
Colaj: ActiveNews/RomâniaTv

Deși filantropul George Becali a ajutat mii de refugiați ucraineni și inclusiv sportivii Dinamo Kiev, clubul ucrainean a anunțat cu aplomb, joi, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, că a renunțat la meciul amical cu FCSB din cauza declarațiilor lui Gigi Becali cu privire la Batalionul Azov.
Conducerea Dinamo Kiev „consideră inadmisibilă declarația patronului FCSB, Gigi Becali, despre regimentul ucrainean Azov și nu vede cum ar fi posibil să se dispute acest meci. Acest lucru i s-a adus la cunoștință clubului FCSB la o zi după declarațiile respective”, a precizat clubul ex-sovietic, citat de ȘtiripeSurse.
„Dinamo Kiev le mulțumește FCSB și președintelui Gigi Becali pentru ajutorul lor în organizarea procesului de pregătire a echipei noastre în România, dar subliniază că acum prioritatea este independența țării noastre și a tuturor celor care o asigură militar și diplomatic. În locul meciului cu FCSB, echipa noastră va disputa un meci caritabil cu actualul lider al campionatului României și campioana en titre, CFR Cluj. Meciul va avea loc la 20 aprilie”, se mai arată pe site-ul clubului ucrainean.
Gigi Becali a spus la 9 aprilie că președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, a fost ales în funcție ca urmare a intervenției controversatului miliardar Igor Kolomoiski, un oligarh cu o avere de peste 1 miliard de euro, cu triplă cetățenie, ucraineană, isareliană și cipriotă (ca să aibă acces în UE).
În plus, Becali a declarat că Batalionul Azov, care face parte din Garda Națională Ucraineană, este o grupare nazistă, sponsorizată - culmea! - de oligarhul evreu. Personajul apropiat lui Zelenski a fost interzis în 2021 în SUA pentru „acte semnificative de corupție” (foto cu cei doi via IntelligenceOnline).
Așa cum oligarhul lui Putin, Roman Abramovici, este președintele Federației Evreilor din Rusia, Ihor Kolomoiski este președintele Comunității Unite a Evreilor din Ucraina, fondată împreună cu un alt oligarh de soi, Vadim Rabinovici.
„Vreți să spun ce știu eu? Pe Zelenski l-a pus președinte un mare miliardar care are gruparea aia Azov și el l-a salvat pe Abramovici. Miliardarul i-a spus: Eu te-am pus, salvează-l pe Abramovici! Este adevărat că miliardarul este evreu. Și toată lumea se minunează că a făcut gruparea aia Azov, pentru că gruparea aia Azov este nazistă. Și Zelenski l-a sunat pe Biden și i-a zis 'Iartă-l pe Abramovich'. Știu eu. Iar aia cu otrăvitul este o minciună. Ce otrăvire? Abramovici are o boală de piele și atâta tot. N-a fost, mă, otrăvit. E vrăjeală, minciună. El are o boală de piele și nu se bărbierește. N-am spus că nu-mi place de Zelenski. Eu v-am spus niște adevăruri.”, a spus Gigi Becali la România TV.
Gigi Becali are dreptate: în martie 2022, Al Jazeera, o sursă de informații sigură, cum le place unora să zică acum, a relatat că Kolomoiski era finanțator principal al grupării milițiilor neonaziste auto-intitulate Batalionul Azov, înainte ca neonaziștii să fie încorporați în Garda Națională ucraineană.
Newsweek - o altă sursă de informații ultracredibilă pentru vremurile actuale - a raportat că Batalioanele neonaziste Azov împreună cu milițiile Aidar, Donbas, Dnepr 1, Dnepr 2 sponsorizate de oligarhul evreu al președintelui evreu al Ucrainei, au comis CRIME DE RĂZBOI în timpul conflictul armat din 2014, din estul Ucrainei.
Conform Amnesty International, crimele erau în stilul ISIS, prin decapitarea prizonierilor - așa cum se face și azi propagandă semi-oficială. Newsweek a scris inițial că Kolomoiski oferea o recompensă de 10.000 de dolari pentru fiecare cap tăiat. Ulterior a revenit la presiunile oligarhului cu o corectură, în care afirma că miliardarul oferea primele respective pentru fiecare rus „sabotor” capturat.
Deci, cu ce a greșit Gigi Becali?
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
pe tine trebuia sa te cheme miop, nu mioc !!! evidentul evident a devenit propaganda rusa in mintea aia a ta.
care spun cu gura lor ca vor EXTERMINAREA celorlalte nationalitati din Ucraina,
inclusiv a romanilor din teritoriile furate de evreul Stalin Romaniei, cum e asta, tot
propaganda ruseasca? Zelinsky, mascariciul pe tocuri si nazistii lui din batalionul Azov
nu dau 2 bani pe romani si Romania, s-a vazut clar din discursurile lui.
Potrivit unui raport Rand din 2019, intitulat „Supraextinderea și dezechilibrarea Rusiei”, scopul SUA este să submineze Rusia, așa cum a făcut-o cu Uniunea Sovietică în războiul rece.
https://www.rand.org/pubs/research_briefs/RB10014.html
Ucraina este importantă pentru Rusia. Cele două țări împărtășesc o moștenire comună și au o (lungă) graniță comună. Unul dintre cei mai importanți lideri ai Uniunii Sovietice, Nikita Hrușciov, a fost ucrainean.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Ucraina a fost una dintre rutele de invazie ale lui Hitler și a existat un număr mic, dar activ, de colaboratori ucraineni cu Germania nazistă. Distanța de la capitala Ucrainei, Kiev, la Moscova este mai mică de 500 de mile.
Din aceleași motive (geografice și istorice), Ucraina este o componentă majoră a efortului SUA/NATO de a submina Rusia. Actualul subsecretar pentru Afaceri Politice, Victoria Nuland, a declarat că în ultimii 20 de ani SUA au investit 5 miliarde de dolari în proiectul de transformare a Ucrainei.
https://www.youtube.com/watch?v=U2fYcHLouXY#t=504&ab_channel=ALLGamingExploits
Punctul culminant a fost lovitura de stat violentă din februarie 2014. Din 2015, SUA antrenează miliții ultra naționaliste și neo-naziste.
https://consortiumnews.com/2014/02/23/neocons-and-the-ukraine-coup/
Acest lucru a fost documentat în articole precum „Casa SUA admite rolul nazist în Ucraina” (Robert Parry, 2015),
https://consortiumnews.com/2015/06/12/u-s-house-admits-nazi-role-in-ukraine/
„SUA înarmează și ajută neo-naziștii din Ucraina în timp ce Camera dezbate interzicerea”. (Max Blumenthal, 2018),
https://therealnews.com/the-us-is-arming-and-assisting-neo-nazis-in-ukraine-while-congress-debates-prohibition
„Neo-naziștii și extrema dreaptă sunt în marș în Ucraina”(Lev Golinken în 2019)
https://www.thenation.com/article/politics/neo-nazis-far-right-ukraine/
și „CIA poate genera teroare nazistă în Ucraina” (Branko Marcetic ian. 2022).
https://jacobinmag.com/2022/01/cia-neo-nazi-training-ukraine-russia-putin-biden-nato/
Înainte de 2018, SUA au furnizat Ucrainei doar armament militar „defensiv”. Raportul Rand a evaluat că acordarea de ajutor militar letal (ofensiv) Ucrainei va avea un risc ridicat, dar și un beneficiu ridicat. În consecință, armamentul letal din SUA a crescut vertiginos de la aproape zero la 250 de milioane de dolari în 2019, la 303 de milioane de dolari în 2020, și la 350 de milioane de dolari în 2021.
Ajutorul militar total este mult mai mare. Acum câteva săptămâni, „The Hill” a raportat că „SUA au contribuit cu peste 1 miliard de dolari pentru a ajuta armata Ucrainei în ultimul an”.
https://thehill.com/policy/defense/596824-how-the-us-is-helping-ukraine-fight-russia/
Raportul Rand enumeră multe tehnici și „măsuri” pentru a provoca și a amenința Rusia. Iată câteva puncte:
• Repoziționarea bombardierelor pentru a facilita raza de atac a țintelor strategice ale Rusiei
• Desfășurarea de arme nucleare tactice suplimentare în locații din Europa și Asia
• Creșterea poziției și prezenței forțelor navale ale SUA și ale aliaților în zonele de operare ale Rusiei (Marea Neagră)
• Desfășurarea de exerciții de război NATO la granițele Rusiei
• Retragerea din Tratatul privind forțele nucleare intermediare (INF).
Sau pentru ce credeti ca vor fi de fapt folositi banii din incasari?
O analiză relevantă a crizei politice din Ucraina.
În interesul de a oferi alte informații decât cele transmise în permanență de presa mondială despre războiul din Ucraina, vă invităm să urmăriți excelentul documentar realizat de Paul Moreira, jurnalist “de investigație”, reporter de război. Un documentar difuzat la televiziunea franceza in cadrul emisiunii “Investigatie speciala”.
În acest documentar, descoperim implicarea directă a Statelor Unite în susținerea protestelor violente împotriva fostului președinte pro-rus corupt, cu ajutorul direct al milițiilor de “extremă dreapta” și al facțiunilor neo-naziste (finanțate de oligarhi iudei). Astăzi, aceste facțiuni au preluat controlul armatei ucrainene.
Iscusința SUA este de a folosi imaginea detestabilă și violentă a sângerosului Putin pentru a-și masca politica imperialistă în Ucraina.
Documentarul concluzionează că guvernul SUA a fost principalul motor al schimbării regimului de la Kiev și că, fără contribuțiile cheie ale extremiștilor de extremă dreapta din Ucraina, această evoluție din 2014 nu ar fi fost posibilă.
În plus, arată cum globaliștii se folosesc de elemente criminale extremiste și violente pentru a da o lovitură de stat și a se menține brutal la putere. Psihopații se folosesc de crimă pentru a controla narațiunea. În ceața războiului, oamenii sunt manipulați.
Mențiune specială a prestigiosului PRIX EUROPA (Locul 2) – The European Broadcasting Festival Berlin 2016
Cel mai bun documentar – Locul I – FICiP Argentine 2016
“O analiză relevantă a crizei politice din Ucraina”.
Autor: Paul Moreira
Regizat de : Paul Moreira
Producător: Luc Hermann
Subtitrare romana : Ionel Trandafir
Dacă nu merge player-ul de mai sus, accesați documentarul prin acest link:
https://rumble.com/vxdgxn-ucraina-mastile-revolutiei-documentar-romana.html