La Șoldănești a fost sfințit bustului Regelui Ferdinand I al României. Monumentul a fost ridicat cu ajutorul asociației Monumentum

De Cronicar  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Bustul Regelui Ferdinand I al României, instalat în satul Curătura, raionul Șoldănești a fost sfințit, în data de 10 octombrie. La eveniment a participat consulul general al României la Bălți, Petrișor-Ionel Dumitrescu, reprezentanți ai Poliției de Frontieră și ai comunității locale, transmite Ziua.md.

Bustul a fost ridicat datorită implicării asociației „Monumentum”, care a ajuns la restabilirea celui de-al 9-lea monument închinat Regelui Ferdinand. Monumentul de la Curătura a fost ridicat în 1936 de Căminul Cultural din localitate, însă a fost distrus în perioada sovietică. În pofida acestui fapt, postamentul s-a păstrat până în zilele noastre, fiind parțial avariat.

Slujba a fost oficiat de către preotul paroh al bisericii din localitate, Vadim Rusu, și de preotul militar al raionului, Igor Ceban, paroh al bisericii „Minunea Sfântului Mihail” din satul Cobâlea. 

„Datorită ingeniozității arhitectului Mihail Andries și a inițiativei avocatului Iulian Rusanovschi, postamentul a fost restabilit prin efortul meșterului Railean Ion și cu sprijinul localnicilor  adunați în jurul tânărului Bumbac Vasile. Acestei inițiativei s-au alăturat și domnii Lîsenco Sergiu, Andrei Bordian, Nicolae Chirilov, Savatie Cojocaru etc.”, se arată într-o postare a asociației „Monumentum” de pe Facebook.

Iată și o relatare de la fața locului:

Și iată că a ajuns 10 octombrie 2023, ziua inaugurării rodului munci noastre, ziua în care te simți mândru de cele realizate. În acea zi frumoasă de toamnă, evenimentul a început la ora 13:00 cu evoluarea Fanfarei Poliției de Frontieră, care a intonat imnul Republicii Moldova și alte cântece patriotice, după care a urmat sfințirea monumentului de către preotul paroh al bisericii din localitate Vadim Rusu și de preotul militar al raionului, Igor Ceban, paroh al bisericii „Minunea Sfântului Mihail” din satul Cobâlea, dar neapărat cu corul din Curătura.
După oficierea acestei slujbe religioase, a venit cu un cuvânt de salut a celor prezenți, din partea Consiliului raional Șoldănești, șefa Direcției învățământ Șoldănești, Violeta Popa. De asemenea au vorbit la temă: primarul orașului Rezina, Simion Tatarov, dar și oaspetele principal al acestui eveniment, Excelența Sa, consulul general al României la Bălți, Petrișor-Ionel Dumitrescu, care a spus subliniat importanța acestui eveniment, mulțumind tuturor pentru implicare.

A urmat un frumos concert din partea ansamblului folcloric din localitate „Țărăncuța” (conducător artistic Olga Bulai și director al casei de cultură Scripnic Snejana). A fost un concert deosebit, toți oaspeții rămânând plăcut surprinși de evoluarea copiilor din acest ansamblu.

M-am adresat și eu publicului cu cuvinte de felicitare, dar și de recunoștință pentru implicare și ajutor. Apoi din noi a venit la microfon cu intenția de a face o donație de carte și cu explicațiile de rigoare avocatul Rusanovschi Iulian, care a vorbit despre importanța acestui eveniment, despre viața și activitatea regelui Ferdinand, dar și despre oamenii buni din localitățile noastre. Toată sărbătoarea s-a încheiat cu depunerea de flori la monument.

Menționez încă odată: la eveniment au participat membrii A.O. Monumentum, colectivul Direcției învățământ Șoldănesti, reprezentantul Secției Cultură, Tineret și Sport Șoldănești, ai Primăriei orașului Rezina, Fanfara Poliției de Frontieră, colectivul pedagogic al Gimnaziului Alcedar, locuitorii ai satelor Alcedar și Curătura, dar și alți oaspeți întâmpinați drag. Mulțumesc tuturor!, a scris Bumbac Vasile, pe Facebook.
 
FOTO:
  
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la Marius Tucă;

Cine este George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  5. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

  10. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

Ultima oră

23:44

Profesorul Ion Coja: Un om avea o girafă. Dar nu i-a folosit la nimic. Nicușor are o tobă. Bum, Bum, Bum! Dreptul nostru de a spera este George Simion!

23:30

Mădălin Pribu: VOI VOTA CU MÂNIE ÎMPOTRIVA CRIMINALILOR DIN PANDEMIE

23:00

Cine este ”izolaționistul”? George Simion, întâlniri la nivel înalt la Roma, cu Giorgia Meloni și Matteo Salvini: ”Avem prieteni, avem aliați, dar cel mai important e că îl avem pe Dumnezeu!”

22:45

Jurnalul secret al menajerei Primarului. Episodul 1: ”Mizerie de stat”. MUC ȘI MIC

22:10

34 de ani de când Părintele Justin Pârvu a pus temeliile Mănăstirii Petru Vodă. La Mulți Ani! Cum a fost arestat Marele Duhovnic pe 14 Mai 1948, ”Noaptea Sfântului Bartolomeu pentru România, cea mai odioasă și cea mai criminală noapte”

21:08

CĂLIN GEORGESCU LA MARIUS TUCĂ - VIDEO ÎN DIRECT: Împreună cu George Simion facem o echipă fermă. Vom readuce bucuria în sufletele românilor. România este cea mai importantă țară din lume. Despre asta este vorba

20:17

Daniel Siegfriedshon: Oficina antinațională Antena 3 a Sistemului, specializată în industria dezinformării cu doi oameni de bază - Gâdea și Pieleanu

20:00

Cuviosul Justin Pârvu cel Mare despre canonizarea mucenicilor din temnițele comuniste. SOLUȚIA GRĂITOARE. 14 mai - Ziua Sfinților Martiri și Mărturisitori Români Ortodocși din Secolul XX

19:15

Cora Muntean: Dragă George Simion, sper ca aceasta să fie ultima dată când îți voi spune așa. Data viitoare îți voi spune "domnule președinte"

18:59

Mihai Tîrnoveanu: Apelul meu pe zona naționalistă. Rețeaua trebuie să cadă. Românii să se ridice. Avem o șansă, poate ultima. Trăiască Nația!

18:45

Prof. Constantin Barbu: IPS Acad. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a publicat o opera monumentală în 100 de volume ”1700 de ani de la Sinodul din Niceea din anul 325. Marcus metropolitanus Tomensis, participant la Sinodul de la Niceea“

18:00

Virgiliu Gheorghe: Să citim zilnic până Duminică această puternică rugăciune pentru neam a Părintelui Gheorghe Calciu, să fim uniți și să o trimitem la câți mai mulți. Țara și poporul nostru au mare nevoie de rugăciune!

17:37

Ambasadorul României în SUA își depășește atribuțiile și îndeamnă românii să voteze împotriva lui George Simion

17:10

George Simion: ”Atrag atenția contracandidatului meu să oprească tentativele de fraudă sau de creare a unui Maidan împotriva voinței poporului”

16:30

Ultima luptă