Petre Țuțea, Sorin Pavel, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Talu și Petre Ercuță scriau și publicau împreună, în 1935, Manifestul Revoluției Naționale.
O copie a broșurii a intrat într-o spectaculoasă licitație de artă literară românească, a Casei Historic, alături de alte opere și fotografii ale unor mari români.
„Generația scriitorilor români interbelici a schimbat direcția în care
urma să evolueze cultura autohtonă. De la Octavian Goga, la Nae Ionescu,
Mircea Eliade, Petre Țuțea, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Mihail Sebastian, Lucian
Blaga și Contantin Noica. Scrisori și documente, fotografii și
dedicații, manuscrise inedite, toate păstrate în arhive personale,
relevă umanitatea personalităților luate în discuție, dar și interesele
care i-au conexat: setea de experiență, necesitatea autenticității,
eliberarea de rigorile conformismului, nevoia de cunoaștere a
absolutului, spiritualitatea.”, scrie Historic, pentru licitația planificată pe 16 Martie 2022,la orele 18:30.
„De o mie de ani un duh rău lucrează la distrugerea omenirii. De-o mie de ani fiecare generație plătește ca tribut satanei o suma de indivizi scelerați, care lovesc din greu cu maiul în zidurile formelor de viață eterne și drepte ale omenirii: familia și credința, meseria și statul. (...) Naționalismul e considerat o manie. Credința e distrusă. Familia vitriolată. (...) O șatră țigănească e rezultatul a o mie de ani de istorie.”, scriau cei șase.
ActiveNews vă prezintă prefața Manifestului Revoluției Naționale urmată de documentul încărcat la Scribd:
Rostul nostru
Istoria statului român modern este istoria vrajbei dintre ursitoarele Iui: banul occidental și naționalismul român.
Banul occidental și-a descoperit aici la Gurile
Dunării interese mari și precise: interese politice: să împiedece
înaintarea Rusiei către Constantinopole; interese comerciale: să cumpere
produse agrare ieftine și să vândă produse industriale scumpe,
câștigând de la particulari numai diferența de preț, iar de la stat
(furnituri) ceva în plus; interese economice: să exploateze direct –
prin personal superior străin și slugi indigene – imensele bogății ale
solului și subsolului acestei țări; interese financiare: să încaseze
dobânzile pipărate cuvenite, împrumuturilor făcute atât statului român
cât și economiei românești private, care aveau nevoe de un prim ajutor
ca s-o ia din loc (instalări, inventar, aparat) – odată pentru România
Mică, altădată pentru România Mare – cât și de-o serie de ajutoare
impuse de evenimente grave pentru destinul țării, războiul din 1877
(Independența), compania din 1913 (o demonstrație de forță necesară)
războiul din 1916 (Întregirea).
Naționaliștii români din secolul 19 nu sunt
altceva decât prima încercare a poporului român maturizat de a ieși în
lumina istoriei. În ei vorbea și lucra energia și tenacitatea unui neam
al căruia act de naștere e columna lui Traian, despre a căruia copilărie
prodigioasă – o mie de ani – nu știm nimic și a căruia vajnică
adolescență ne-o povestesc cronicarii.
Utilizând cu măiestrie interesele banului
occidental în părțile noastre, dar mai cu seamă asigurându-i câștiguri
coloniale și safisfăcându-i dorințe privind însăși forma de stat,
regimul politic și acordarea calității de Român – lucruri inacceptabile
pentru un stat cu adevărat suveran – și chemând în fruntea țării o
dinastie în stare să ne reprezinte prin strălucitele ei legături în
diplomația europeană (noi fiind la vremea aceea prea neam prost ca să ne
reprezentăm singuri) și să ne organizeze în interior datorită
incomparabilei pregătiri dobândită în sânul unei familii regale
specializată în construcții și diriguiri statale, naționaliștii români
din secolul 19 au întemeiat și au pus pe drum statul român actual, care e
în zilele noastre obiectul de aprigă dispută al ursitoarelor lui: al
cui e?
Un tânăr inginer român șomează în cafeneaua
târgului natal cu diploma de la Charlottenburg în buzunar, întâlnește un
Ovreiu, fost coleg de liceu, tot inginer, dar nu șomer, căruia îi
povestește din vorbă în vorbă durerea lui, ca să audă imediat
exclamațiile Ovreiului scandalizat de atâta lipsă de informație asupra
bursei internaționale a muncii: „De ce nu te duci, dragă, în Palestina?
Acolo e de lucru acum! Un căpitan de artilerie cumpără niște nutreț
pentru cai și îl încarcă pe jurgoane. Rămânându-i un rest – cam o căruță
țărănească – vrea să angajeze un sătean, să i-l ducă: „Nu merg, Domnule
Căpitan, zău, nu merg, că… mi-am făcut suma".
Într-un stat, care politicește e vasal și-și
varsă sângele la comanda altora, care etnic e o cloacă internațională și
economicește o colonie, care își trimite – prin decalaj, concesii,
dobânzi – peste granițe prinosul brazdei și prisosul muncii, ar fi o nebunie să muncești mai mult decât strictul necesar. Statul
român actual nu apără bogățiile țării și nu garantează munca națiunii.
Nu, pentru că nu e statul național al Românilor ci, statul sucursală la
gurile Dunării al burgheziei apusene. Creat cu ajutorul ei, pentru
interesul ei, sub sugestiile ei imperative și după modelul furnizat de
ea – statul acesta nu ne apără pe noi de străini, ci pe străini de noi:
siguranța transporturilor, creditelor, plasamentelor, funcționarilor
lor. Ca-n colonii. De aceia nu e tragere de inimă în țara românească. De
ce să ari, să gândești, să alergi – în plus? Pentru cine? Pentru ce? Lumina va fi tot opaiț, drumul tot cărare, casa tot bordeiu.
Pentru că cu
banii câștigați la noi, finanța internațională clădește oile la
Amsterdam sau Stockholm, iar noi rămânem tot cum am fost, săraci și
ursuzi, narcotizându-ne amarul unei vieți naționale intrate în fundac cu
doine melancolice și chiolhanuri abrutizante. Aici e sursa adevărată a
indolentei românești: în exploatare. Să nu ne înșele palatele
bucureștene: sunt contuarele străinilor. Să nu ne înșele vilele din
noile cartiere ale capitalei: sunt ale vechililor. Să
nu ne înșele o rețea telefonică, o linie ferată, o șosea nouă: nu le
fac pentru noi și unde ne trebue nouă, ci pentru ei și unde le trebuie
lor. Să nu ne înșele forfota comercială, economică, financiară,
politică: nu noi ne sbatem, ei – ca să ne sugă mai bine. Națiunea română
stă deoparte: deoparte de viața economică, în care nu poate decât să
fie spoliată, deoparte de statul liberalo-democrat, care înlesnește
spolierea. Națiunea e în rezistență pasivă. De aceea se vorbește în
România numai cu jumătate de gură și nici-o treabă nu e întreagă. De
aceea țara asta mare și bogată face impresia unei case de vădană: nici
pustie și nici vie. De aceea suntem țara lui „a-da, bine-bine, lasă-lasă".
Una dintre ursitoare – naționalismul român – a
fost înșelată: în loc de sfat propriu s-a trezit cu tejghea străină.
Acest contuar al burgheziei apusene și-al vechililor ei trebuie dărâmat
fără zăbavă și în locul, pe care l-a uzurpat cu silnicie și minciună,
trebuie să se înalțe adevăratul stat al Românilor, un stat național în
care să se poată munci cu dragoste și elan, un stat al Românilor în
România Mare. Știm că munca aceasta nu va fi ușoară și nici lipsită de
primejdii. Pentru că unii dintre români au intrat slugi la tejgheaua
străinilor. Acești nemernici paznici politici ai contuarului trebuesc
demascați și națiunea deslănțuită. Aceasta e dubla datorie a acestui
manifest al revoluției naționale. Știm că ne așteaptă o existență
precară și poate pe mulți dintre noi o moarte violentă. Știm că intrăm
în toiul unei lupte, care va scutura țara ca o vijelie, dar pentru cei
care au un crez nu există nici târguiala, nici rezervă. Vom îndura toate
mizeriile și ne vom bate în toate luptele, dar nu vom ceda.
DOCUMENT:
Tutea_si_altii_Manifestul R... by radu.baltasiu
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.