Medic din Timișoara, orașul în care tot mai mulți doctori refuză să facă avorturi la cerere: România are cea mai ridicată rată de avorturi din Europa! După 27 de ani de democrație, nu e normal să ne mândrim că suntem pe primul loc la numărul de avorturi

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


România are cea mai ridicată rată de avorturi din Europa.  Dar suntem și țara cu cele mai multe tinere însărcinate din Uniunea Europeană, iar jumătate dintre ele folosesc avortul ca metodă de contracepție.  Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara trage un semnal de alarmă asupra acestui fenomen, care după 1989 a luat amploare.

"O rată uriașă a avortului în România. După 27 de ani de la Revoluție, de democrație, nu cred că este normal să ne mândrim că suntem pe primul loc la numărul de avorturi raportate, dacă le mai punem și pe cele neraportate, cred ca nu vom fi ajunși în următorii ani, niciodată. Trebuie să ne punem foarte multe probleme și să vedem ce avem de rezolvat în continuare, dacă vrem să avem într-adevăr o țară sănătoasă, un popor sănătos, pentru ca din punctul meu de vedere, educția și sănătatea sunt două domenii vitale pentru orice națiune de pe planetă”, a spus Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara, scrie banatulazi.ro.

Libertatea a mai adus un fenomen nou în România: mamele adolescente, încă de la 10 – 12 ani. Statisticile arată că cele mai multe femei sunt reținute în a merge la un control ginecologic, acestea scoțând în evidență că un sfert dintre femeile din România nu se adreseaza medicului ginecolog decât atunci când resimt diverse simptome supărătoare sau când suspectează o sarcină, ceea ce e prea târziu, iar peste 20% nu obișnuiesc să meargă la controale ginecologice anuale.
 
Reamintim însă că în Timișoara tot mai mulți medici ginecologi au decis să refuze să mai facă întreruperi de sarcină. Legea permite avortul la cerere până la vârsta de 14 săptămâni a fătului, dar medicii pot refuza să facă acest lucru.  18 dintre acești doctori timișoreni au fost decorați pentru decizia lor de către Patriarhul României.

„Noi nu suntem obligați să facem avorturi la cerere. Suntem obligați ca medici, în timpul gărzii, când o femeie gravidă ni se adresează și este într-o situație gravă, îi este pusă în pericol viața, atunci sigur că o să fac avortul respectiv. Este foarte greu pentru un medic, mai ales femeie, să facă avorturi la cerere. Este foarte greu atunci când faci o asemenea intervenție și sarcina este până la 14 săptămâni, când este legal. Trebuie să extragi fătul bucăți, mâini, picioare, capul. Femeia de pe masă nu conștientizează că pe noi ne afectează manevra pe care o facem. Din 2010 eu nu mai fac avorturi la cerere”, declara  anul trecut Olimpia Oprea, medic primar obstetrică-ginecologie la Clinica Odobescu din Timișoara.

În 2015, Patriarhul României decora cu medalia Sfinții Martiri Brâncoveni, 18 medici din Timișoara care au refuzat să mai facă avorturi la cerere. Aceștia sunt: Cristina Valea, conf. dr. Dan Păscuț, Ionel Cioată, Mariana Luca, Dănciulescu Carmen, Oana Cristina Damaschin, Gheorghe Budău, conf. dr. Ioan Sas, Gabriela Cristea, Marius Forga, Florica Al Jobory, Anca Hudițeanu, Alexandru Moscu, Zoran Popa, Olimpia Oprea, Florina Todoruț, Olivera Iordache și Ionel Spătaru.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • Sanda 03.11.2017 12:13
    Foarte frumos că medicii au fost decorați de Patriarh. Totuși, chiar dacă toți medicii din România ar refuza să facă avorturi la cerere (ceea ce nu se va întâmpla vreodată), femeile ar găsi soluții, s-ar duce în străinătate. Poate că aici este mai vizibilă lipsa de educație, în general, și de educație moral-religioasă, în special. Româncele care fac avorturi sunt/se declară creștine, iar tinerele au studiat religia în școală. Nouă, românilor, ne place să facem paradă cu credința noastră, însă avem mari probleme când trebuie să aplicăm în practică învățătura creștină.
  • __ 03.11.2017 13:00
    In privinta solutiilor, rude sunt sufocant de "binevoitoare" si viitorii parinti sunt peste masura de binevoitori cu ele. Copiii sunt facuti de mama, tata si Dumnezeu, iar in prealabil cei doi parinti s-au delimitat de parintii lor.
  • Wottan 11.11.2017 17:59
    Eu cred ca rata avorturilor ar scadea daca s ar face o educatie sexuala si in acelasi timp accesul la cabinetele de planning familiar ar fi mai usor. mai ales pentru cei cu mijloace modeste [in general ei au multi copii]
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”