
Foto: Cancan

Fiica celebrei avocate Paula Iacob a încetat din viață la 21 noiembrie, în urma unui accident vascular cerebral. Ruxandra Iacob (63 de ani), care era medic de profesie, a fost înmormântată, duminică, în Cimitirul Bellu din București, potrivit România TV.
Într-un interviu pe care acesta l-a acordat televiziunilor după moartea mamei sale, în 2015, Ruxandra Iacob spunea:
„A iubit viața, a iubit animalele, a dorit întotdeauna să ajute oamenii necăjiți, să facă bine. Și-n această profesie a activat peste 54 de ani. Pentru ea nu a existat o măsură a vârstei în ani, ci, a dorit să dea totul până în ultimul moment, ceea ce a și făcut-o.”, a povestit fiica celebrei avocate Paula Iacob, cea care l-a apărat pe Nicușor Ceaușescu.
Totuși, Ruxandra Iacob a ales o profesie total diferită de cea a mamei sale, astfel că a decis să devină medic, cu specializarea psihiatrie.
Fiindcă Anda, așa cum îi spuneam prietenii apropiați nu a avut rude - soțul Paulei Iacob a murit și el în 2020 și ea nu a avut copii -, averea colosală a acesteia ar putea să intre în posesia statului român, dacă nu apar moștenitori, potrivit Gândul. Este vorba despre mai multe obiecte de valoare: precum tablouri sau bijuterii, o vilă, terenuri, un apartament și o serie de conturi în valută:
Sursele citate estimează o listă consistentă a valorii moștenirii sale:
- un teren în Sinaia;
- un teren ”imens” la Snagov;
- trei apartamente în Capitală – în zona Lizeanu, pe Calea Victoriei și pe bulevardul Titulescu;
- o vilă – evaluată la peste 1 milion de euro – pe strada Dobrogeanu Gherea, chiar în apropierea vilei lui Marcel Pavel;
- tablouri valoroase, semnate de pictori celebri;
- bijuterii vechi de familie;
- obiecte de artă;
- numeroase conturi în valută deschise la mai multe bănci.
Averea este estimată la peste 10 milioane de euro.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Copiii de la Valea Plopului ar fi pomenit-o în veci. Așa... Își vor scoate ochii să apuce care mai de care câte un ciolan de ros.