NATO va avea nevoie de 35 până la 50 de brigăzi suplimentare pentru a-și realiza pe deplin noile sale planuri de apărare împotriva unui eventual atac din partea Rusiei, a declarat o sursă militară pentru Reuters.
Sursa, vorbind sub rezerva anonimatului, a refuzat să ofere mai multe detalii despre aceste planuri, care sunt secrete.
O brigadă este formată din 3.000 până la 7.000 de soldați, astfel încât generarea a încă 35 până la 50 de astfel de unități ar reprezenta o provocare semnificativă. O sursă de securitate a declarat că numai Germania ar trebui să își mărească de patru ori capacitățile de apărare aeriană.
NATO își revizuiește planurile de apărare pentru a lua mai în serios amenințarea unui atac rusesc, după invazia din Ucraina din 2022. La summitul de la Vilnius de anul trecut, liderii NATO au convenit asupra primelor planuri majore de apărare ale alianței în peste trei decenii, iar de atunci oficialii lucrează la transpunerea documentelor în cereri militare concrete.
Este de așteptat ca liderii NATO să primească o actualizare a planurilor la Washington, în această săptămână, în cadrul summitului care marchează cea de-a 75-a aniversare a alianței transatlantice de securitate.
Solicitat să comenteze, un oficial NATO a declarat că planificatorii militari ai alianței au identificat "cerințele detaliate pentru trupe și armele necesare pentru apărarea alianței".
"Apărarea antiaeriană și antirachetă, armele cu rază lungă de acțiune, logistica, precum și formațiunile mari de manevră terestră se numără printre prioritățile noastre principale", a adăugat oficialul.
"NATO va stabili probabil obiective de capabilități mai exigente pentru aliați, pe măsură ce dezvoltăm forțe care pot pune în aplicare planurile noastre și pot face față amenințărilor cu care ne confruntăm. Suntem încrezători că descurajarea noastră este și va rămâne puternică", a subliniat oficialul.
Ministerul Apărării de la Berlin a refuzat să comenteze planurile viitoare ale NATO, deoarece acestea sunt clasificate. Acesta a declarat că toți aliații au fost chemați să se coordoneze cu NATO în ceea ce privește cerințele de capacitate, iar aceste eforturi vor continua pe parcursul anului viitor.
Nu este clar de unde ar putea aliații NATO să atragă personalul suplimentar pentru 35 până la 50 de brigăzi. Soldații ar putea fi transferați din alte părți ale forțelor armate, ar putea fi recrutați soldați suplimentari sau membrii NATO ar putea opta pentru o combinație a ambelor abordări.
Apărarea aeriană este o altă deficiență majoră pe care planificatorii militari ai NATO au identificat-o, deoarece războiul din Ucraina a demonstrat importanța acestor sisteme pentru protejarea infrastructurii militare și civile esențiale. Astfel de sisteme ar fi deosebit de importante pentru Germania, ca centru logistic major și zonă de tranzit în orice potențial conflict cu Rusia.
Germania dispunea de 36 de unități de apărare antiaeriană Patriot atunci când era stat de frunte al NATO în timpul Războiului Rece și chiar și atunci se baza pe sprijin suplimentar din partea aliaților NATO. În prezent, forțele germane au mai rămas cu nouă unități Patriot, după ce au donat trei Ucrainei de la invazia rusă din 2022, iar guvernul a început să facă comenzi pentru Patriot și alte sisteme de apărare aeriană pentru a mări stocurile.
Sistemele terestre de apărare antiaeriană precum Patriot de la Raytheon sunt construite pentru a intercepta rachete. După Războiul Rece, mulți aliați NATO au redus numărul de unități de apărare aeriană pentru a reflecta evaluarea conform căreia, în viitor, vor trebui să facă față doar unei amenințări limitate cu rachete, venită din partea unor țări precum Iranul. Această percepție s-a schimbat radical odată cu invazia Rusiei în Ucraina, ceea ce a determinat aliații NATO să se grăbească să mărească stocurile de muniție și să remedieze deficiențele sistemelor de apărare aeriană.
Acordul privind primele planuri majore de apărare de după Războiul Rece, denumite de NATO "planuri regionale", a însemnat o schimbare fundamentală pentru alianța militară occidentală, care nu a considerat necesar să elaboreze noi planuri de apărare la scară largă timp de decenii, deoarece a crezut că Rusia post-sovietică nu mai reprezintă o amenințare existențială.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată la 10 decembrie 1948, prin Rezoluția 217 A în cadrul celei de-a treia sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Printr-un act istoric, Adunarea le-a cerut tuturor țărilor membre să publice textul Declarației, care, ulterior, să fie "distribuit, expus, citit și comentat în școli și alte instituții de învățământ, fără deosebiri ținând de condiția politică a țărilor sau teritoriilor". Documentul are un preambul și 30 de articole care definesc principalele drepturi ale ființei umane.[2]
Declarația nu este un tratat internațional ce ar implica unele consecințe juridice în cazul încălcării acesteia, fiind concepută ca un "ideal comun atins pentru toate popoarele și națiunile". Aceasta a devenit cu timpul un document de referință spre care tind statele și conform căruia se verifică modul în care se respectă drepturile omului în diferite state ale lumii, prevederile acesteia fiind ulterior preluate și extinse în diferite tratate internaționale. Printre drepturile garantate de declarație sunt:[3]
drepturi civile – dreptul la viață, libertatea și securitatea persoanei, viață privată și de familie, inviolabilitatea locuinței, secretul corespondenței, onoare și demnitate, libera circulație, căsătorie și întemeierea familiei, întrunire pașnică;
drepturi politice – dreptul la azil, cetățenie, alegeri;
drepturi economice – dreptul la proprietate, retribuție egală pentru munca egală;
drepturi procedurale – dreptul de a fi un subiect de drept, dreptul la recurs efectiv, la un proces echitabil;
drepturi sociale – asigurări sociale, muncă, dreptul de a înființa sindicate, dreptul la odihnă și timp liber, la un nivel de trai decent, asigurare în caz de boală, șomaj, văduvie, bătrânețe, dreptul la educație.
Bazele drepturilor omului
Viziunea modernă asupra drepturilor omului a început cu adevărat odată cu formarea ONU în 1945. Unul dintre principalele scopuri ale ONU este promovarea și incurajarea "respectului pentru drepturile omului și libertățile fundamentale, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie". Ulterior, o serie de convenții și înțelegeri au completat lista drepturilor pe care un individ trebuie sa le aibă (prin convenții privind: statutul refugiaților, discriminarea rasială sau pe bază de orientare sexuală, abolirea muncii forțate etc.).
Istoric
Textul Declarației Universale a Drepturilor Omului a fost adoptat în 10 decembrie 1948, la Paris, de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU). Declarația a fost adoptată de 58 de state membre ale Adunării Generale a ONU, existând mai multe țări care s-au abținut: URSS, țările din Europa de Est, Africa de Sud și Arabia Saudită. Declarația a constituit o necesitate a acelei perioade, după șase ani de război și milioane de vieți masacrate în timpul holocaustului. Statele care au elaborat textul și l-au adoptat au considerat necesară existența unui set de "reguli" care să stabilească anumite drepturi și libertăți universal valabile și recunoscute, astfel încât să se evite cazuri continue și complexe de încălcare a acestora, așa cum se întâmplase cu patru ani înainte, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Declarația a fost redactată, într-o oarecare măsură, după modelul Declarației franceze a drepturilor omului și cetățeanului din 1789 și a Declarației de independență a Statelor Unite din 1776.[4]
Note
1. Incluzându-i pe John Peters Humphrey (Canada), René Cassin (Franța), Peng Chun Chang (China), Charles Malik (Liban), Hansa Jivraj Mehta (India) și Eleanor Roosevelt (Statele Unite)
2. Oana Nistor (13 ianuarie 2008). „60 de ani de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului”. Ziarul Lumina.
3. „Ce prevede Declarația universală a drepturilor omului?”. Parajurist.md.
4. „Declarația Universală a Drepturilor Omului, după 65 de ani”. Vestul. 10 decembrie 2013.
Adrese de descarcare in format PDF:
https://www.ohchr.org/sites/default/files/UDHR/Documents/UDHR_Translations/rum.pdf
http://www.ohchr.org/EN/UDHR/Documents/UDHR_Translations/rum.pdf
Mai scapam de niste gunoaie.