Mâine vom afla dacă putem merge fără amendă la pelerinajul de Sfântul Andrei. Răzvan Ionescu îi ia apărarea Înaltului Teodosie: Au ieșit, din nou, Legiunile de demoni

De Victor Roncea  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Magistrații Tribunalului Constanța au analizat astăzi procesul în care Arhiepiscopia Tomisului a solicitat suspendarea Hotărârii CJSU Constanța care împiedică pelerinajul la peștera Sfântului Andrei din județ pentru persoanele care nu au domiciliul ori reședința în apropierea acesteia, transmite Ziua de Constanța.

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost azi să pledeze personal pentru ca pelerinajul tradițional la Peștera Apostolului Românilor să fie permis tuturor credincioșilor doritori, din întreaga țară, fără discriminare. La ieșirea de la Tribunal, Arhiepiscopul a informat că instanța a promis că va lua o hotărâre mâine, de la 9.30.

Ședința de azi a fost o primă victorie pentru dârzul ierarh, pentru că inițial, după cum a scris ActiveNews, magistrații Tribunalului Constanța anunțaseră că vor analiza de abia pe 4 decembrie, după sărbătoarea Sfântului Andrei, cererea privind suspendarea hotărârii CJSU care împiedică accesul la peștera Sfântului Andrei pentru pelerinii care nu au domiciliul sau reședința în localitatea în apropierea căreia situată peșterea.

Înaltul prelat a cerut credincioșilor să se roage pentru buna luminare a judecătorilor și dreapta hotărâre. În acest sens este de remarcat că pelerinajul de Sf. Dimitrie Basarabov de la București a fost organizat exemplar în comparație cu "pelerinajul" zilnic de la Metrou (foto de ieri, 23 noiembrie 2020, de Cornelius Florin Stoica).

În acest context ne bucurăm să anunțăm azi debutul editorialistic la ActiveNews al cunoscutului exeget Răzvan Ionescu.

După ce l-a turtit pe activistul bolșevic CTP, printr-o opinie pertinentă care a făcut valuri online, ca replică la atacul incalificabil al tonomatului regimului la adresa Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel, astăzi Răzvan Ionescu scrie în apărarea Înalt Preasfințitului Teodosie. Răzvan Ionescu observă cum IPS Teodosie este încolțit în aparență din două direcții ale Legiunii de demoni (Marcu 5:8,9; Luca 8:30; Matei 8:29-32). Din zona progresiștilor cât și din zona "conservatorilor", cu numele. Spunem în aparență pentru că, în realitate este vorba de același creuzet. Dacă Răzvan Ionescu crede că unul dintre atacatorii de duzină ai Înaltului Teodosie "stă drepți când vede poza Căpitanului", noi credem că, mai curând, el stă aplecat, în poziție regulamentară, patrupedă, în fața lenți-coloneilor care l-au "intromisionat".

"De opt luni de zile creștinii sunt considerați mai nocivi decât frizerii, magazinele, piețele, transportul în comun, jocurile de noroc, damele de pe centură și parangheliile politicienilor care din când în când se mai scapă – deh! - la câte-o dușcă, de teamă ca nu cumva boborul să se vatăme.", scrie Răzvan Ionescu în Opinia sa.

"De la declanșarea pandemiei IPS Teodosie alias „Mache” slujește zi de zi Sfânta Liturghie adăugând spre miezul nopții în zilele de joi și sîmbătă acatiste rostite la icoană în genunchi. De opt luni de zile, zi de zi. Nu contează dacă în Catedrala din Constanța sunt zece, câteva zeci sau sute de credincioși. El este acolo. În schimb i se reproșează Odovania Sfintei Învieri (originalul fiind cenzurat de cei responsabili cu vătămarea țării ăsteia de trei decenii încoace).", mai afirmă editorialistul ActiveNews.

"Doar cei răuvoitori sau care nu au fost în viața lor la Peștera Sfântului Apostol Andrei pot pune la îndoială condițiile naturale pe care locul le oferă spre protecția sanitară cerută. Spațiul este de câteva ori mai mare decât la Iași sau București, nemaivorbind de pădurea care înconjoară lărgimea locului. În plus, chiar și în vremuri normale pelerinajul era supravegheat de 250-350 de jandarmi. Să zicem că ne aflăm în 2 decembrie. Pelerinajul n-a avut loc. Parada militară de 1 decembrie s-a desfășurat (cum zicea careva) doar în fața reprezentanților, boborul a fost protejat și de astă-dată la căldurică, bine frăgezit, numai bun să iasă pe 6 decembrie la vot.", remarcă Răzvan Ionescu în Opinia sa, pe care vă invităm să o citiți integral AICI, cu mulțumiri aduse autorului.

Cât despre împielițatul conservă-tor la care se referă autorul, ca să fie cât mai clar cum stau unele murături la borcan cu zecile de ani, cum este Cazul pseudonimului Răzvan Codrescu, pe numele lui real Adolf Vasile Marian (?!), îi reproducem aici, cu scuze aduse cititorilor noștri, și panseurile din fundul gândirii lui:

 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  8. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  9. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  10. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?