Medicul Anca Oică, cunoscut cardiolog din Suceava, a făcut infarct chiar înainte de a împlini 57 de ani. ISUJ Bacău a anunțat dispariția prematură a plt. adj. șef (r) Ciumeti Ioan

De Cronicar  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un cunoscut cardiolog din Suceava a murit cu câteva zile înainte să împlinească 57 de ani. Colegii și pacienții sunt șocați.

Medicul Anca Oică de la Policlina Areni a suferit un infarct masiv cu doar câteva zile înainte de ziua sa de naștere. Pe 24 februarie ar fi împlinit vârsta de 57 de ani. 
 
Potrivit apropiaților, Anca Oică se simțea rău de câteva zile. Starea sa s-a agravat brusc, apoi a suferit un infarct care i-a fost fatal. Colegii au încercat să-i salveze viața, însă totul a fost în zadar. Aceștia au transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, scrie Șriripesurse.

”Rămas bun, Dr. Anca Oică. Comunitatea din Suceava deplânge trecerea la cele veșnice a doctoriței Anca Oică, un model de profesionalism și omenie.

Specialistă în expertiza capacității de muncă, aceasta și-a dedicat cea mai mare parte a carierei pacienților din Policlinica Areni, fiind recunoscută pentru verticalitatea morală și discreția elegantă cu care a tratat fiecare destin.

Un infarct a oprit prematur o inimă care a bătut mereu pentru ceilalți, cu doar câteva zile înainte de a împlini 57 de ani”, au transmis colegii Ancăi Oică.

Anca Oică a terminat Facultatea de Medicină din Cluj și a lucrat o perioadă la Fălticeni. Cea mai mare parte a vieții sale a profesat la Policlinica Areni, din municipiul Suceava.

Și Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Bacău a anunțat pe Facebook dispariția prematură a plt. adj. șef (r) Ciumeti Ioan, care a slujit arma pompierilor cu devotament și onoare timp de aproape 27 de ani.

”Cu profundă tristețe și regret anunțăm trecerea la cele veșnice a colegului nostru, plt. adj. șef (r) Ciumeti Ioan , care a slujit arma pompierilor cu devotament și onoare timp de aproape 27 de ani.
 
De-a lungul întregii sale cariere, a fost un exemplu de curaj și profesionalism, intervenind cu responsabilitate și dăruire în slujba semenilor.
 
A purtat uniforma cu demnitate și a onorat-o prin fiecare faptă a sa.
Pentru noi, colegii săi, rămâne un model de camaraderie, implicare și omenie. 
Plecarea sa lasă un gol imens în rândul celor care l-au cunoscut și apreciat.
Suntem alături de familia îndoliată în aceste momente de grea încercare și transmitem sincere condoleanțe.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! 
Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 22.02.2026, la Biserica ortodoxă" Sf. Ioan" din comuna Poduri, începand cu ora 11.0O”, se spune în comunicatul ISUJ Bacău.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Părintele Justin Pârvu Mărturisitorul despre Mamă și Neam

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Constantinescu Valentin-Ionut 21.02.2026 19:24
    condoleanțe
  • Mircea Dragan 21.02.2026 22:14
    Ambii si-au injectat cate 3 doze de ser in testare. Se pare ca nu le-a facut bine!
  1. Călin Georgescu, INTERVIU- EVENIMENT cu Ion Cristoiu, la Realitatea Plus: Predicțiile pentru 2026-2028: Ieșirea Americii din NATO și prăbușirea Europei - Afacerile necurate ale Ursulei la Kogălniceanu. VIDEO și TRANSCRIERE

  2. ”Citește-i, bă, dobitocului comentariile!” - Ne e milă de Nicușor Dan dar mai milă ne e de țara noastră: A rămas hipnotizat de propriul deget când s-a vorbit de anularea alegerilor - VIDEO

  3. EXTERMINATORII - Bolojenii vor să listeze la Bursă TOATE RESURSELE ȘI AVEREA ROMÂNIEI: SAREA, CUPRUL, GAZUL, ARMAMENTUL, CEC-ul, PORTUL CONSTANȚA, AEROPORTUL BUCUREȘTI, HIDROELECTRICA, LOTERIA, IMPRIMERIA, POȘTA ROMÂNĂ

  4. Gelu Al. Tudor: WADEPHUL A DECRETAT - UE: ”MAJORITATEA CALIFICATĂ DECIDE, nu unanimitatea”!

  5. Tatăl lui Tudor Gheorghe, Nea Ilie, despre mărturia Prințului Alexandru Ghica, martirul cu 24 de ani de temniță: ”Comunismul e o utopie! E cel mai greu blestem ce a căzut pe neamul românesc! Viitorul o va dovedi!” + 16 Aprilie

  6. Adrian Onciu: RUȘINE, CCR!

  7. Judecata divină! Invazie de albine în Israel. Un oraș întreg a fost paralizat de zeci de mii de zburătoare- VIDEO

  8. Georgiana Teodorescu, europarlamentar ECR/AUR: ”După pandemie și Ucraina, Ursula ne spune din nou să stăm acasă. Acum, ca să salvăm… combustibilul”

  9. Afacerea Valea Uzului, din nou de interes. Care este miza? O investigație jurnalistică realizată de Costel Oprea - VIDEO

  10. In Memoriam Profesorul Radu Ciuceanu: TESTAMENT DUHOVNICESC (16 aprilie 1928 - 12 septembrie 2022)

  1. O veste bună pentru România: Extremistul antiromân Viktor Orban pică de pe scena din bețe de chibrit pe care și-a construit-o din tinerețe până azi, pe banii lui Soros, Putin și Trump, de „lider regional” al suveranismului european

  2. ÎNVIEREA cu Eminescu, sufletul Neamului Românesc: Hristos a Înviat!

  3. 14 Aprilie 1989: Clipa 0 a României - Prima țară din lume fără datorii!

  4. CNA a închis Realitatea Plus. A fost retrasă și licența Gold FM! George Simion: ”Lovitura de stat merge mai departe! JOS CENZURA!”. Anca Alexandrescu: ”Vor să nu mai aibă unde să vorbească Călin Georgescu”. ActiveNews: SOLIDARITATE!

  5. Părintele Justin: Creștinul ortodox este împăratul cerului și al pământului. Singura grijă aceasta este: să-L ai mereu pe Hristos înviat în inima ta! HRISTOS A ÎNVIAT!

  6. 12 aprilie 1204: Căderea Constantinopolului ortodox în mâinile cruciaților papistași. Istoric: A fost un JAF și o DISTRUGERE fără precedent în istorie. S-au oprit doar ca să bea și să violeze

  7. Armistițiul care i-a lăsat mască pe ”Profeții” Apocaliptici. Iranul a acceptat încetarea focului. ”Cei care au luat ultimatumul lui Trump la propriu sunt niște idioți. Cei care se prefac că îl iau la propriu sunt niște escroci”. MIZA OPERAȚIUNII SPECIALE

  8. ÎN VINEREA PATIMILOR - un text emoționant scris de Emil Gârleanu cu un secol în urmă

  9. Protestezi în Iran, ajungi în ștreang: Bita Hemmati, prima femeie condamnată la moarte pentru că a înfruntat regimul de la Teheran. Se vede pe fața ei că e "teroristă"

  10. Ion Cristoiu: Ucraina cumpără România bucată cu bucată cu banii dați de amărâții de români

Ultima oră

23:44

”Citește-i, bă, dobitocului comentariile!” - Ne e milă de Nicușor Dan dar mai milă ne e de țara noastră: A rămas hipnotizat de propriul deget când s-a vorbit de anularea alegerilor - VIDEO

23:09

Gelu Al. Tudor: WADEPHUL A DECRETAT - UE: ”MAJORITATEA CALIFICATĂ DECIDE, nu unanimitatea”!

22:30

EXTERMINATORII - Bolojenii vor să listeze la Bursă TOATE RESURSELE ȘI AVEREA ROMÂNIEI: SAREA, CUPRUL, GAZUL, ARMAMENTUL, CEC-ul, PORTUL CONSTANȚA, AEROPORTUL BUCUREȘTI, HIDROELECTRICA, LOTERIA, IMPRIMERIA, POȘTA ROMÂNĂ

22:00

In Memoriam Profesorul Radu Ciuceanu: TESTAMENT DUHOVNICESC (16 aprilie 1928 - 12 septembrie 2022)

21:25

Adrian Onciu: RUȘINE, CCR!

21:00

Tatăl lui Tudor Gheorghe, Nea Ilie, despre mărturia Prințului Alexandru Ghica, martirul cu 24 de ani de temniță: ”Comunismul e o utopie! E cel mai greu blestem ce a căzut pe neamul românesc! Viitorul o va dovedi!” + 16 Aprilie

20:19

Georgiana Teodorescu, europarlamentar ECR/AUR: ”După pandemie și Ucraina, Ursula ne spune din nou să stăm acasă. Acum, ca să salvăm… combustibilul”

19:39

Cornel Constantin CIOMÂZGĂ: MOARTEA MORȚII

19:20

Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR: ”Instituțiile românești nu pricep că trebuie modificată paradigma de abordare a relației cu Ungaria”

19:08

Afacerea Valea Uzului, din nou de interes. Care este miza? O investigație jurnalistică realizată de Costel Oprea - VIDEO

18:40

Claudia Marcu: Se suspendă austeritatea pentru SPP. Demnitarii se tem de amenințări la viața lor și invocă războiul din Ucraina

18:30

Călin Georgescu, INTERVIU- EVENIMENT cu Ion Cristoiu, la Realitatea Plus: Predicțiile pentru 2026-2028: Ieșirea Americii din NATO și prăbușirea Europei - Afacerile necurate ale Ursulei la Kogălniceanu. VIDEO și TRANSCRIERE

18:05

Un milion de oameni cer suspendarea acordului UE-Israel pentru crimele de război comise în Gaza. Comisia Europeană și Parlamentul European, obligate să reacționeze

17:24

Incendiu în Săptămâna Luminată la Mănăstirea Izbuc. Focul a izbucnit în podul chiliilor

17:20

Sorin Titus Muncaciu: ”România își abandonează copiii: subfinanțarea medicinei școlare este o crimă tăcută”