Ministrul Energiei s-a sucit și vine cu o veste șoc pentru români: Prețul carburantului ar putea ajunge la 10 lei/litru. Luni, Ivan spunea că sunt ”minciuni sfruntate”

De Cronicar  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Prețul carburanților în România ar putea ajunge la 10 lei/litru dacă barilul de petrol va depăși 120 dolari și dacă va mai crește în continuare prețul la tona de motorină, a transmis, marți, ministrul Energiei, Bogdan Ivan. O astfel de creștere a prețului la combustibil va aduce scumpiri în lanț, efectul nefiind doar cel de la pompă, informează Agerpres.

Prețul combustibilului ajunge la 10 lei/litru

Acesta a fost întrebat la ce ne putem aștepta în momentul de față legat de prețul carburanților, mai ales că zilele trecute s-a vehiculat faptul că litrul ar putea ajunge la 10 lei.

"În momentul de față, depinde foarte mult cât mai durează acest conflict. Pe datele pe care le-am avut acum 2 zile, acest scenariu era total improbabil. În momentul de față, când ne uităm la cifre, dacă barilul de petrol va ajunge la 120-130 dolari atunci da, există acest risc, și dacă va mai crește în continuare prețul la tona de motorină există, din nefericire, acest risc. Depinde foarte mult de cum evoluează situația în Orientul Mijlociu, lucru pe care, din păcate, nu putem să-l controlăm nici noi din România sau cred că aproape nimeni din Occident. (...) Repet, vom putea să ajungem, dacă va depăși barilul 110-120 de dolari, și la acel prag psihologic de 10 lei. Nu îmi doresc să ajungem acolo. Facem tot ce ține de noi ca să absorbim acest șoc", a declarat ministrul Energiei, pentru Digi 24.

Ieri, ministrul spunea că sunt ”minciuni sfruntate”

Luni, ministrul Energiei Ministrul Energiei, afirmase că speculațiile potrivit cărora motorina sau benzina vor ajunge să coste 10 lei litrul sunt niște "minciuni sfruntate", nu exista niciun argument rațional, comercial sau economic care să justifice un astfel de nivel al prețului la pompă.
 
"În momentul de față, suntem preocupați, în primul rând, de modul în care arată potențialele perturbații pe piața de aprovizionare cu produse petroliere, de asigurarea faptului că nu vor crește prețurile la carburanți nejustificat, în contextul în care avem acest conflict în Orientul Mijlociu. (...) Am discutat cu toți operatorii din piață, suntem asigurați cu depozite în caz de urgență (...) care vor putea să fie folosite într-o situație de avarie și care vor putea să asigure aprovizionarea pentru piața din România aproximativ 90 de zile în situații de avarie. Dar nu suntem în această situație. În plus, în toate terminalele de pe teritoriul României, plus în depozite, sunt suficienți carburanți pentru a asigura fluxurile normale fără a avea o perturbație", a spus Ivan la sediul central al PSD.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Părintele Justin Pârvu Mărturisitorul despre Mamă și Neam

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • Tatayeh 03.03.2026 22:18
    Ministrul in sine e cel mai mare soc pt domeniul energiei. Cu pretul ne vom descurca noi.
  • Tic 03.03.2026 22:28
    Ce bucurie sadică șade in spatele acestui anunț!Nu veti mai avea nimic,dar veți fi fericiți!
  • minita 04.03.2026 05:39
    Nu va
    Ar putea
    O sa
  • minita 04.03.2026 05:40
    Iar daca dureaza mai mult o sa sara bine peste.
  • Jenica Nastasa 04.03.2026 09:41
    Patriarhul e vinovat
  1. Călin Georgescu, INTERVIU- EVENIMENT cu Ion Cristoiu, la Realitatea Plus: Predicțiile pentru 2026-2028: Ieșirea Americii din NATO și prăbușirea Europei - Afacerile necurate ale Ursulei la Kogălniceanu. VIDEO și TRANSCRIERE

  2. ”Citește-i, bă, dobitocului comentariile!” - Ne e milă de Nicușor Dan dar mai milă ne e de țara noastră: A rămas hipnotizat de propriul deget când s-a vorbit de anularea alegerilor - VIDEO

  3. EXTERMINATORII - Bolojenii vor să listeze la Bursă TOATE RESURSELE ȘI AVEREA ROMÂNIEI: SAREA, CUPRUL, GAZUL, ARMAMENTUL, CEC-ul, PORTUL CONSTANȚA, AEROPORTUL BUCUREȘTI, HIDROELECTRICA, LOTERIA, IMPRIMERIA, POȘTA ROMÂNĂ

  4. Gelu Al. Tudor: WADEPHUL A DECRETAT - UE: ”MAJORITATEA CALIFICATĂ DECIDE, nu unanimitatea”!

  5. Tatăl lui Tudor Gheorghe, Nea Ilie, despre mărturia Prințului Alexandru Ghica, martirul cu 24 de ani de temniță: ”Comunismul e o utopie! E cel mai greu blestem ce a căzut pe neamul românesc! Viitorul o va dovedi!” + 16 Aprilie

  6. Adrian Onciu: RUȘINE, CCR!

  7. Judecata divină! Invazie de albine în Israel. Un oraș întreg a fost paralizat de zeci de mii de zburătoare- VIDEO

  8. Georgiana Teodorescu, europarlamentar ECR/AUR: ”După pandemie și Ucraina, Ursula ne spune din nou să stăm acasă. Acum, ca să salvăm… combustibilul”

  9. Afacerea Valea Uzului, din nou de interes. Care este miza? O investigație jurnalistică realizată de Costel Oprea - VIDEO

  10. In Memoriam Profesorul Radu Ciuceanu: TESTAMENT DUHOVNICESC (16 aprilie 1928 - 12 septembrie 2022)

  1. O veste bună pentru România: Extremistul antiromân Viktor Orban pică de pe scena din bețe de chibrit pe care și-a construit-o din tinerețe până azi, pe banii lui Soros, Putin și Trump, de „lider regional” al suveranismului european

  2. ÎNVIEREA cu Eminescu, sufletul Neamului Românesc: Hristos a Înviat!

  3. 14 Aprilie 1989: Clipa 0 a României - Prima țară din lume fără datorii!

  4. CNA a închis Realitatea Plus. A fost retrasă și licența Gold FM! George Simion: ”Lovitura de stat merge mai departe! JOS CENZURA!”. Anca Alexandrescu: ”Vor să nu mai aibă unde să vorbească Călin Georgescu”. ActiveNews: SOLIDARITATE!

  5. Părintele Justin: Creștinul ortodox este împăratul cerului și al pământului. Singura grijă aceasta este: să-L ai mereu pe Hristos înviat în inima ta! HRISTOS A ÎNVIAT!

  6. 12 aprilie 1204: Căderea Constantinopolului ortodox în mâinile cruciaților papistași. Istoric: A fost un JAF și o DISTRUGERE fără precedent în istorie. S-au oprit doar ca să bea și să violeze

  7. Armistițiul care i-a lăsat mască pe ”Profeții” Apocaliptici. Iranul a acceptat încetarea focului. ”Cei care au luat ultimatumul lui Trump la propriu sunt niște idioți. Cei care se prefac că îl iau la propriu sunt niște escroci”. MIZA OPERAȚIUNII SPECIALE

  8. ÎN VINEREA PATIMILOR - un text emoționant scris de Emil Gârleanu cu un secol în urmă

  9. Protestezi în Iran, ajungi în ștreang: Bita Hemmati, prima femeie condamnată la moarte pentru că a înfruntat regimul de la Teheran. Se vede pe fața ei că e "teroristă"

  10. Ion Cristoiu: Ucraina cumpără România bucată cu bucată cu banii dați de amărâții de români

Ultima oră

23:44

”Citește-i, bă, dobitocului comentariile!” - Ne e milă de Nicușor Dan dar mai milă ne e de țara noastră: A rămas hipnotizat de propriul deget când s-a vorbit de anularea alegerilor - VIDEO

23:09

Gelu Al. Tudor: WADEPHUL A DECRETAT - UE: ”MAJORITATEA CALIFICATĂ DECIDE, nu unanimitatea”!

22:30

EXTERMINATORII - Bolojenii vor să listeze la Bursă TOATE RESURSELE ȘI AVEREA ROMÂNIEI: SAREA, CUPRUL, GAZUL, ARMAMENTUL, CEC-ul, PORTUL CONSTANȚA, AEROPORTUL BUCUREȘTI, HIDROELECTRICA, LOTERIA, IMPRIMERIA, POȘTA ROMÂNĂ

22:00

In Memoriam Profesorul Radu Ciuceanu: TESTAMENT DUHOVNICESC (16 aprilie 1928 - 12 septembrie 2022)

21:25

Adrian Onciu: RUȘINE, CCR!

21:00

Tatăl lui Tudor Gheorghe, Nea Ilie, despre mărturia Prințului Alexandru Ghica, martirul cu 24 de ani de temniță: ”Comunismul e o utopie! E cel mai greu blestem ce a căzut pe neamul românesc! Viitorul o va dovedi!” + 16 Aprilie

20:19

Georgiana Teodorescu, europarlamentar ECR/AUR: ”După pandemie și Ucraina, Ursula ne spune din nou să stăm acasă. Acum, ca să salvăm… combustibilul”

19:39

Cornel Constantin CIOMÂZGĂ: MOARTEA MORȚII

19:20

Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR: ”Instituțiile românești nu pricep că trebuie modificată paradigma de abordare a relației cu Ungaria”

19:08

Afacerea Valea Uzului, din nou de interes. Care este miza? O investigație jurnalistică realizată de Costel Oprea - VIDEO

18:40

Claudia Marcu: Se suspendă austeritatea pentru SPP. Demnitarii se tem de amenințări la viața lor și invocă războiul din Ucraina

18:30

Călin Georgescu, INTERVIU- EVENIMENT cu Ion Cristoiu, la Realitatea Plus: Predicțiile pentru 2026-2028: Ieșirea Americii din NATO și prăbușirea Europei - Afacerile necurate ale Ursulei la Kogălniceanu. VIDEO și TRANSCRIERE

18:05

Un milion de oameni cer suspendarea acordului UE-Israel pentru crimele de război comise în Gaza. Comisia Europeană și Parlamentul European, obligate să reacționeze

17:24

Incendiu în Săptămâna Luminată la Mănăstirea Izbuc. Focul a izbucnit în podul chiliilor

17:20

Sorin Titus Muncaciu: ”România își abandonează copiii: subfinanțarea medicinei școlare este o crimă tăcută”