Microcipul implantat în mână: de ce ar trebui să ne îngrijoreze? Analiză de Dr. Joseph Mercola

De Iustina Filimon și Joseph Mercola, Dr.  /  

Foto: The Defender

Foto: The Defender

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un microcip implantabil conține identitatea digitală a posesorului, datele sale medicale și financiare. Cipul este implantat chiar sub pielea mâinii și funcționează fie prin comunicare în câmp apropiat, fie pe bază de identificare prin radiofrecvență, arată dr. Joseph Mercola într-o analiză preluată de publicația The Defender

  • Microcipurile implantabile sunt prezentate ca fiind cele mai practice dispozitive din câte există, însă scopul urmărit prin efortul de generalizare a acestora este crearea Internetului corpurilor, descris de Forumul Economic Mondial (FEM) ca un ecosistem format dintr-un „număr nemaiîntâlnit de senzori”, inclusiv senzori emoționali, „atașați de, implantați în, sau ingerați de corpurile umane pentru a monitoriza, analiza și chiar modifica organismul și comportamentul uman”.
  • Suedia este unul dintre primele state care au recurs la folosirea microcipurilor implantabile. Cipul este implantat chiar sub pielea mâinii și funcționează fie prin comunicare în câmp apropiat - aceeași tehnologie utilizată la smartphone-uri -, fie pe bază de identificare prin radiofrecvență (RFID), ca în cazul cardurilor de credit contactless.
  • Cipurile implantate destinate plăților sunt o extensie a internetului lucrurilor; ele reprezintă o modalitate de conectare și de schimb de date, dar beneficiile trebuie puse în balanță cu potențialele riscuri.
  • În prezent, țări din întreaga lume pregătesc un sistem bazat pe o monedă digitală emisă de o bancă centrală (CBDC), o monedă fiduciară în formă digitală, care poate fi programată în așa fel încât banii să poată fi cheltuiți numai pe anumite lucruri sau numai în anumite locuri, după bunul plac al emitentului.
  • În final, totul va fi conectat la un singur dispozitiv implantabil care va conține identitatea digitală, datele privind starea de sănătate și monede digitale programabile emise de o bancă centrală. La rândul său, identitatea digitală a persoanei va include tot ceea ce se poate ști despre aceasta ca urmare a supravegherii prin biosenzorii implantați, prin intermediul computerului, al smartphone-ului, al GPS-ului, al rețelelor de socializare, al căutărilor online, al achizițiilor și al obiceiurilor de consum. Algoritmii vor decide apoi ce anume poate face un individ și ce nu, în funcție de profilul său.

Deși microcipurile implantabile sunt promovate ca fiind dispozitivele cele mai avantajoase, scopul acestei tendințe nu se limitează doar la a facilita deschiderea ușilor fără chei și la a permite cumpărături fără portofel.

Scopul este de a crea ceea ce se numește „Internetul corpurilor”, descris de FEM ca fiind un ecosistem format dintr-un „număr fără precedent de senzori”, inclusiv senzori emoționali, „atașați de, implantați în, sau ingerați de corpurile umane pentru a monitoriza, analiza și chiar modifica organismul și comportamentul uman”.

Cuvintele-cheie din această propoziție pe care mașina de PR le omite apar în obiectivul declarat de a „modifica organismul și comportamentul uman”. Și cine se va ocupa de operarea acestor modificări?

Nu se precizează, dar putem presupune fără să greșim că responsabili vor fi cei care au ceva de câștigat de pe urma modificării acțiunilor și comportamentului oamenilor.

Suedia deschide calea spre microcipare

După cum se arată în materialul NBC News din 2019 redat mai jos, Suedia este una dintre primele țări care au recurs la microcipuri implantabile, de mărimea unui bob de orez. VIDEO:

 
Suedia a devenit deja, mai mult sau mai puțin, o societate fără numerar. Acum, acest implant mic va înlocui complet cardurile de debit sau de credit, precum și actele de identitate și cheile.

Pentru a plăti un produs, este suficient să-ți apropii mâna stângă de cititorul de carduri fără contact, pentru ca plata să fie înregistrată.

Se estimează că între 5.000 și 10.000 de suedezi și-au implantat cipuri până acum, deși autoritățile suedeze susțin că nu știu numărul exact, deoarece nu există niciun registru central.

În prezent, se susține că cipurile nu pot fi urmărite, dar asta nu înseamnă că nu vor putea fi urmărite nici în viitor.

Și, deși aceste microcipuri de început conțin un număr limitat de informații, știm că Forumul Economic Mondial visează să implementeze un sistem global de identificare digitală care să includă tot ceea ce se poate imagina despre dumneavoastră, de la istoricul căutărilor online și datele personale de sănătate, până la datele bancare, scorul de credit social și multe altele.

Oamenii vor putea deveni ținte directe ale atacurilor informatice

După cum subliniază expertul în tehnologie financiară Theodora Lau, cipurile implantabile pentru plăți sunt „o extensie a internetului lucrurilor”; ele reprezintă o modalitate de conectare și de schimb de date, dar avantajele trebuie evaluate în raport cu potențialele riscuri.

Acest lucru devine valabil mai ales dacă și atunci când acestea vor conține un volum mai mare de date personale, expunându-i pe utilizatori la atacuri informatice și acțiuni de urmărire. Ea a declarat pentru BBC News:

„Cât de mult suntem dispuși să plătim de dragul confortului? Unde tragem linia când vine vorba de viața privată și securitate? Cine va proteja infrastructura critică și oamenii care fac parte din ea?”

Un episod din 2019 al PBS NewsHour trece, de asemenea, în revistă o serie de motive de îngrijorare legate de microcipurile implantabile. VIDEO: 


Un aspect important este acela că aproape orice smartphone poate citi cipul dacă are instalat scannerul corespunzător și „oricine ar putea să-l spargă/acceseze neautorizat”, potrivit Dr. Geoff Watson, un anestezist consultant care a făcut echipă cu inventatorul cipului „pentru a se asigura că procedura de implantare se desfășoară conform standardelor medicale”.

Deși mulți spun că nu îi îngrijorează chestiunea vieții private în legătură cu microcipurile actuale, este justificat să bănuim că acest subiect îi va preocupa tot mai mult odată cu creșterea volumului de informații personale stocate pe cipuri și a numărului de persoane care poartă astfel de implanturi.

La început, furtul de carduri de credit era rar întâlnit și consta, de obicei, în pierderea fizică a cardului. În prezent, este tot mai greu să păstrezi un card de credit mai mult de câțiva ani înainte ca acesta să fie cumva furat, chiar dacă, fizic, este încă în posesia ta.

Furtul de identitate este, de asemenea, un fenomen răspândit și se accentuează pe zi ce trece, odată cu înmulțirea numărului de migranți ilegali care au nevoie de o identitate nouă și fac rost de acte în mod fraudulos, prin furt de identitate.

Nu avem niciun motiv să credem că furturile și fraudele nu vor apărea odată cu răspândirea microcipării.

Iar acest risc se adaugă riscurilor pe care le implică spionajul și controlul guvernului asupra comportamentului și cheltuielilor noastre, din momentul în care microcipurile vor fi conectate la finanțele personale și la monedele digitale programabile.

Într-un interviu acordat în noiembrie 2019 postului CNN, Yuval Noah Harari, profesor de istorie și consilier al fondatorului FEM, Klaus Schwab, a avertizat că „oamenii sunt acum animale hackuibile”, în sensul că există tehnologia prin care o companie sau un guvern poate ajunge să te cunoască mai bine decât te cunoști tu însuți, iar acest lucru poate deveni foarte periculos.
 
Analiza integrală poate fi citită integral, în original, AICI.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ Vlad Pascu a fost olimpic la matematică? E bun de președinte

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan este candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!