Medicii care efectuează avorturile recunosc că ucid copii, dar presa de stânga mușamalizează acest lucru

De Ginan Abraheam  /  

Foto: LifesiteNews

Foto: LifesiteNews

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


De când Roe vs. Wade a fost răsturnată vara trecută, mass-media din întreaga lume au fost fixate pe războaiele avorturilor din America. Poveștile sunt previzibile și urmează modele specifice. Există povești care susțin că femeile vor muri din cauza lipsei de asistență medicală dacă avortul nu este accesibil; povești de interes uman despre femeile care nu pot avorta copii cu handicap, cu povești care insistă că este crud și tragic să împiedici acest lucru; și sondaje care susțin că legile pro-viață sunt combătute de marea majoritate a americanilor, scrie LifeSiteNews. 

Și apoi există parada neîncetată a celor pro-avort, prezentându-i ca pe niște eroi asediați aflați în prima linie a asistenței medicale feministe. Cu alte cuvinte „Eroii în alb”, sunt personaje principale și în acest context.

The Guardian, de exemplu, a publicat recent un eseu stufos care o slăvește pe Leah Torres, avortista din Alabama. Poate vă amintiți că Torres este femeia care a răspuns cândva la un tweet în care era întrebată dacă auzea fetușii țipând în timp ce îi avorta, spunând următoarele: „Știi că fetușii nu pot țipa, nu? Eu le secționez cordonul 1, așa că nu se poate. Nu-mi voi cere scuze pentru că practic medicina.” 

Revista Ms. Magazine a acordat același tratament doctorului Curtis Boyd, care a început să avorteze copii înainte de Roe și a continuat timp de decenii, ucigând atât de mulți copii nenăscuți înainte de naștere încât numărul său a reprezentat de fapt un procent din cei care au fost uciși legal sub regimul Roe. Ceea ce profilul nu a menționat este că Boyd însuși a recunoscut că ucide: „Oare ucid? Da, omor. Știu asta". Jurnaliștii care scriu aceste profiluri nu recunosc așa ceva.  

KETV Omaha a publicat un articol în care se menționa faptul că unii furnizori de avorturi au înregistrat „o creștere a numărului de femei care caută ajutor în legătură cu sarcinile lor". Unul dintre cei doi furnizori pe care articolul îi citează ca fiind acolo pentru ca femeile să fie „ajutate cu sarcinile lor" este faimosul „medic” Leroy Carhart. Articolul, în mod nesurprinzător, nu include caracterizarea lui Carhart însuși despre ceea ce constă acest „ajutor" - în cuvintele sale, „zdrobirea" craniului unui copil. El însuși folosește cuvântul „bebeluș" - când un jurnalist BBC uimit, care l-a intervievat. l-a întrebat de ce a folosit acest termen, Carhart nu și-a cerut scuze.  

„Cred că este un bebeluș, iar eu folosesc [cuvântul] acesta cu pacienții", a spus el. 

„Și nu aveți o problemă ... cu ... uciderea unui copil?", a bâiguit jurnalistul. 

Carhart: „Nu am nicio problemă dacă se află în uterul mamei."

Mother Jones a ales să acorde un interviu elogios doctorului Warren Hern, un alt avorționist care a avertizat că se vor întâmpla lucruri îngrozitoare în urma deciziei Dobbs. Mother Jones a ales să nu includă propria descriere a lui Hern despre ceea ce ei numesc „îngrijirea avortului". La o conferință a avortorilor, Hern a descris modul în care se efectuează un avort prin dilatare și evacuare, proces în urma căruia copilul este rupt fizic în bucăți: „Am ajuns la un punct în această tehnologie particulară în care nu mai există posibilitatea de a nega un act de distrugere din partea celui care efectuează fizic avortul. Este în fața ochilor. Senzațiile de dezmembrare trec prin forceps ca un curent electric." 

Acestea sunt doar câteva exemple. Acea mână de avorționiști - prezentați cu strălucire ca fiind campioni ai „drepturilor omului" - au recunoscut ei înșiși că munca lor implică dezmembrarea și zdrobirea craniilor bebelușilor; că această muncă constituie uciderea unei ființe umane; și că, chiar dacă aceste ființe umane sunt „suficient de avansate pentru a avea laringe", ele nu au „nicio posibilitate de a țipa", deoarece avorționistul „secționează laringele”. Acestea sunt cuvintele lor, nu ale mele. Dacă presa ar fi dispusă să relateze ce se întâmplă în timpul unui avort - și cui i se întâmplă un avort - în loc să tipărească articole de fanfaronadă pentru cei care fac avorturi, poate că am putea avea în sfârșit o discuție onestă despre ce este vorba în această problemă.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  6. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  7. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  10. Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?