Legea de celebrare a Centenarului Marii Uniri, contestată de PNL la Curtea Constituțională: O sută de ani de existență a României trebuiau marcați în primul rând prin proiecte concrete, nu prin medalii și machete

De ActiveNews  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Legea privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului (1916-1918) și Centenarul Marii Uniri ajunge pe masa Curții Constituționale. Liberalii au sesizat CCR asupra neconstituționalității actului normativ pe motiv că parlamentarii de la PSD-ALDE nu au dorit să includă acțiuni care privesc întreaga țară, nu doar Moldova. 

Vicepreședintele Senatului, liberala Iuliana Scântei, a declarat, luni, că PNL a sesizat Curtea Constituțională a României privind organizarea manifestărilor dedicate celebrării centenarului Marii Uniri, potrivit Agerpres.

„PNL a formulat o sesizare la CCR privind neconstituționalitatea legii de celebrare a Centenarului Marii Uniri și a Războiului pentru reîntregirea neamului, întrucât coaliția PSD — ALDE nu a dorit să includă acțiuni concrete în an de Centenar, care să privească nu doar Iașiul, regiunea Moldovei, ci și întreaga țară. Secundar au inclus prevederi neconstituționale. Au refuzat să mențină prevederea prin care se acorda titlul de 'Oraș al Marii Uniri' orașelor Iași, București și Alba Iulia. Au dorit să evite prevederile constituționale și prerogativele prezidențiale, în virtutea poziției curente a președintelui Klaus Iohannis, ignorând un act fundamental, și posibilitatea și distincția pe care o pot avea cele trei orașe prin decret prezidențial, indiferent cine este președintele în funcție„, a spus Iuliana Laura Scântei.

Liberala, care este și vicepreședinte al Senatului României, a adăugat că a sesizat CCR cu privire și la alte aspecte de neconstituționalitate incluse în această lege.

„Principalul inițiator al legii neconstituționale, cel care și-a dorit practic să personalizeze într-un stil demagogic această lege, este actualul ministru al Culturii, Lucian Romașcanu care, în calitate de președinte al Comisiei de Cultură și Media din Senat, a făcut tot posibilul pentru a minimaliza din punct de vedere guvernamental și parlamentar tot ceea ce este legat de Centenarul Marii Uniri, tot ceea ce este legat de Iași, și este rezultatul muncii sale politice de a îngropa practic evenimentele Centenarului”, a afirmat Iulia Laura Scântei.

Totodată, ea a criticat faptul că, deși ne aflăm în luna iulie, Guvernul României nu are un program concret de acțiuni, „nu de machete, medalii, festivități și băi de mulțime, prezentări în drumuri publice”.

„La aceasta se rezumă până acum calendarul acțiunilor publice pentru Centenar. O sută de ani de existență a României trebuiau marcați în primul rând prin niște proiecte concrete care să dureze măcar 100 de ani, precum SRU, prima sapă sau primii 500 de metri din autostrada care să lege Transilvania de Moldova sau Nord-Sud, dar care să lege ceva de care românii să își amintească și să citească în cărți de istorie așa cum noi acum sărbătorim ceva ce acum regăsim în cuprinsul cărților de istorie", a mai spus senatorul PNL Iuliana Laura Scântei.
 
La finele lunii mai,  Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizonal, cu 204 voturi „pentru” și 33 de abțineri, proiectul de lege privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului (1916-1918) și Centenarul Marii Uniri.
Proiectul prevede că autoritățile administrației publice centrale și locale pot organiza manifestări, ceremonii și activități legate de Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului și al Marii Uniri, iar activitățile din Programul Național vor fi finanțate din bugetele autoritaților publice și instituțiilor organizatoare.

Guvernul României prin Secretariatul General va asigura cofinanțarea activităților prevăzute în Programul Național de celebrare a Centenarului și va selecta activitățile care vor primi cofinanțarea și va decide cuantumul acesteia, se arată în proiect.

Proiectul prevede ca Guvernul să elaboreze anual, până la data de 30 noiembrie a anului anterior, Programul Național de Aniversare a Centenarului aferent anului următor, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști