

414 elevi care au terminat anul școlar cu 10 pe linie au fost premiați în cadrul unei festivități organizate de primărie în sala de concerte a Filarmonicii ,,Banatul’’.
Elevii, cursanți ai claselor 5-12, au primit felicitări, diplome, cărți și medalii. Din păcate au avut parte și de o suită de momente mai mult decât inadecvate pentru o gală a excelenței în educație, care au atras indignarea a numeroși părinți.
Nicolae Robu nu s-a putut abține de la a se lăuda singur pentru activitatea sa ca primar al Timișoarei nici măcar în fața unor copii. Fără vreo legătură cu specificul manifestării, acesta a ținut să le vorbească despre realizări în materie de...infrastructură a orașului.
Din păcate, penibilul s-a accentuat, atingând cote scandaloase când primarul l-a introdus în scenă pe magicianul invitat să întrețină atmosfera de spectacol a manifestării. Ce căuta un astfel de număr la o festivitate de premiere pentru rezultate la învățătură rămâne un mister.
Cert este că artistul "Lorenzo” a fost însoțit pe scenă de două "crăciunițe” cu fuste de-o palmă, care nu au ezitat să se zbenguie fără pic de pudoare în fața unor copii de clasele 5-12. Cu entuziasm, magicianul a marcat momentul spunând "poate că asta vreți și voi să primiți de Crăciun", potrivit unor părinți prezenți la festivitate...
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.