"Să creăm sentimente", probabil această afirmație descrie cel mai sugestiv voința artiștilor surprinși în actul fanteziei lor creatoare. Dând formă și sens inspirației, săvârșind o metamorfoză a contemplației sale, artistul își oferă opera spre o renaștere a simțurilor. Inconștient de destinația creației sale, privește aproape înmărmurit sentimentele admiratorilor săi, sentimente încremenite pe buze, pictate în ariile tegumentare ale feței, expuse în ochii lor captivați ca într-o reflexie.

Nichifor Crainic spunea despre artist următoarele: "Chip al lui Dumnezeu în această lume trecătoare, el plăsmuiește după asemănarea divină, cu elemente luate din această lume, superbul simulacru al veșniciei, care este arta."

Acest simulacru al veșniciei îl simțim și noi adesea când, mânați de o contemplație sensibilă, privim opera plastică a unui geniu. Frumusețea detaliului, dar și ipostaza ansamblului, reliefate simultan într-o creație artistică, ne taie răsuflarea, încremenind timpul și spațiul pentru o clipă de reverie. Iar rezultatul este un proces inexplicabil de hrănire a nevoii latente de frumos și de emoție.

În România contemporană, se pare că încă mai există astfel de artiști, un miez tânăr gata să înflorească și să dăruiască neamului nostru o adevărată primăvară a renașterii artistice!

O astfel de tânără este Ilinca Maria Țoța, care la vârsta de numai 19 ani,  a dobândit o experiență impresionantă în domeniul picturii, experiență care este încununată cu expoziția sa individuală de la Centrul Cultural „ Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului", deschisă până la sfârșitul lunii mai.

Ilinca, te-am cunoscut prima dată la mănăstirea Oașa când eram amândouă într-o tabără de tineri. Când ți-am văzut chipul, gesturile, vorbele, am zis în sinea mea: " Ea are trăsături specifice unui artist!" Pe atunci nu știam nimic de tine, ca mai apoi să aflu de la o prietenă comună, că tu pictezi de multă vreme și ai un talent rar întâlnit. Mi-a stârnit interesul această informație și primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns acasă, a fost să îți caut site-ul www.ilinca.art! Mare mi-a fost bucuria să descopăr multe din operele tale postate acolo și să pot admira în tihnă detaliile picturilor tale frumoase. Citind articolul lui Nichifor Crainic despre artă, am înțeles că a fi " admirator " este un fel de a fi, asemeni artistului care creează. Poți admira o creație artistică printr-o contemplație sensibilă, concentrându-ți simțurile pentru a pătrunde esența operei. Acum, iată-mă pe mine, "micul admirator", față în față cu artistul!

Dacă ar fi să descrii cea mai marcantă întâlnire a ta cu arta și felul în care s-a aprins această dragoste pentru pictură, ce cuvinte ai folosi?

Cel mai frumos moment în care am realizat cu adevărat ce putere are arta a fost în Ohrida (Macedonia), unde eram la un concurs de artă... Am întrat întâmplător într-un muzeu, nici nu știu cum se cheamă. Noi desenam peisaj acolo și ne rămăsese un moment de pauză. Astfel am ajuns la acest muzeu de icoane. În viața mea până atunci nu mi se întâmplase să vad o icoană și să încep să plâng instant. Acolo era mai mult decât artă, era totul! Asta am simțit uitându-mă și analizând cu atenție detaliile. Pur și simplu simțeam că e totul din altă lume; nu mai era lucrul facut de mână, ci mergea direct spre suflet! Atunci mi-am dat seama că asta vreau și eu să fac. Să ajung la sufletele oamenilor prin arta mea. Mai târziu în muzeele din Rusia, atât de icoane cât și de artă laică, am avut o a doua întâlnire față în față cu arta adevărată. Doar văzând pe viu poti înțelege prin ce a trecut artistul atunci când a lucrat...

Artistul, prin forța sa creatoare și dragostea de frumos, naște opere de artă, imitându-l implicit pe Dumnezeu, a cărui creație este lumea noastră. A fi artist în adevăratul sens al cuvântului reprezintă o trăsătură nu atât de des întâlnită, un dar făcut omului de Însuși Creatorul său.

Ilinca, știu că dragostea ta de pictură a prins rădăcină la mănăstirea Diaconești. În ce măsură simți că există o legătură între credință și înclinația ta spre arte plastice?

Știu că tot ce fac în pictură se datorează lui Dumnezeu. Sunt lucrări la care lucrez câteva sute de ore, iar altele care ies de la sine pentru că așa îngăduie Dumnezeu. El îți dă și îți ia după cum consideră. Nu ajunge doar lucrul, contează și ce îți încredințează Dumnezeu să reușești să realizezi și cred cu tărie că asta trăiesc și eu zilnic!

Văzând afișul expoziției de la Palatul Mogoșoaia, am observat că pe fundal se află portretul mamei tale. Odată cu trecerea anilor copilăriei, i-am înțeles și eu mai bine ca niciodată pe Eminescu, pe Coșbuc, pe Blaga sau pe Alecsandri când își elogiau mamele în cuvinte și în rime pline de esență.

Cu siguranță, nu există om pe lume care să aibă mai mare impact în viețile noastre decât mama, acea inimă nesecată de iubire și jertfă necondiționată. Ce influență a avut mama în decursul evoluției tale ca artist și ca tânără femeie? Dacă ar fi să îi alcătuiești un portret din trei cuvinte, care ar fi acelea?

Mama este echilibrul meu în viață, dar și în arta. Mama pentru mine este echivalentul iubirii, dar si al rațiunii, ceea ce am spune că este imposibil, în mama mea se poate, este totul pentru mine.

Acum te afli în anul pregătitor la Academia Imperială de Arte din Sankt Petersburg. Cum ai ajuns la această opțiune și ce părere ți-ai format despre sistemul de educație rusesc ?

Primul impuls pe care îl au majoritatea este sa îmi judece alegerea din motive politice în mare masură. Noi, românii avem tendința de a îmbrățișa vestul din păcate și judecăm fără să cunoaștem sau să gândim obiectiv. Cultura rusă este de o greutate și o profunzime uriașă. Ei au o altă definiție pentru "muncă".  Știu ce înseamnă performanța și ce presupune ea, nu ard etape și încurajează lucrul temeinic, care din păcate la noi a dispărut. De aceea am ales să studiez la ei, pentru școala lor adevărată, pentru forța de muncă, pentru tradiția păstrată de mai bine de 300 de ani. Academia Imperială Ilya Repin din Sankt Petersburg unde urmează sa dau examenele este cea mai prestigioasă facultate de artă academică din lume. Sunt extraordinari atât profesorii, cât și studenții, iar nivelul este foarte ridicat, pretențiile uriașe, dar și rezultatele pe măsură. M-am convins că vreau să aplic acolo după ce i-am cunoscut pe viu la școala de vară, unde am fost acceptată acum doi ani, la un program de lucru de o lună. Atunci mi-am dat seama că acolo este locul meu și asta vreau sa fac mai departe!

Limba rusă este o limbă grea, dar în același timp foarte melodioasă! Cum ai reușit să o înveți și ce sfaturi ai da unui tânăr care ar dori să vorbească rusa fluent?

Da, este o limbă foarte foarte grea. Au o gramatică extrem de dificilă și nu numai. Eu m-am chinuit mult pentru că nu am o aplecare anume în ceea ce privește limbile străine. Cred că cea mai importantă este motivația pe care o ai atunci când înveți o limbă străină, mai ales una grea, cum este rusa. Eu știam că am nevoie pentru a-mi face visul realitate... M-a ajutat mult lucrul constant- minimum 5 ore pe zi. Am ascultat mult, am vorbit mult (de preferabil cu nativi), am scris și rescris, am citit multe texte. Chiar dacă sunt grele și nu înțelegi nimic, este foarte important pentru că mintea se obișnuiește cu limba. Am vizionat filme, am ascultat muzică, iar ultima descoperire a mea, ca să zic așa, este gânditul în rusă (mergi pe strada și începi să spui ce vezi, să povestești tot și așa îți aduci aminte anumite cuvinte sau le cauți imediat), deci tot un fel de practică aș spune.

Indiferent de epocă, indiferent de vremuri sau de context, Timpul rămâne cel mai amenințător dușman al omului. Cu cât înaintăm în vârstă, ne pare că timpul se comprimă cu o intensitate ireversibilă, lăsând în urma lui suflete dornice să-și finalizeze activitățile, să-și prelungească clipele. Ilinca, tu cum îți organizezi ziua și cum te împarți între artă și familie? Mă gândesc că pentru a obține o performanță, este nevoie de muncă și de sacrificiu.

Este greu, da! Eu lucrez foarte mult și uneori mi se întâmplă să neglijez pe cei dragi. E vorba de organizare. Eu îmi țin o agendă de care mă folosesc mereu. Îmi organizez săptămâna și în fiecare seară o verific și mai adaug ce am de facut. Este foarte important să ai totul scris, pentru că scrisul rămâne, dacă doar te gândești la ceea ce ai de făcut, îți încarci mintea încercând sa-ți duci toate treburile din ziua respectivă la un final. Eu în agendă notez tot si le tai de pe listă după ce le finalizez. Așa funcționez și am timp de tot ce vreau.

Am auzit că visul tău după finalizarea celor șapte ani de studiu este de a înființa o Academie de Arte în România. Ce aspecte ai dori să urmărească această școală? Cum consideri că ar trebui încurajată și susținută arta în țara noastră?

Da, așa este. Vreau o școală academică, adică exact ce lipsește la noi. Să fie separată de sistem. Un loc în care cei care vin să înțeleagă valoarea lucrului, să înțeleagă cum se judecă o lucrare, să învețe bazele de la care mai apoi să-și dezvolte creativitatea. Pe scurt, o școală exact așa cum am auzit că aveam și noi înainte.

Arta la noi este influențată de Vest, iar tinerii uită că "orice casă are o fundație". Asta e marea noastră problemă. Noi ne credem artiști, în loc să ascultăm de canoane și de ceea ce s-a făcut înainte. Tinerii trebuie încurajați să lucreze, nu să îmbrățișeze conceptul și trăirea de moment. Noi uităm de studiu și de muncă, vrem direct succesul.

 Arta suferă o mare lipsă de interes, iar în România aproape că nu există. Oamenii nu se mai gândesc și la suflet, se opresc strict la necesitate.

După toată această călătorie impresionantă prin sufletul artistic al unei tinere cu o pasiune rară, aș mai avea o singură întrebare de adăugat. Pornind de la cuvintele lui Hugo, " Arta dăruiește aripi, nu cârje ", ce rol consideri că joacă aceasta în viața unui om, indiferent de vârstă?

Arta aduce bucurie, arta înseamnă frumos, înseamnă sentimente, hrănește partea sufletească.

Omul în contact cu arta devine superior, devine sensibil, începe să creadă, devine cu adevărat... om.