Majoritatea adolescenților diagnosticați cu miocardită sau pericardită după vaccinarea COVID rămân cu probleme cardiace pe termen mai lung. STUDIU

De Iustina Filimon  /  

Sursa foto: The Epoch Times (Robyn Beck/AFP via Getty Images)

Sursa foto: The Epoch Times (Robyn Beck/AFP via Getty Images)

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Mai mulți adolescenți au fost depistați cu probleme cardiace chiar și după câteva luni de la vaccinarea COVID-19, relevă un studiu citat de The Epoch Times.

Un grup de cercetători de la Spitalul de Copii din Seattle a investigat cazurile unor pacienți cu vârsta sub 18 ani care au ajuns la spital cu durere toracică și un nivel seric al troponinei crescut, doi markeri importanți ai inflamației cardiace, la o săptămână după ce li s-a administrat a doua doză de vaccin COVID-19 de la Pfizer.

Deși un număr de 35 de pacienți corespundeau acestor criterii, 19 au fost excluși din diverse motive, unii dintre ei primind îngrijiri în alt stat după vizita inițială. IRM-ul cardiac efectuat celorlalți 16 pacienți la o distanță de trei până la opt luni după prima examinare a arătat că 11 dintre ei au prezentat o intensificare tardivă persistentă după injectarea de gadoliniu (substanță de contrast pentru îmbunătățirea vizualizării organelor interne - n.r.), indicând o anomalie cardiacă, deși la niveluri mai scăzute decât în lunile anterioare.

IRM-urile ulterioare, de control, au relevat, de asemenea, o deformare longitudinală globală, un parametru pentru evaluarea funcției cardiace, la trei sferturi dintre pacienți, cu mici progrese față de examinările inițiale, precum și o îmbunătățire semnificativă a pompării sângelui și nu au fost detectate probleme legate de mișcarea pereților, o altă anomalie.

Cercetătorii au declarat că, deși simptomele „au fost tranzitorii și majoritatea pacienților au părut să răspundă la tratament”, studiul a arătat o „persistență a rezultatelor anormale”, menționând că intensificarea târzie cu gadoliniu este cunoscută ca un indicator al leziunilor cardiace și este asociată cu un pronostic mai prost la pacienții cu miocardită tipică.

Constatările „ridică îngrijorări legate de potențialele efecte pe termen lung”, au scris ei, adăugând că intenționează să repete investigația imagistică la un an după vaccin, pentru a verifica dacă problemele persistă.

Concluziile au fost publicate, în urma unei evaluări inter pares, în The Journal of Pediatrics. Cercetătorii au declarat că nu au primit nicio finanțare pentru acest articol.

Pfizer și Centrele americane pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC) nu au răspuns la solicitările de comentarii făcute de The Epoch Times.

Dr. Anish Koka, un cardiolog care nu a fost implicat în studiu, a declarat că acesta sugerează că 60 până la 70 la sută dintre adolescenții care fac miocardită de la un vaccin COVID-19 pot rămâne cu o cicatrice pe inimă.

„Desigur, copiii care au avut dureri toracice suficient de severe încât să necesite asistență medicală trebuie cel puțin să se asigure că li se face un IRM de verificare”, a declarat el pentru The Epoch Times, adăugând că aceste rezultate „ar trebui să aibă implicații serioase în discuția despre vaccinuri, în special în cazul adolescenților de sex masculin cu risc crescut... și, cu siguranță, în privința obligativității vaccinării”.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu