Mădălin Pribu: ISTORIA UCRAINEI PE SCURT PENTRU PROGRESIST SPĂLAT PE CREIER

De Mădălin Pribu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


După cel de-al II-lea război mondial, ucrainenii au fost recompensați cu anexarea teritoriilor Transcarpatia, sudul Moldovei de est (Basarabia), Galiția poloneză și cu o parte din Bucovina românească, în 1945, după care, în 1954, Ucraina Sovietică a primit și Crimeea.

După destrămarea URSS, Ucraina a păstrat în componența ei toate aceste teritorii. Practic, Ucraina este, în estul Europei, echivalentul Iugoslaviei: un construct, o formă statală artificială, înglobând etnii diverse și fostele teritorii ale acestora, deci zone cu potențial pentru o politică de învrăjbire, de dezorganizare, de conflict și de haos.

Înțelegerea între Federația Rusă și USA a fost ca Federația Rusă să-și retragă trupele din fostul RDG – pentru a permite reunificarea Germaniei – și din fostele țări comuniste Cehia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Letonia, Estonia, Lituania, țări care urmau să-și câștige autodeterminarea. Toate acestea însă cu respectarea angajamentului că NATO nu se va extinde spre Est, țările amintite, inclusiv România și Ucraina, urmând să asigure zona tampon între NATO și Federația Rusă. Rusia și-a făcut partea.

După căderea Uniunii Sovietice, Ucraina s-a trezit în postura de a fi a treia putere nucleară din lume, având stocuri de arme nucleare mai mari decât ale Regatului Unit, Franței și ale Chinei împreună. 1900 de focoase nucleare au fost transferate pe teritoriul Rusiei pentru a fi distruse între 1994 și 1996. În schimbul renunțării la arsenalul nuclear, Rusia, USA și UK s-au angajat - prin Memorandumul de la Budapesta - să respecte independența, suveranitatea și frontierele la zi ale Ucrainei.

Ce-ar fi trebuit să facă Ucraina, dacă ar fi avut niște lideri sănătoși la cap? Să-și păstreze un statut de neutralitate între cele două puteri nucleare. Să devină o Elveție a Estului. Ar fi beneficiat atât de pe urma relațiilor economice cu Rusia – având bună parte din economie interconectată cu cea rusă – cât și de pe urma deschiderii către economia UE. Fiind o piață de 51 mil. locuitori, având al doilea teritoriu ca întindere după Rusia, bogat în resurse, întrunea toate condițiile pentru a deveni un partener economic de dorit pentru occidentali.

Or ce-a făcut Ucraina? A mâncat-o unde nu trebuie. După ce NATO a încălcat înțelegerea cu Rusia și a înglobat fostele țări comuniste, aducând trupe și tehnică militară până la granițele Rusiei, s-a trezit că vrea și ea atât în UE cât și-n NATO. Orchestrat de rețelele sorosiste, Euromaidanul din 2013, care a dus la căderea președintelui și a guvernului, punând în loc forțele pro-occidentale, a stârnit furia Rusiei.

Da, mă?, a zis Putin. Păi stați așa, atunci! Ia dați-ne voi înapoi teritoriile care nu v-au aparținut, pe care vi le-am făcut cadou. Că n-ați intrat în URSS cu ele. Și printr-o operațiune fulger și-a luat înapoi Crimeea, Donbas-ul și Luhansk-ul. E mai bine așa? Neutri nu v-a plăcut să fiți. V-a trebuit Euromaidan? V-a vrăjit Biden?

Biden era vicepreședinte în mandatele Obama, pe atunci. El a suținut și întreținut euromaidanul. Direct. După care s-a instalat acolo Hunter, fi-su, care a făcut afaceri colosale. Iar când procurorul-șef a deschis un dosar penal, Biden l-a sunat pe președintele marionetă pus de ei să-l schimbe. Ceea ce s-a și întâmplat.

E, mai toți analiștii români se fac că au orbul găinilor. Toate analizele lor sunt foaaaarte „echidistante”. Nu introduc în procesare niciunul dintre elementele menționate. O Ucraină neutră, cum ar fi fost firesc și fair play să rămână, ar fi păstrat și azi integritatea sa teritorială. Deși artificial creată, am spus. Ar fi fost spre binele și prosperitatea ei.

Și mai fac ceva ticăloșii de pe aici și cei occidentali. Se fac că nu văd cum Ucraina este singurul stat din Europa care a dat o lege, în 2017, prin care calcă în picioare drepturile minorităților naționale: române, maghiare, poloneze, slovace, lituaniene ș.a. Interzice învățământul în limbile vernaculare, activitățile culturale prin care își exprimă și conservă identitatea etnică, tradițiile culturale. Or ca să devii eligibil pentru NATO, respectarea statului de drept, a drepturilor omului sunt valori fundamentale.

Pentru asta și a avut NATO intervenții militare în alte state care le-au încălcat, nu? Să elibereze popoarele de sub dictaturi. E, toată lumea e oarbă când vine vorba de Ucraina, cel mai corupt stat european, cu o economie oligarhică. Păi nu pute de la o poștă aici? Pentru cine mai are „nas” și minte.

Și acum Ucraina ar mai vrea să și provoace o conflagrație de proporții, să sufere și alții pentru ea. Noi abia ce-am semnat un tratat de cooperare militară cu ei. Puși de parteneri. E bine, trebuie să-i ajutăm să-și păstreze teritoriile noastre anexate și să-i discrimineze în continuare pe cei 500.000 de români trăitori acolo. Nicio condiție nu le-am pus. Ce să cauți tu între Rusia și Ucraina? Nici măcar nu e țară NATO.

PS. E greu să rămâi obiectiv în lumea de azi, care suferă de o decadență morală terifiantă. Occidentul, până mai ieri etalon în materie de democrație și de morală politică, a devenit un monstru. Când faci o analiză, trebuie să te pui și-n locul adversarului. Are și el interese, nu doar tu.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

MOMENTUL EXPLOZIEI ÎN DIRECT a dronei marine ucrainene din Portul Constanța

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (13)
  • Stranger 26.02.2022 20:58
    Subscriu la acest articol!Extraordinar punct de vedere!
  • VladcelBun 26.02.2022 21:51
    Un articol excelent care merita dat mai departe!
    Multumim!
  • Orizont 26.02.2022 21:59
    Suntem in fata unei situatii aproape fara iesire in care cel mai intelept pentru propagandistii de la Bucuresti ar fi sa adopte o atitudine si retorica cat mai neutra. Exacerbarea lacrimogena a efectelor atacurilor rusesti si instrumentalizarea sentimentala capata nuante de ridicol , date fiind atitudinea clasei politice de la Kiev fata de romani si Romania, cat si imbecilitatea sinucigasa(sau poate ticaloasa) a gaozarului Zelensky cu tot cu aparatul mafiot care a crezut in momeala reptilelor pedofil-canibale de la Pentagram si Londra.
  • __ 26.02.2022 22:40
    " cu respectarea angajamentului că NATO nu se va extinde spre Est"

    în ce hrisov e întărit acest rămășag, mi-e lene să caut
    Că mă simt ca un mișel dacă e scris și am încălcat...
    - prospălatul
  • Briela 26.02.2022 23:22
    Un articol excelent pe care dacă l-ar citi cît mai mulți (bineînțeles, să îl și înțeleagă) ar pricepe cu adevărat cauzele care au dus la acest conflict.
  • Orizont 26.02.2022 23:37
    Hal Turner se pregateste a paraseasca locuinta in New Jersey de teama unui atac nuclear asupra New York..

    https://halturnerradioshow.com/index.php/en/news-page/world/vehicles-have-been-evacuated

    Who Really Shot Down Russia's Transport Plane

    https://iconnectfx.com/view/bf0ed762-4797-ec11-9969-0050568299de?mcvalc=en
  • A.C. 27.02.2022 02:23
    Istoric vorbind, mereu au fost zone neutre, tampon, intre zonele de influenta.
    Bun articol! Chiar am comentat in activenews despre intelepciunea mentinerii unei pozitii neutre de catre Romania.
    Dar, cu cine?! Parca avem cea mai inepta conducere, executiva si legislativa, din toata istoria noastra!
  • Vlad Alexandru 9319 27.02.2022 14:24
    Argumentul este invalid, avand in vedere ca NATO nu a promis niciodata ca nu se va extinde spre est. S-a dezbatut mult acest subiect si chiar si Mikhail Gorbachev a confirmat (aici interviul: https://www.rbth.com/international/2014/10/16/mikhail_gorbachev_i_am_against_all_walls_40673.html )
  • sandrino 27.02.2022 14:54
    Foarte corect si documentat acest articol! Felicitari! Prin urmare, aceasta este adevarata Ucraina, jelita de vestici si ineptii nostri decizionali! In aceste zile, pe toate posturile de televiziune, se arata manifestatii impotriva rusilor si lui Putin! Dupa parerea mea, nu trebuie sa plangem noi de soarta Ucrainei, trebuie sa ne vedem interesul nostru, trebuie sa avem o atitudine neutra si rezervata fata de ce se petrece acolo! Nimeni nu doreste razboi, dar nici sa te apuci sa " bagi batul prin gard", spune o vorba romaneasca, asa cum fac"dragii nostri" guvernanti si media aservita! Lucrurile trebuie privite la rece! Ucraina culege ce-a semanat!
  • Arsene 28.02.2022 18:48
    Buna seara !

    Personal nu ma pricep la politica ,insa este hilar sa crezi ca o mafie cu puterea in mana si foarte viciata ,cum vad ca exista peste tot in lume ,poate fi data jos cu duhul blandetii...Dar avand in vedere ca insesi unele organizatii militare sunt macar infiltrate ,daca nu conduse tocmai de mafie ,nu stiu ce s-ar schimba ,daca paradigma = premisa initiala a problemei ,nu se modifica.

    Unii spun ca e simulare de razboi ,un fel de operatiune de speriere ,cu cine stie ce scopuri...Aveti ,dincolo de materialul difuzat oficial ,dovezi clare ca exista lupte pe bune ?Intreb asta deoarece pandemia s-a cam dezumflat ,oare nu se joaca cineva cu nervii oamenilor prea mult?

    Desigur frontierele trebuie sa tina cont de etnie ,limba ,cultura ,credinta ,etc ,precum si de evitarea enclavelor separatiste ,pe cat posibil ,insa in aceste cazuri ar trebui mici zone de comert mai liber ,fara sa fie nimeni strans cu surubul.Oamenii simpli nu fac razboaie cand au ce le trebuie.Dar negocierile celor care au arma in mana nu cred a fi prea bune ,datorita mandriei specifice.Acolo trebuie oameni care sa inteleaga fiziologia duhovniceasca a popoarelor respective ,mai degraba unii preoti nepolitici ar fi buni.

    In rest ,delicatetea intelectuala a unora ma face sa rad ,din pacate in mod normal pot fi considerati lasi si fricosi ( firesc ,dealtfel...si cand s-a votat pentru familie in Romania ,probabil ca unii s-au abtinut).

    Dar totusi in principiu ,crestineste vorbind ,au dreptate.De ce nu se negociaza pe linie crestineasca ,cu Rusia si Ucraina ,si in secundar cu respectarea si a drepturilor firesti ale celorlalte etnii ,deoarece pe acolo exista mai multe .Ar trebui vreo luna de discutii ,cu pauzele necesare ,si pana nu se rezolva problema corect ,sa nu se treaca la actiune in forta.S-a pus vreodata problema in acest fel ,la nivelul politichiei ,sau nu ? Eu vad ca nu !

    Sunt organele unei fiinte umane independente ,cu structura si functie specifice ,si totusi in colaborare?Si de ce se inteleg bine?Deoarece o fiinta este sanatoasa cand este condusa pe baza de Adevar !

    Si de ce politica mereu esueaza ?Deoarece ,dupa cum si numele o tradeaza ,se bazeaza preponderent pe minciuna.Adevarul este unic si imuabil ,politichia schimba mereu palaria.

    Sa dea Dumnezeu sa pice toata mafia mondiala ,si-om mai vedea.
    Daca sa poate sa pice fara razboi...
    Poate li se strica ceva arcuri ,sau le mai fura tiganii unele tancuri.M-a distrat un titlu...

    Pana la clarificarea situatiei ,numai bine !

    Doamne ajuta !
  • Victor Cretan 06.03.2022 10:58
    Mădălin Pribu: ISTORIA UCRAINEI PE SCURT PENTRU PROGRESIST SPĂLAT PE CREIER
    DE MĂDĂLIN PRIBU / ȘTIRI / Publicat: Sâmbătă, 26 februarie 2022, 20:20 / 13 comentarii

    ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
    ascultă articolul

    După cel de-al II-lea război mondial, ucrainenii au fost recompensați cu anexarea teritoriilor Transcarpatia, sudul Moldovei de est (Basarabia), Galiția poloneză și cu o parte din Bucovina românească, în 1945, după care, în 1954, Ucraina Sovietică a primit și Crimeea.
    După destrămarea URSS, Ucraina a păstrat în componența ei toate aceste teritorii. Practic, Ucraina este, în estul Europei, echivalentul Iugoslaviei: un construct, o formă statală artificială, înglobând etnii diverse și fostele teritorii ale acestora, deci zone cu potențial pentru o politică de învrăjbire, de dezorganizare, de conflict și de haos.
    1. Construirea de tari sovietice artificiale care nu respectau principiul nationalitatilor a fost facut special de catre Stalin pentru a intretine un potential conflict etnic pe principiul “dezbina si domneste”. Tocmai de aceea anumite teritorii care apartineau istoric de alte republici cum ar fi RSS Moldoveneasca au fost date Ucrainei. Aceasta manevra si-a atins scopul pentru ca a generat toate aceste conflicte inghetate din fosta URSS, cum ar fi cel din Transnistria. Nu este vina Ucrainei, ea nu a cerut aceste teritorii, este tot hotararea sovieticilor de la Moscova care au condus aceasta tara dupa primul razboi mondial si pana in 1991.

    Înțelegerea între Federația Rusă și USA a fost ca Federația Rusă să-și retragă trupele din fostul RDG – pentru a permite reunificarea Germaniei – și din fostele țări comuniste Cehia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Letonia, Estonia, Lituania, țări care urmau să-și câștige autodeterminarea. Toate acestea însă cu respectarea angajamentului că NATO nu se va extinde spre Est, țările amintite, inclusiv România și Ucraina, urmând să asigure zona tampon între NATO și Federația Rusă. Rusia și-a făcut partea.

    2.NU a existat nici o astfel de intelegere ca NATO sau UE nu se va extinde in tarile din Estul Europei. Gorbaciov insusi a negat asta. In final retragerea trupelor s-a facut pentru ca la acel moment Rusia nu isi mai permitea sa le mentina ca trupe de ocupatie iar Gorbaciov si apoi Eltin au dorit sa reinstaureze democratia in aceste tari.

    După căderea Uniunii Sovietice, Ucraina s-a trezit în postura de a fi a treia putere nucleară din lume, având stocuri de arme nucleare mai mari decât ale Regatului Unit, Franței și ale Chinei împreună. 1900 de focoase nucleare au fost transferate pe teritoriul Rusiei pentru a fi distruse între 1994 și 1996. În schimbul renunțării la arsenalul nuclear, Rusia, USA și UK s-au angajat - prin Memorandumul de la Budapesta - să respecte independența, suveranitatea și frontierele la zi ale Ucrainei.
    3.Prin urmare Rusia insasi a garantat in 1994 granitele Ucrainei, nu avea pretentii teritoriale. De ce se razgandeste acum si isi calca cuvantul?

    Ce-ar fi trebuit să facă Ucraina, dacă ar fi avut niște lideri sănătoși la cap? Să-și păstreze un statut de neutralitate între cele două puteri nucleare. Să devină o Elveție a Estului. Ar fi beneficiat atât de pe urma relațiilor economice cu Rusia – având bună parte din economie interconectată cu cea rusă – cât și de pe urma deschiderii către economia UE. Fiind o piață de 51 mil. locuitori, având al doilea teritoriu ca întindere după Rusia, bogat în resurse, întrunea toate condițiile pentru a deveni un partener economic de dorit pentru occidentali.

    4. Nu suntem in masura sa le dam sfaturi ce ar fi mai bine pentru ei pentru ca Rusia sa nu ii invadeze.
    Se vede ce aduce un statut de neutralitate – fragilitatea in fata celui mai tare.

    Or ce-a făcut Ucraina? A mâncat-o unde nu trebuie. După ce NATO a încălcat înțelegerea cu Rusia și a înglobat fostele țări comuniste, aducând trupe și tehnică militară până la granițele Rusiei, s-a trezit că vrea și ea atât în UE cât și-n NATO. Orchestrat de rețelele sorosiste, Euromaidanul din 2013, care a dus la căderea președintelui și a guvernului, punând în loc forțele pro-occidentale, a stârnit furia Rusiei.

    5. Ucraina era in 2013 intr-o directie spre democratie, inclusiv de aderare la Uniunea Europeana. In acel moment a castigat alegerile presedintele Ianukovic care a blocat semnarea tratatului. Asta a generat un val de proteste in Piata Maidan care a durat cam 3 luni, similar cu Piata Universitatii de la noi. Au fost violente si chiar cateva sute de morti. In final Ianukovici si mai multi alti oficiali au fugit in Rusia (se afla acum la Minsk unde se pregatesc sa preia guvernarea Ucrainei)
    Ma lasa rece furia Rusiei care nu trebuia sa se implice in treburile interne ale altei tari.

    Da, mă?, a zis Putin. Păi stați așa, atunci! Ia dați-ne voi înapoi teritoriile care nu v-au aparținut, pe care vi le-am făcut cadou. Că n-ați intrat în URSS cu ele. Și printr-o operațiune fulger și-a luat înapoi Crimeea, Donbas-ul și Luhansk-ul. E mai bine așa? Neutri nu v-a plăcut să fiți. V-a trebuit Euromaidan? V-a vrăjit Biden?

    6. Putin fara nici un drept si nici un respect fata de suveranitatea vecinilor a invadat Crimea, pe care in 2014 in urma unui “referendum” a anexat-o la Federatia Rusa.
    Atentie ca aici v-a luat gura pe dinainte, Rusia nu a recunoscut niciodata ca omuletii verzi din Donbas ii apartin. Miscarea de acolo a fost prezentata ca apartinand etnicilor rusi care sunt persecutati de ucraineni. Tocmai de aceaa chiar in ajunul razboiului pe 21 Februarie, Rusia a recunoscut independenta acestor 2 teritorii.
    Evident anexarea lor este ceea ce se urmareste. Asa cum a afirmat-o si seful serviciului rus de informații externe Serghei Narîșkin cand s-a balbait in fata lui Putin.

    Biden era vicepreședinte în mandatele Obama, pe atunci. El a suținut și întreținut euromaidanul. Direct. După care s-a instalat acolo Hunter, fi-su, care a făcut afaceri colosale. Iar când procurorul-șef a deschis un dosar penal, Biden l-a sunat pe președintele marionetă pus de ei să-l schimbe. Ceea ce s-a și întâmplat.

    7. In confruntarea Biden-Trump s-au spus multe si s-au denaturat si mai multe. Daca acest fapt este adevarat el trebuie sa fie anchetat de congresul american. Dat fiind ca nu s-a facut, desi pentru Trump ar fi fost o mana cereasca, inclin sa cred ca nu a fost chiar asa. Sa nu fim ipocriti interesele economice exista, dar coruptia se rezolva in justitie, nu in lupta.

    E, mai toți analiștii români se fac că au orbul găinilor. Toate analizele lor sunt foaaaarte „echidistante”. Nu introduc în procesare niciunul dintre elementele menționate. O Ucraină neutră, cum ar fi fost firesc și fair play să rămână, ar fi păstrat și azi integritatea sa teritorială. Deși artificial creată, am spus. Ar fi fost spre binele și prosperitatea ei.
    Și mai fac ceva ticăloșii de pe aici și cei occidentali. Se fac că nu văd cum Ucraina este singurul stat din Europa care a dat o lege, în 2017, prin care calcă în picioare drepturile minorităților naționale: române, maghiare, poloneze, slovace, lituaniene ș.a. Interzice învățământul în limbile vernaculare, activitățile culturale prin care își exprimă și conservă identitatea etnică, tradițiile culturale. Or ca să devii eligibil pentru NATO, respectarea statului de drept, a drepturilor omului sunt valori fundamentale.

    8. Legile din 2017 au venit ulterior anexarii Crimeei si secesiunii Lugansk si Donetk. Au fost abuzive si desi indreptate impotriva etnicilor rusi, au afectat bineinteles toate celelalte minoritati.
    Incalcarea drepturilor omului sau a minoritatilor este intr-adevar o piedica in accederea Ucrainei la UE sau NATO dar asta este o problema care se rezolva prin dreptul international, nu cu armele.
    Cum este asta relevant pentru invadarea Rusiei? Este un motiv pentru care Romania nu ar trebui sa-i ajute pe civilii ucraineni refugiati sau poate pentru a starni revolte la Cernauti si in alte regiuni locuite de romani?

    Pentru asta și a avut NATO intervenții militare în alte state care le-au încălcat, nu? Să elibereze popoarele de sub dictaturi. E, toată lumea e oarbă când vine vorba de Ucraina, cel mai corupt stat european, cu o economie oligarhică. Păi nu pute de la o poștă aici? Pentru cine mai are „nas” și minte.
    9. Nasul meu miroase ceva urat aici. Prin urmare pentru ca Ucraina este un stat corupt isi merita soarta. Fara a ne uita prea departe este Romania un stat de drept, fara corupti si ologarhi ? Justifica asta o invazie a unui stat strain pentru a ne schimba guvernul?

    Și acum Ucraina ar mai vrea să și provoace o conflagrație de proporții, să sufere și alții pentru ea. Noi abia ce-am semnat un tratat de cooperare militară cu ei. Puși de parteneri. E bine, trebuie să-i ajutăm să-și păstreze teritoriile noastre anexate și să-i discrimineze în continuare pe cei 500.000 de români trăitori acolo. Nicio condiție nu le-am pus. Ce să cauți tu între Rusia și Ucraina? Nici măcar nu e țară NATO.
    10. Aici nu e vina Ucrainei, ci a politicienilor romani care nu au stiut sa protejeze interesele minoritatii romane de acolo, cand au semnat acele tratate de buna vecinatate. Acele tratate au fost obligatorii inainte de a intra in NATO si UE. Totusi raspunsul, la fel ca si in cazul Republicii Moldova este tot la integrarea Ucrainei in UE, nu la tinerea ei in afara.

    PS. E greu să rămâi obiectiv în lumea de azi, care suferă de o decadență morală terifiantă. Occidentul, până mai ieri etalon în materie de democrație și de morală politică, a devenit un monstru. Când faci o analiză, trebuie să te pui și-n locul adversarului. Are și el interese, nu doar tu.

    PS. Monstrul este Rusia! Moralmente Occidentul este vinovat pentru ca urmarindis-i interesele economice, nu a urmarit in aceiasi masura si obiectivele politice. Si asta o vedem atat de bine tarile din Estul Europei. Decadenta morala este de ambele parti, Occidentul slabeste si face multe compromisuri. Nici eu nu sustin valorile “progresiste” occidentale dar asta nu inseamna ca le putem pune in aceiasi oala cu razboiul.
    Rusia este o dictatura pe care aceiasi persoana o conduce de 30 de ani, imbogatind un numar de oligarhi in defavoarea majoritatii poporului. Nu este o tara libera sau prospera.

    Vreti sa nu ajutam Ucraina si sa asistam nepasatori la invazia ei de care Rusia? Dar nu cumva daca facem asta, va urma apoi Moldova? Nici de ei nu trebuie sa ne pese?
  • DinuA 13.03.2022 16:08
    Felicitări,foarte bine spus!
  • DinuA 13.03.2022 16:11
    Merită derulat mai jos pt răspunsul lui Victor Cretan,foarte bine spus, documentat.
  1. Ucrainenii au vrut să arunce în aer tot Portul Constanța cu o jumătate din oraș cu tot. Ziarist veteran: Iată de ce și cum

  2. Bogdan Herzog, despre drona din Constanța: ”Lumea nu realizează că ne-a trecut glonțul pe lângă ureche. Astăzi trebuia să fim în război. Bineînțeles că ar fi fost blamată Rusia și s-ar fi creat pretextul implicării NATO în război”

  3. Ion Cristoiu: Ciudata strădanie a lui Nicușor Dan de a ascunde adevărul în cazul dronei de la Constanța. Au știut toți că drona e trimisă de Zelenski. E ceva grav! - VIDEO

  4. Gen. brg. (r.) SRI Aurel Rogojan: Așa-zisa derivă a dronelor navale din Portul Constanța este expresia disperării Ucrainei. A fost un act de agresiune militară disimulat împotriva României. Granița NATO și UE, perforată

  5. ”S-a recepționat semnal de autodistrugere”. Lucian Davidescu desființează versiunea oficială în cazul dronei de la Constanța

  6. ACTUALIZARE: Iranul răspunde cu o ploaie de rachete după ce Israelul n-a mai ținut cont de sfaturile Casei Albe și a bombardat din nou capitala Libanului, Beirut. Tel Avivul a provocat Teheranul când Trump urma să încheie negocierile de pace - FOTO/VIDEO

  7. Luminița Arhire: ”VENEA O DRONĂ PE SIRET”... SAU, MĂ ROG, PE UNDE AVEA EA CHEF SĂ VINĂ...

  8. Prof. Ilie Bădescu: Retorsiunea geopolitică – o nouă amenințare. Cum putem citi geopolitic scenariul de risc al exploziei dronei ucrainene în portul Constanța? Scenariul unui mare dezastru. Știința infra-hazardelor

  9. Orientul Mijlociu în flăcări! Israelul a lovit combinatele petrochimice din Iran, în ciuda avertismentelor lui Trump. Teheranul anunță o săptămână de atacuri non-stop

  10. ROMÂNIA, ȚARA FĂRĂ REPREZENTANȚI. ”Alo? Zelenski? Da...Sunt Nicu de la București. Îmi cer scuze că am pus Portul Constanța în calea dronei Ucrainei!” - NICU, ȘOȘO ȘI CU VOLO PUTIN radiografiați de Florin Ursache

  1. ACTUALIZARE: AU EXPLODAT TOATE CELE 4 DRONE! Alertă maximă în Portul Constanța: O dronă maritimă încărcată cu explozibil s-a autodetonat necontrolat. Kievul confirmă că drona era ucraineană - DETALII INCREDIBILE

  2. PROVOCARE CRIMINALĂ ȘI MINCIUNI OFICIALE: Puteau să sară în aer zeci de specialiști români de la MApN, MAI și SRI. Au avut doar 3 minute! MApN susține că Ucraina ar fi anunțat cu doar 15 minute înainte iar Guvernul că se știa de la 6. CINE MINTE?

  3. Ucrainenii au vrut să arunce în aer tot Portul Constanța cu o jumătate din oraș cu tot. Ziarist veteran: Iată de ce și cum

  4. Un sultan de 22 de ani a reușit cu tunurile ungurului Orban din Brașov să surpe zidurile cetății imperiului creștin. 29 mai 1453: Căderea Constantinopolului, capitala spirituală a românilor. O istorie care nu se învață la școală

  5. Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO

  6. 4 iunie 1920: 106 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon - ZI DE MARE SĂRBĂTOARE PENTRU TOȚI ROMÂNII!

  7. MOARTEA MAREȘALULUI. 80 de ani de la ucidere, chiar înainte de ziua sa de naștere, 2 iunie. Mărturia preotului care i-a dat ultima împărtășanie Mareșalului Ion Antonescu înainte de execuție: La Jilava, soldații plângeau în curtea închisorii (1 iunie 1946)

  8. Jurnalistul Răzvan Dumitrescu și-a dat demisia în direct de la Antena 3

  9. Nicușor Dan a publicat imagini cu fragmentele dronei de la Galați. Care sunt concluziile lui "OFICIALE"

  10. Alis Popa: Un singur lucru a mai rămas de bifat din lista CONSPIRAȚIEI OFICIALE

Ultima oră

17:08

Emanuel-Bogdan Bobic: Postare nerecomandată celor care cred că drona aceea a ajuns în inima portului Constanța fiind "în derivă"

16:39

Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): ”România nu mai poate să crească economic pe modelul actual și nici să reducă din decalajele față de Uniunea Europeană”

15:50

Cora Muntean: Cel mai iubit dintre basarabeni! Împreună cu Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș a adus în Parlamentul României bustul boierului Vasile Stroescu

15:36

Cultura woke dezlănțuită: Democrații din New York propun înlocuirea cuvântului „mamă” cu „părinte gestant” și „tată” cu ”părinte negestant”

14:30

Răzvan Bibire: A treia oară vor reuși? A treia oară, poate că nu va mai exista filmare. Poate că nu va mai exista nicio dovadă vizibilă cu ochiul liber care să contrazică narațiunea oficială. Și atunci?

14:00

Uriașul marș LGBT din Ierusalim s-a transformat într-o manifestație împotriva guvernului israelian

13:17

Discurs incendiar de Ziua Z. Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, avertizează: Europa este supusă unei ”invazii de imigranți” și de ideologii periculoase! Plajele unde au debarcat eroii sunt din nou luate cu asalt

13:10

Gen. brg. (r.) SRI Aurel Rogojan: Așa-zisa derivă a dronelor navale din Portul Constanța este expresia disperării Ucrainei. A fost un act de agresiune militară disimulat împotriva României. Granița NATO și UE, perforată

13:00

Ruptură totală între vecini? Zelenski boicotează Polonia și zboară spre Londra prin Chișinău

12:30

Prof. Ilie Bădescu: Retorsiunea geopolitică – o nouă amenințare. Cum putem citi geopolitic scenariul de risc al exploziei dronei ucrainene în portul Constanța? Scenariul unui mare dezastru. Știința infra-hazardelor

12:21

Copiii, victime ale legii Vexler. Interviu cu istoricul Ionuț Țene

12:13

Dr. Vasile Astărăstoae: Gender theory (teoria genului) – inginerie socială?

12:00

AUR: Statul român nu vede dezinformarea anti-România acolo unde aceasta există cu adevărat

11:00

Legionarii GETICA se revoltă - Drept la Replică

10:49

Tragedie uriașă în NBA: S-a stins din viață, la doar 59 de ani, o fostă vedetă de la Chicago Bulls! A scris istorie braț la braț cu Michael Jordan în anii '90