Mugur Isărescu, audiat în Parlament: ROBOR-ul nu a fost manipulat, poate fi stabilit doar între bănci, dar nu este o înțelegere de tip cartelar

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Schimb dur de replici în Parlament între senatorul Daniel Zamfir și guvernatorul BNR Mugur Isărescu în cadrul audierilor din comisii.
 
Membrii Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României au mers marți în Parlament, la audierile programate într-o ședință comună a comisiilor economică și de buget-finanțe ale Senatului. Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României, a declarat că ROBOR nu a fost manipulat.
ROBOR-ul poate fi stabilit doar între bănci, dar nu este o înțelegere de tip cartelar, a afirmat Mugur Isărescu.

„Am venit împreună cu colegii mei din Consiliul de Administrație pentru că am observat că în opinia publică există o ușoară confuzie. Se crede că BNR este condusă de o singură persoană. Avem o conducere colectivă -guvernator, prim-viceguvernator, doi viceguvernatori și 5 membri ai CA. Responsabilitatea deciziilor luate este responsabilitatea acestui consiliu. De aceea suntem azi aici, nu ca să impresionăm”, a spus Isărescu.

Președintele Comisiei economice, Daniel Zamfir, i-a cerut lui Mugur Isărescu să discute despre ROBOR pentru că este prima temă de discuție. „Este una care a suscitat mare interes. Aș vrea să vă întrebăm niște lucruri și dvs. să răspundeți”, a spus Daniel Zamfir.

Guvernatorul BNR a răspuns: „Văd că aveți nelămuriri, să vă spun ce e ROBOR, e un indice al pieței monetare bancare. Băncile cotează între ele. Noi nu stăm într-un prepeleac și spunem să facem cutare sau cutare, vedem care e situația reală monetară a fiecare bănci. Fiecare bancă, prin trezorierul ei, primește 2000 de plăți și face 6.000 de încasări. În funcție de ele și alte operațiuni are sau nu surplus de lichiditate. Unele au surplus, altele deficit. De asta se numește piață monetară interbancară".

ROBOR-ul se plimbă doar între 1,5% și 3,5%, deoarece rata de politică monetară este de 2,5%, iar coridorul simetric este de plus/minus 1% față de aceasta, a subliniat Guvernatorul BNR.
 
Guvernatorul a mai subliniat că BNR nu se „joacă cu politica monetară”, iar dobânzile din piață au crescut în pas cu inflația.

”Dobânzile au crescut în pas cu inflația. (...) Când inflația era foarte scăzută, negativă, nu exista un deficit de cerere, cu creșteri salariale mari. Era inflație negativă și o creștere economică mare. Atunci, BNR a lăsat dobânda la 1,75%”, a spus Isărescu.

Isărescu a subliniat că „dobânzile mici sunt de domeniul trecutului”, în contextul în care inflația a crescut semnificativ în ultimul an.

Până acum, Mugur Isărescu a refuzat invitațiile de a fi prezent în Parlament la audieri.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • Mirror 12.02.2019 18:18
    Guvernatorul BCR Ițicărescu afirmă: ”ROBOR-ul poate fi stabilit doar între bănci, dar nu este o înțelegere de tip cartelar, a afirmat Mugur Isărescu.”. Să n-apuci ziua de mâine dacă nu spui adevărul? Mai crede cineva în afirmațiile acestui individ, că robor-ul nu-i o mânărie? De ce alte state au renunțat la el? Dece l-au eliminat? Se aude Ițicărescu?
  • Orizont 12.02.2019 19:19
    In timp ce Fosilei Pleistocen - agentul criminal al Mafiei Bancare Internationale i se permite inca o runda de dat in stamba, in Italia situatia esta abordata altfel:

    https://neonnettle.com/news/6474-italy-calls-to-eliminate-central-bank-and-jail-bankers

    Italy's Deputy Prime Minister Matteo Salvini has called for the Italian Central Bank to be eliminated, declaring that the bankers involved in fraudulent activity will "end up in prison for a long time."

    https://www.youtube.com/watch?v=PKvblOOnlng
  • Orizont 12.02.2019 19:19
    In timp ce Fosilei Pleistocen - agentul criminal al Mafiei Bancare Internationale i se permite inca o runda de dat in stamba, in Italia situatia esta abordata altfel:

    https://neonnettle.com/news/6474-italy-calls-to-eliminate-central-bank-and-jail-bankers

    Italy's Deputy Prime Minister Matteo Salvini has called for the Italian Central Bank to be eliminated, declaring that the bankers involved in fraudulent activity will "end up in prison for a long time."

    https://www.youtube.com/watch?v=PKvblOOnlng
  • Miorita 12.02.2019 19:48
    Chiar are pretentia sa il creada cineva?
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!