
Principesa Margareta a precizat, într-o declarație către țară după moartea Regelui Mihai I al României, că Majestatea Sa „a înscris în cartea Neamului cea mai valoroasă pagină din istoria contemporană”.
Redăm mai jos mesajul principesei Margareta, noul șef al Familiei Regale a României:
„Români, Țara a pierdut pe Regele Mihai I. Timp de peste nouă decenii, el a închinat României toate puterile, cu devotament și răbdare. Am pierdut, ca voi toți, un părinte. O pierdere personală și o pierdere pentru întreaga Națiune. În aceste clipe grele, suntem uniți în suferința noastră.
Cu infinită iubire și principii puternice, Regele Mihai a înscris în cartea Neamului cea mai valoroasă pagină din istoria contemporană.
Bunătatea și iertarea sa au învins toate relele secolului trecut. Înțelepciunea lui a asigurat continuitatea identității noastre, în momente de gravă abatere de la mersul firesc al țării. Regele nostru a fost o parte din fibra Statului român.
Prin întreaga sa viață, tatăl meu a continuat legătura Familiei Regale cu națiunea română. Pentru ziua noastră de mâine, el ne-a dăruit ziua lui de astăzi.
Începe un nou timp pentru Casa Regală a României. Cu aceleași principii și sentimente ca ale tatălui meu, voi continua să servesc interesele fundamentale ale poporul român.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Margareta,
Custodele Coroanei române
5 decembrie 2017”.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.