Realizatorul TV Mihai Morar a anunțat pe Facebook că al treilea copil care urmează să i se nască este tot o fetiță, scrie stiripentruviata.ro. El și soția sa mai au două fete, pe Mara și Cezara. Într-o postare care a primit peste 32.000 de Like-uri pe Facebook, Mihai Morar a scris:
„Când te uiți la ecografie și vezi încă o "copilărie”…Iar când te mai uiți o dată, răsufli ușurat: "E fată!!!”
Genetic, ăsta e singurul meu merit: știu să fac fete. Sunt "Stăpânul Cromozomului X”.
Dincolo de asta, e meritul lor. Al celor 4 fete din spatele bărbatului din fotografie. Al Marei și al Cezarei. Inimioara ce pulsează acum cu peste 130 de bătăi pe minut va avea cele mai bune două surori. Amândouă au plâns de fericire, la propriu, când au aflat că va să vii.
Al mamei, care după un deceniu de revoluții prin casă, a acceptat încă o revoluție în pântece
Și mai e meritul ei. Al Claudiei Șai. Care le-a adus pe lume, la 7 luni, pe Mara și Cezara. Aveau un pic peste unitatea de un kilogram, dar mi le-a livrat sănătoase "tun” în pragul casei. Dacă voi fi tată a treia oară, e doar meritul meu genetic. Și meritul ei medical. Dacă n-ar fi măritată, i-aș da și ei numele "Morar”. Claudia e "necunoscuta” din familie. Pentru că minunile țin, în general, de "necunoscute”. Felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim…
Așa că, vă rog, nu spuneți că sunt un tată care are noroc de fete. Am noroc cu fete.
De fapt, nici nu există noroc. Există minuni. Eu am trei.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.