

Italia protestează în memoria unui român. Sute de oameni au ieșit în stradă în regiunea Veneto în numele lui Ioan Craiu. Muncitori în domeniul siderurgiei, oamenii au făcut o grevă de 48 de ore, cerând măsuri crescute de siguranță pe șantiere.
În vârstă de 32 de ani, Ioan a murit cu o lună înainte de a deveni tată.
În urma acestui tragic accident de muncă, dar și a altor tragedii similare care au avut loc în Verona în ultimele luni, sindicatele Fim, Fiom și Uilm au declarat pentru joi, 14 septembrie, grevă de 8 ore în toate companiile siderurgice din provincie.
Potrivit unui comunicat transmis de sindicatele industriale reunite, italienii cer respectarea legilor de securitate în procesul muncii și solicită o întâlnire cu asociațiile antreprenoriale din zonă, cât mai curând posibil.
Românul a murit sâmbătă, 9 septembrie. Lucra la o fabrică de oțel din Vallese di Oppean, provincia Verona. În timpul unei manevre de ridicare a capacului unui cuptor, utilajul de ridicare a cedat pe neașteptate. Ioan a fost lovit mortal în zona capului de un cârlig.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.