

Mănăstirea Putna, primul așezământ monastic ctitorit de Sfântul Domnitor Ștefan cel Mare, a sărbătorit duminică 550 de ani de la sfințire. Târnosirea a avut loc în 3 septembrie 1469, scrie basilica.ro
Manifestările aniversare au început de sâmbătă prin aducerea și depunerea pe mormântul domnitorului a fragmentului păstrat până azi din paltinul aflat pe locul unde s-a construit altarul mănăstirii, a candelei de ceramică ce s-a aflat la temelia mănăstirii și a Coroanei reconstituită a lui Ștefan cel Mare.
În a doua parte a zilei, de la ora 19:00, a fost oficiată Slujba Privegherii.
Duminică, Sfânta Liturghie la care au participat foarte mulți credincioși și pelerini a fost prezidată de Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.