După apariția unui STUDIU MAJOR care demonstrează că purtarea măștilor a avut un efect aproape de zero sau chiar zero în prevenirea bolilor precum gripa sau COVID‐19 în comparație cu nepurtarea măștii - s-a așternut liniștea.

 

Epidemiologul Twitter Jennifer Nuzzo (care ar fi o rușine pentru domeniul ei, dacă domeniul sănătății publice nu ar fi deja o rușine), cea mai slabă și veșnic îngrijorată, a postat un fir calup hilar de nouăsprezece tweet-uri care adună toate scuzele tipice și strigă către ceruri pentru mai multe studii, deoarece „absența dovezilor nu este o dovadă a absenței". În mod intrigant, așa cum au remarcat și alții, Nuzzo obișnuia să gândească cu totul altfel despre utilitatea mascării. În 2006, luminatul nostru epidemiolog a fost coautor al unui document privind măsurile de atenuare a bolilor în controlul gripei pandemice, în care recunoaște categoric că „masca chirurgicală obișnuită nu face mare lucru pentru a preveni inhalarea picăturilor mici" și că nu există date care să susțină utilizarea aparatelor de respirat N95 sau FFP2 în afara mediului medical. La fel ca toate autoritățile în materie de pandemie, Nuzzo a avut idei sensibile până î

• Africa

n momentul în care ideile sale au devenit importante.

Tom Jefferson, autorul principal al analizei Cochrane, a adăugat la durerea și jena echipei Masca acordând acest interviu lui Maryanne Demasi, în care reiterează fără menajamente că „nu există dovezi că măștile sunt eficiente în timpul unei pandemii", nici dovezi că aparatele de respirație fac ceva chiar și în mediile de asistență medicală, pune legilația greșită privind măștile pe seama unor consilieri guvernamentali proști și critică „nebunia" legată de măști care a prins rădăcini în 2020, în care „militanții stridenți" - "activiști, nu oameni de știință" - ca și „academicienii și politicienii au început să sară în sus și în jos în legătură cu măștile". " El face, de asemenea, o observație care este adesea difuzată la cronica ciumei, și anume că eșecul măștilor de a face foarte mult indică faptul că transmiterea virusului în sine este prost înțeleasă și mult mai complicată decât tindem să presupunem.

Aici, vreau să subliniez un punct crucial. Jefferson explică faptul că el și coautorii săi erau pregătiți să publice o revizuire a dovezilor privind mascarea și alte intervenții fizice în aprilie 2020, dar că Cochrane a întârziat apariția acesteia prin faptul că a cerut „în mod inexplicabil" un alt peer reviewer. Acest lucru a întârziat efectiv publicarea cu câteva luni, exact în perioada în care apăreau legile noi de mascare în întreaga lume. Când, în cele din urmă, revizuirea a fost aprobată pentru publicare în noiembrie - la mult timp după ce șansa sa de a influența politicile privind măștile trecuse - autorii au fost îndrumați să insereze tot felul de formulări care să le îndulcească concluziile, iar Cochrane a inclus un editorial de însoțire despre motivul pentru care „Factorii de decizie politică trebuie să acționeze pe baza unor dovezi incomplete în răspunsul la COVID-19".

 

 În mod evident, convingerea că legile de mascare sunt necesare a fost prima; apoi a urmat știința. În tot acest timp, însă, dovezile nu au dispărut. A fost doar suspendată ușor de la vedere, diluată cu scuze slabe și privată de influența asupra politicii, până când fervoarea ideologică s-a risipit și adevărul simplu a putut fi rostit din nou. Lecția este că autoritățile regimului, în special atunci când se bucură de colaborarea presei și a mediului academic, pot spune aproape orice minciună, dar suprimarea adevărului necesită un efort activ și, mai devreme sau mai târziu, miturile lor se prăbușesc. Mitologia măștii a fost printre primele care au prins contur și a fost prima care a căzut.