Apreciata actriță de teatru și film Manuela Hărăbor trage un semnal de alarmă pe contul său de Facebook: Se închid teatrele!  

CUM SĂ DISTRUGI CULTURA

Bate un crivăț care va îngheța cultura bucureșteană și care se va extinde curând în întreaga țară. Și nu dinspre est. Fenomenul a luat deja amploare pe toate continentele. Și cum România se vrea, nu-i așa, în rând cu țările civilizate și "evoluate", se pliază remarcabil pe noile curente.

Mai ales că pe meleagurile noastre ne-am confruntat în ultimii 30 de ani cu o administrație defectuoasă, la limita penalului, ca să mă exprim elegant, în care tot ce s-a dorit a fost distrugerea educației, a culturii, a sistemului de sănătate, pentru că, nu-i așa, un popor bolnav și îndobitocit e mult mai ușor de manipulat.

Timp de 30 de ani Primăria Capitalei nu a fost în stare, sau nu și-a dorit, reabilitarea clădirilor în care funcționează teatrele bucureștene.

Recent, Primăria București a transmis o circulară către Teatrele Mic, Sala din strada Constantin Mille, Nottara și Bulandra, sala Izvor, prin care instituțiile sunt notificate că vor trebui să-și întrerupă activitatea în actualele spații. Documentul are la bază legea 243/2023, adoptată în iulie, care interzice desfășurarea de activități comerciale de orice natură în clădirile cu risc seismic I sau II. Fără însă a oferi în schimb nimic.

Trei instituții de cultură importante, istorice, sunt pe cale a fi închise din cauza incompetenței unor funcționari publici, pentru care cultura nu a reprezentat o prioritate în ultimii 30 de ani.

Teatrul Mic a găsit o soluție provizorie pe care a prezentat-o Comisiei de Cultură a Primăriei Municipiului București, fără însă a primi vreun răspuns până la ora actuală. Construirea unui Cub, pe modelul celui de la Iași, în perioada în care Teatrul Național a fost închis pentru reabilitare. In care Teatrul Mic ar veni cu tot echipamentul tehnic existent în sala din strada Constantin Mille.

"Sala Teatru³ a reprezentat în anul 2007 soluția salvatoare care trebuia să asigure preluarea principalelor activități derulate în Sala Mare a Naționalului ieșean, aflată atunci în restaurare. Ideea s-a materializat la începutul stagiunii 2008 – 2009, sala cu o capacitate de 150 de locuri fiind inaugurată în octombrie, când a avut loc cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Avram Goldfaden”. [...]

Sala Teatru a câștigat Premiul Național pentru Arhitectură, oferit de juriul Bienalei de Arhitectură, eveniment desfășurat în toamna anului 2008 la București, iar în anul 2011 a primit premiul pentru proiecte inedite și realizări remarcabile din partea UNITER."

Vă fac acum un scurt istoric al celor trei teatre care, mai mult ca sigur, vor fi închise pe o perioadă nelimitată, începând cu 1 ianuarie 2024.

Teatrul Mic, cu sediul pe strada Constantin Mille (fostă Sărindar), a fost fondat ca o companie privată de teatru în 1914, sub denumirea Teatrul Maria Filotti, și a devenit instituție de stat după Al doilea Război Mondial. Poartă denumirea actuală din 1964, când intră în familia teatrelor mici din Europa. De la înființare și până în anul 1979 a funcționat cu o singură sală de spectacole, sala Teatrul Mic, în sediul de pe strada Constantin Mille. În 1979 s-a inaugurat și o a doua sală, Teatrul Foarte Mic situată pe Bulevardul Carol I, închisă din 2015!!!

De trei ani există Sala Studio din strada Gabroveni nr.57, cu o capacitate de numai 60 de locuri.

Teatrul Nottara, fondat în 1947, inițial purtând numele de Teatrul Armatei, a funcționat pe strada 13 septembrie, nr. 18 până când a fost mutat în clădirea de pe Bulevardul Magheru construită în 1948 de inginerul Liviu Ștefan Ciulley pentru copiii lui, Anișoara și Liviu Ciulei, arhitect și unul dintre cei mai importanți regizori ai teatrului românesc, căreia cultura română îi datorează enorm, iar în 1960, a primit numele lui C.I. Nottara.

Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” a fost înființat în anul 1947 cu denumirea de Teatrul Municipal, primul teatru de stat din România, iar primul director a fost Lucia Sturdza Bulandra. In anul 1910, Primăria Bucureștiului oferă Ligii Culturale un teren pentru a-și construi un sediu. Din lipsă de fonduri, abia în 1926 se începe construcția „palatului”, care durează 3 ani. În 1941 deja se jucau piese de teatru, sub formă de companie privată, pentru ca în octombrie, același an, municipalitatea să semneze decretul de înființare a Teatrului Municipal I.L. Caragiale.

Mă adresez acum tuturor colegilor mei din toate teatrele bucureștene să dăm dovadă de unitate și colegialitate, căci ceea ce se întâmplă acum este doar începutul unei etape de anihilare a culturii.

Mă adresez publicului care are nevoie de teatru, mă adresez colegilor din mass-media să ne fie alături în demersul nostru de a ne salva profesia.

Mă adresez Primarului General al Capitalei și tuturor consilierilor din Comisia de Cultură să dea dovadă că sunt educați și culți și că își ocupă scaunele în aceste funcții pe merit.

Nu în ultimul rând mă adresez Ministrului Culturii, ca autoritate a administrației publice centrale competentă în elaborarea și aplicarea strategiei și politicilor în domeniul culturii, să colaboreze cu Primăria Municipiului București pentru construirea provizorie a unor spații teatrale, așa cum s-a întâmplat la Iași.

Ne găsim în an preelectoral, în care fiecare dintre dumneavoastră, stimați politicieni, vă doriți și visați la un nou mandat în fruntea țării și a Municipiului București. Cum ar fi să acordați interes și culturii în campania voastră electorală?

Noi, actorii și întreg aparatul tehnic și administrativ din teatre suntem maeștrii în arta spectacolului și nu cred că ați dori să fiți martori la un spectacol ce v-ar putea dăuna viitorului dumneavoastră politic.

Vă aduc în memorie un episod dramatic petrecut în iarna anilor 1918-1919 când viața teatrală bucureșteană s-a dezmorțit cu greu după cei doi ani de aclimatizare în solul arid al ocupației germane.

"Sub titlul Deschideți teatrele!

„Rampa" publică un articol ultimativ asumat de întreaga redacție: „Lumea care vine la teatru nu face mișcare de stradă, nu face revoluție, nici bolșevism. Să lăsăm publicul să petreacă, domnule ministru de interne! Dacă nici acum, când avem de ce să fim veseli, nu ni se îngăduie veselia, s-o lăsăm dracului de viață!" (21 decembrie 1918). Și, pentru ca impactul să fie deplin, cei mai vocali jurnaliști și cronicari dramatici ai momentului declanșează greva.

Într-un articol succint, semnat de câțiva gazetari celebri în epocă, se anunță „tăcerea condeielor" până la ridicarea stării de asediu și a cortinelor („Rampa", „Greva", 22 decembrie 1918)."

Manuela Hărăbor