MINUNE! Incendiu de proporții pe insula grecească Evia: O mănăstire închinată Cuviosului David și 12 localități, amenințate de flăcări. ULTIMA ORĂ: Când a ajuns la un metru de clădirile Mănăstirii, focul s-a oprit brusc, ca de o mână atotputernică

De Vlad Pârău  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



O mănăstire și peste 10 sate au fost înconjurate de flăcări miercuri după-amiază pe insula Evia, situată la o distanță de 200 de kilometri de Atena, iar incendiul pare scăpat de sub control, au indicat pompierii eleni aflați la fața locului, citați de Agerpres

În timp ce localnicii din 12 sate și cătune amenințate de flăcări au fost evacuați, trei călugări de la mănăstirea Cuviosului David, situată în apropiere de Rovies, în nordul insulei Evia, au refuzat să părăsească zona, a precizat presa locală, informație confirmată de pompierii din Evia.

„Flăcările au o înălțime de 30 până la 40 de metri și înconjoară mănăstirea. Ne sufocăm din cauza fumului”, a declarat un monah, prin telefon, pentru agenția de presă greacă ANA.
 
ACTUALIZARE: Cunoscutul Preot Ioan Istrati informează:
„Focul uriaș a devastat toată pădurea din jurul mănăstirii Cuviosului David, din Evia. Când a ajuns la un metru de clădirile Mănăstirii, focul s-a oprit brusc, ca de o mână atotputernică și s-a întors, ca un animal rănit, înapoi în pădure.
Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui.”
 
VIDEO:
 
 

Alte filmări la Mărturie Athonită
 
Viceprimarul unui sat din apropiere, Argyris Liaskos, a deplâns pe postul de televiziune Skai că „nici un mijloc aerian nu a fost mobilizat pentru a stinge flăcările”, în ciuda faptului că „cel puțin 150 de locuințe au ars”, potrivit acestuia.

Din cauza unei canicule nemaiîntâlnite, pe teritoriul Greciei erau active miercuri circa 40 de incendii, printre care și cel de pe insula Evia, unde trei pompieri au fost ușor răniți.

Un incendiu a izbucnit și în apropierea localității Olympia, însă situl antic al primelor Jocuri Olimpice nu este amenințat, au dat sigurări pompierii eleni.

Circa 100 de pompieri au fost mobilizați, asistați de trei elicoptere și două avioane care transportă apă, potrivit aceleiași surse. VIDEO mai jos:
 
 
 
 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cel mai nou discurs al lui Călin Georgescu: PLEAVA ÎȘI CERE DREPTURILE!

Cine este George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Loda 05.08.2021 16:17
    HAARP, simplu.... arme cu energie dirijata. Inundații, cutremure, foc, toate planificate și puse în practica. Asa impun mentalului colectiv ideea de încălzire globala. Nema combustibili fosili, musai energie varzuita....
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

Ultima oră

17:07

A început „Curățenia Generală”! - anunțul făcut de procurorul general al SUA, Pam Bondi, și de directorul FBI, Kash Patel

16:50

Ion Cristoiu despre presa cu micul lui Nicușor Dan în gură și elocința lui George Simion în fața UM Digi24: ”Cu o astfel de prestație față de Presă, Donald Trump a devenit președintele SUA!”

16:24

Ucraina i-a învins pe Pușkin, Dostoievski, Cehov și Lermontov (VIDEO)

15:46

George Simion, față în față cu oamenii de afaceri, la CCIR. Liderul AUR și-a prezentat diploma de BAC și a vorbit despre cercetarea românească. Nicușor Dan nu s-a prezentat

14:24

Mai știe UE ce e Europa?

14:15

”Întâlniți-vă acum!” Zelenski merge în Turcia pentru a se întâlni cu Putin, după ultimatumul lui Trump

13:29

Mario Nawfal: ”Democrația a triumfat în România după anularea controversată a alegerilor prezidențiale"

12:45

Av. Florentin Țuca: Urinatul în public ca proclamație revoluționară

12:30

Prof. Viorica Bălteanu: PLEAVA NU LUPTĂ PENTRU BANANE

12:11

Ideologia progresistă și delictul de a fi suveranist

11:10

Reacția lui Patrick André de Hillerin după filmul cu jurnaliștii Digi24 publicat de George Simion: NU a încălcat vreun off-the record și nici n-a făcut nimic ilegal. A filmat în propriul spațiu

10:44

Zoe Dantes: Ce faceți, domnule Călin Georgescu? Ce să fac?! Construiesc poduri între suflete!

10:01

Manuela Hărăbor: Hai că s-a rezolvat dilema cu "vin rușii". Magnatul rusofil Matei Păun și-a făcut din nou prezența printre susținătorii lui Nicușor Dan

09:46

Ion Cristoiu: Nu-i o campanie electorală. E hăituirea unui candidat. George Simion e atacat de toată presa Sistemului, după modelul linșării mediatice a lui Călin Georgescu

09:19

Daniel Siegfriedsohn: TRĂDĂTORI AU FOST, TRĂDĂTORI SUNT ÎNCĂ! Nicușor Dan și Klaus Iohannis - unul și-a bătut joc de București, celălalt a trădat România!