La o zi după opinia pro-AstraZeneca formulată de EMA, Finlanda suspendă vaccinarea cu acest produs. În schimb, România o continuă inclusiv cu dozele din lotul-problemă

De Vlad Pârău  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Finlanda, care până acum nu suspendase administrarea vaccinului AstraZeneca, a decis vineri să întrerupă utilizarea acestuia ca „măsură de precauție”, după două cazuri suspecte de tromboză cerebrală, în pofida avizului favorabil al Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), care consideră că „beneficiile vaccinării depășesc riscurile”, relatează ȘpS. Asta, fără să le elimine, după cum se poate vedea din noile dovezi de „eficiență” oferite de acest vaccin.

„În conformitate cu principiul precauției”, Autoritatea finlandeză de Sănătate Publică (THL) a decis „suspendarea vaccinărilor în Finlanda până când există mai multe informații și se poate evalua o posibilă cauzalitate”, au comunicat reprezentanții THL, precizând că vaccinarea nu va fi reluată înainte de 29 martie, potrivit Agerpres.

Pentru a îndulci tonul, Autoritatea finlandeză de Sănătate Publică susține că a luat această măsură doar din „precauție”, fără a avea „certitudinea că problemele cheagurilor de sânge sunt legate de vaccin” - deși se manifestă după vaccinare -, iar simptomele observate sunt „extrem de rare”. Rare, dar fatale!

La o săptămână după izbucnirea scandalului european privind reacțiile adverse severe raportate în urma vaccinării cu serul AstraZeneca, Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) a considerat, joi, că este necesar să se continue vaccinarea cu produsul anglo-suedez, care ar fi „sigur și eficient” și nu ar fi legat de un risc mai mare de formare a cheagurilor de sânge.

Cu toate acestea, EMA a precizat că nu este în măsură „să excludă definitiv” o legătură între vaccinul AstraZeneca și tulburările „rare” de coagulare.

Finlanda este prima țară europeană care suspendă administrarea serului AstraZeneca după ce EMA și-a comunicat punctul de vedere, bazându-se mai degrabă pe dovezi din teritoriu decât pe considerații teoretice ale structurii birocratice din Amsterdam. Norvegia, Danemarca și Suedia, care suspendaseră deja vaccinarea cu AstraZenecs, au decis joi să aștepte elemente suplimentare înainte de a o relua. 

În schimb, România, care continuase folosirea dozelor de AstraZeneca din alte loturi decât cel italian, a decis vineri să îl reintroducă și pe acesta în campania națională de vaccinare, în ciuda mărturiilor din Italia privind nocivitatea lui potențială.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Rusi 22.03.2021 14:28
    Ceva nu este in regula cu AstraZeneca.S-au luat comisioane grase? Si cine sunt cei care le-au luat?
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?