrian Agachi despre ITO 2026: ”Biserica are un viitor tânăr. O generație pregătită să ofere credința ei vie, speranța neclintită și dragostea faptelor bune”. FOTO/VIDEO de la Evenimentul Săptămânii

23:00

Camelia Suruianu: Imnul Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului - o sinteză poetică a tradiției filocalice

22:00

Pr. Bogdan Florin Vlaicu și invitații săi, despre dovezile recente privind adevărurile crizei pandemice mărturisite în cursurile noastre și revelate de publicarea jurnalului și mesajelor secrete ale doctorului Anthony Fauci - VIDEO ÎN DIRECT

21:05

iPhone 14 fără Pro: cui îi este suficient modelul de bază și pentru ce nu merită să plătești în plus