

Biblioteca „Romulus Vulpescu” – Colegiul Național „Gheorghe Șincai”. Cinstirea marelui scriitor la 90 de ani de la naștere
În anul 2023, cultura română marchează 90 de ani de la nașterea unuia dintre reprezentanții ei cei mai importanți: Romulus Vulpescu – poet, prozator dramaturg, traducător, eseist, om de radio, televiziune, teatru și film.
Întru cinstirea lui, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București, al cărui absolvent a fost, a decis să acorde numele marelui om de cultură bibliotecii sale în cadrul unui eveniment care a avut loc ieri, pe 5 aprilie, de la ora 10. Dezvelirea numelui a fost precedată de o evocare a vieții și a operei vulpesciene realizată de către personalități precum actorii Coca Bloos, Mihai Gruia Sandu și Sergiu Cioiu, criticul literar Nicolae Iliescu, jurnalista Loreta Popa, dar și de o proiecție de secvențe de arhivă care îl au drept protagonist pe Romulus Vulpescu.
Amfitrionii evenimentului, organizat de un grup studențesc de inițiativă, au fost profesorul Alexandru Constantinescu, directorul Colegiului Național „Gheorghe Șincai”, și Ștefan Paraschiv, asistent universitar doctorand la Facultatea de Drept a Universității din București, discipol al scriitorilor Ileana și Romulus Vulpescu.
Sponsor: Hotel Marshal Garden
Partener media: Revista Manifest Românește
Afiș: arh. Alex Ion
Foto afiș: Paul Agarici

FĂNUȘ NEAGU - CRONICI DE CARNAVAL
"Marele scriitor FĂNUȘ NEAGU ar fi împlinit ieri 90 de ani. Opera literară reprezintă o moștenire inestimabilă.
„Frumoșii nebuni ai marilor orașe” a primit Premiul Uniunii Scriitorilor în 1977, de asemenea și piesa de teatru „Echipa de zgomot”, în 1985. Alte piese au fost jucate la Teatrul Național, unde a stat în fotoliul lui Ion Luca Caragiale și pe alte importante scene ale țării.
Academicianul FĂNUȘ NEAGU a avut o reală slăbiciune pentru sport. Și-a exprimat pasiunea pentru fotbal în „Cronici de carnaval”. Era o prezență inedită la „masa presei”, însoțea echipele românești pe marile stadioane și aducea surâsul inconfundabil spre sufletul microbiștilor care așteptau nerăbdători cuvinte fermecate în gazetele sportive.
Mi-e dor de metaforele sclipitoare și de înțelepciunea prin care își cucerea interlocutorii rămași în ”Cartea cu prieteni”.
Mulțumesc, romancier rebel, FĂNUȘ NEAGU, uriaș titan al literaturii române !", a scris, între altele, Sorin Mihăilescu, ieri, la aniversarea titanului literaturii române.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.