

„Nu aș discuta încă de obligativitatea vaccinării, dar sper să nici nu
fie nevoie de așa ceva și să obținem un procent mare al personalului
vaccinat, așa încât obligativitatea să nu fie necesară”, afirmă specialista în epilare Ioana Mihăilă.
Ministra Sănătății, Ioana Mihăilă, încurajează „vaccinarea la toate cadrele medicale” într-o țară în care injectarea cu seruri experimentale Covid este „voluntară și neobligatorie”, fapt recunoscut chiar și pe platforma guvernamentală de vaccinare, unde caracterul obligatoriu al vaccinării este catalogat drept „informație înșelătoare” (punctul 4 din top 10). Nu și pentru ministra Sănătății, care deși speră să nu se ajungă la obligativitate, nu exclude această variantă. Argumentul dezarmant prin care Ioana Mihăilă (USR-PLUS) speră să îi convingă pe medici și alți angajați „esențiali” să se vaccineze este ca „încrederea pe care o am eu și pe care o avem noi, cei care ne-am vaccinat, să fie transferată și către ei”.
„Eu pot să spun mai mult experiența mea personală, nu profesională, experiența mea personală legată de vaccinare. Pur și simplu, după ce am reușit să fiu vaccinată și cu a doua doză, acel stres pe care-l aveam constant în minte legat de posibilitatea de a face infecție și de a transmite infecția celorlalți s-a diminuat considerabil. Și atunci, ce vreau să spun este că încurajez vaccinarea la toate cadrele medicale, pentru că e foarte important și pentru protecția lor, dar mai ales pentru protecția celor din jur și sper că încrederea pe care o am eu și pe care o avem noi, cei care ne-am vaccinat, să fie transferată și către ei. Nu aș discuta încă de obligativitatea vaccinării, dar sper să nici nu fie nevoie de așa ceva și să obținem un procent mare al personalului vaccinat, așa încât obligativitatea să nu fie necesară”, a afirmat Ioana Mihăilă, sâmbătă, în timpul unei vizite în județul Bihor, potrivit Știri pe Surse.
Întrebarea la care specialista în epilare definitivă propulsată de USR-PLUS la conducerea Ministerului Sănătății ar trebui să răspundă este: cine v-a făcut să credeți că românii vă consideră o persoană „de încredere”? Sau nu ați fost astfel până acum, dar sperați că ați căpătat validare publică prin vaccinare?
VIDEO:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Judecătoarea Mădălina Afrăsinie de la Tribunalul București critică faptul că s-a ajuns la împărțirea între vaccinați și ‘teroriști'(cei care nu se vaccinează), scriind ironic: „Bine ati venit în România (re)educată unde drepturile și libertățile fundamentale sunt un lux teoretic!”
Pfizer - amenzi de 4,7 miliarde de dolari pt afirmații false cu privire la produsele lor, violări ale siguranței medicamentelor și echipamentelor medicale, corupție și mită.
Moderna - nu a scos pe piață nici un vaccin de când a fost înființată, deși au încercat să producă 9 vaccinuri din care nici unul nu a trecut de faza a 3-a a testărilor clinice.
Johnson&Johnson - acuzată în sute de mii de procese pt comercializarea de produse toxice/periculoase, inclusiv medicamente, șampoane, echipamente medicale și pudră pt bebeluși contaminată cu azbest.
AstraZeneca - vaccinul lor a fost suspendat de peste 20 de țări din cauza faptului că poate să producă reacții adverse severe sau chiar letale, cum ar fi cheagurile de sânge.