Lumea tenisului este șocată de numărul mare de jucători care s-au retras de la Miami Open. Între ei, și numărul 3 mondial al tenisului feminin, Paula Badosa. Simona Halep și-a anunțat retragerea cu câteva ore înainte de începerea meciului

De Iustina Filimon  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Lumea tenisului a primit cu stupoare anunțul că ambii favoriți, spaniola Paula Badosa, în vârstă de 24 de ani, și italianul Jannik Sinner, 20 de ani, s-au retras din sferturile de finală ale turneului Miami Open (23 martie-3 aprilie) în timpul sesiunii de zi, transmite Yahoo Sport.

Numărul 3 mondial în clasamentul feminin, Paula Badosa, a izbucnit în lacrimi când a fost nevoită să se retragă din sfertul de finală, după ce s-a simțit rău în timpul meciului cu americanca Jessica Pegula.

Anterior, Badosa a recunoscut că nu era sigură că va putea juca în meciul din turul al patrulea, pe care l-a câștigat ulterior.

„Îmi pare foarte rău că a trebuit să mă retrag astăzi. Am suferit foarte mult de la ultimul meci încoace, din motive medicale. Am făcut tot ce am putut ca să mă recuperez, dar a fost imposibil. Îmi voi lua câteva zile pentru a mă reface și mă voi pregăti pentru sezonul de zgură. Vă mulțumesc mult.”, a scris aceasta pe contul său de Twitter, pe 30 martie. 


Pe partea masculină a tabloului, fenomenul italian Jannik Sinner a fost și el nevoit să se retragă, în aceeași zi, din meciul contra lui Francisco Cerundolo, din cauza unor bășici în talpă. 

În total, 15 sportivi s-au retras de la Miami Open. Iată și numele acestora, oferite de publicația We Love Trump, care precizează și că toți erau vaccinați anti-Covid - o cerință de participare la turneu:
 
Din tenisul masculin: 

Mats Moraing (Germania), Holger Rune (Danemarca), Jan-Lennard Struff (Germania), Reilly Opelka (Statele Unite) și Jannik Sinner (Italia);
 
Din tenisul feminin:

Maryna Zanevska (Belgia), Caroline Garcia (Franța), Clara Tauson (Danemarca), Dalma Galfi (Ungaria), Anna Kalinskaya (Rusia), Karolina Muchova (Republica Cehă), Katerina Siniakova (Republica Cehă), Victoria Azarenka (Belarus), Anhelina Kalinina (Ucraina) și Paula Badosa (Spania).
 
Tenismena noastră, Simona Halep, nerecuperată complet după accidentarea suferită la coapsa stângă în semifinale la Indian Wells, și-a anunțat retragerea cu câteva ore înaintea meciului din turul doi cu Daria Saville, potrivit Spot Media și WTA Insider. 
 
 
Iată și anunțul făcut de aceasta pe Facebook, unde a precizat că nu va participa nici la Charleston Open, nici la Fed Cup: 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Mircea Dragan 09.04.2022 11:11
    Normal ca se retrag. In 2-3 ani ei vor fi in patea cealalta!
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”