Marele teolog Teodor M. Popescu, apologetul ortodox aruncat în beciurile ocupanților anticreștini: Ești legionar pentru că ești teolog, și fiind teolog ești anticomunist, iar a fi anticomunist înseamnă a fi legionar (1/9 iunie 1893 - 4 aprilie 1973)

De Cronicar  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Teodor M. Popescu s-a născut acum 130 de ani la 1/9 iunie* 1893 în Boteni, comuna Conțești, Dâmbovița. Toată viața și-a dedicat-o Ortodoxiei. Între anii 1905-1913 a urmat Seminarul Central din București. După absolvire a fost cântăreț la biserica Sf. Ștefan din București. De la 1 sept. 1915 a fost pedagog la Seminarul Central.

Între anii 1913-1919 a urmat Facultatea de Teologie din capitală, remarcându-se ca un student excepțional, absolvind-o ca șef de promoție. La 30 mai 1919 va cere consiliului profesoral obținerea unei burse de studii și astfel este trimis ca bursier, mai întâi la Facultatea de Teologie din Atena. Aici depune proiectul tezei de doctorat la 17 mai 1921, cu subiectul: Cauzele persecuțiilor religioase din punct de vedere istoric și psihologic, (Atena, 1922, 171p.). Între 1 oct. 1921 și 1 sept. 1922 a fost cancelar interpret al Legației române din Atena.

Între anii 1922-1923, a urmat cursuri de specializare în domeniul Istoriei Bisericești Universale la Facultatea de Litere și Filosofie din Leipzig. Mai apoi, 1923-1925, a continuat documentările la Paris și Sorbona. La 8 ianuarie 1926 s-a căsătorit cu sora lui Goga Ionescu, Sofia, care provenea dintr-o familie cu 16 copii.

Reîntors în țară este numit profesor de științe religioase la Seminarul Central din București. Se prezintă la examenul de docență la Facultatea de Teologie din București, la 10 iulie 1926. În toamna aceluiași an, la 1 noiembrie, va deveni profesor suplinitor de Istorie Bisericească la Facultatea de Teologie din Chișinău, recent înființată și afiliată Universității din Iași (1926-1927). Devine profesor la București (1927-1959) de Bizantinologie, Patrologie (suplinitor), Istoria Bisericii Române (1947-1948) și Istoria bisericească universală. Este coautor al manualului de Istorie bisericească universală în 2 volume, 1956. A tradus Noul Testament alături de arhiereul Irineu Mihălcescu, publicat în edițiile din 1937 și 1942.

Venirea comuniștilor la putere va face ca profesorul să fie atent supravegheat și chemat adesea la securitate. De sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, patronii Facultăților de Teologie, pe 30 ianuarie 1959, este chemat la securitate și interogat. Arestat în noaptea de 4-5 martie 1959, „în interesul Securității Statului”, va fi dus la Jilava. Capetele de acuzare erau: activitate legioană, acțiune intensă contra clasei muncitoare, grave calomnii la adresa Uniunii Sovietice, că a ținut în mod public în Sala Dalles, următoarele conferințe : Anticreștinismul comunist, De la Nero la Stalin, Misiunea creștină a Statului, Actualitatea creștinismului, Cazul Vinnitza. Cu mare curaj, el a mai spus adevărul despre crimele făcute de comuniști în Polonia la Katin și în Bulgaria.

În timpul anchetelor a fost bătut, umilit, torturat, amenințat cu moartea, înjurat și insultat în modul cel mai josnic, tratat cu bestialitate și cu o vulgaritate. Logica securistă era: „Ești legionar pentru că ești teolog, și fiind teolog ești anticomunist, iar a fi anticomunist înseamnă a fi legionar”. A fost condamnat la 15 ani închisoare, sentința 118/2 iunie 1959, confiscarea totală a averii și obligat să dea 400 lei cheltuieli de judecată.

Arestarea sa a stârnit un val de proteste în lumea creștină. La Conferința panortodoxă de la Rodos din anul 1963, un ierarh grec a întrebat: „ce este cu profesorul T. M. Popescu?”. Vaticanul a radiodifuzat știrea arestării lui.

De la Jilava a fost transferat la Aiud în 23 octombrie 1959, unde a rămas până la eliberare. Aici a devenit „coleg” cu foștii săi studenți: Bartolomeu Anania, Grigore Băbuș, Mitoiu Dumitru. Viitorul mitropolit Bartolomeu Anania își amintește peste timp: „La Aiud, celula unde se afla Profesorul devenea academie teologică: frații de suferință învățau grecește și se dumireau de ce Euharistia le este, prin excelență, Mulțumire”.

Va fi eliberat odată cu decretul de grațiere 5/1963 la data de 15 ianuarie. Patriarhia a aprobat ca T. M. Popescu să țină un curs de neogreacă în anii universitari 1964-1966, Va fi numit bibliotecar principal la Administrația patriarhală, apoi diortositor la Editura Institutului Biblic, la tipărirea cărților de cult. Suferințele fizice și morale la care fusese supus în anii detenției, l-au slăbit însă zilnic. La 4 aprilie 1973, titanul teologiei românești a trecut la Domnul. A fost înmormântat la Cimitirul Sfânta Vineri, București.

Opera sa este impresionantă. A publicat enorm, original și cu o mare putere de abordare a tematicilor: cărți, studii, articole, traduceri, cronici, recenzii, note și predici. Unele studii au caracter apologetic și polemic; altele au conținut de filosofie a istoriei și a culturii; altele privesc Istoria Bisericii primare, sinoadele, viața creștină, Schisma, Uniatismul etc.

De câțiva ani s-a publicat o carte dedicată martiriului lui Teodor M. Popescu, cu documente din arhivele securității. Este o figură luminoasă și demnă a Ortodoxiei românești în lupta contra ateismului, constituind un model vrednic de urmat pentru profesorii universitari de azi, lipsiți marea majoritate de orice verticalitate și curaj creștin.

(cf. Vasile M. Popescu, „Un martir al Crucii. Viața și scrierile lui Teodor M. Popescu”, ed. Christiana; pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, „Dicționarul teologilor români”, 1996, p.350)

* dupa alte date, la 9 iunie

Extras din: Fabian Seiche, "Martiri și mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România”, Editura Agaton – Asociația pentru Isihasm, Făgăraș, 2010.

Citiți despre Teodor M. Popescu, în documentele Securității la Mărturisitorii.ro

Cititi si Profesor Teodor M. Popescu – CUM SA PRIMIM, CUM SA NE PREGATIM SI SA SAVARSIM VREMEA POSTULUI PENTRU SUFLETUL SI MANTUIREA NOASTRA – PDF

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”