
Foto: Twitter ResisteRespire & AnonymeCitoyen

Sute de mii de francezi protestează pe străzile Parisului și ale orașelor din provincie împotriva pașaportului „sanitar” și a vaccinării obligatorii, cu o zi înainte de intrarea lor în vigoare la 1 august. Cum aceste măsuri au fost anunțate de președintele socialist și apoi votate de parlamentarii corupți, toată lumea strigă „Macron, démission!”. Oamenii afișează pancarte pe care cuvântul „PASS sanitaire” este scris cu „SS”-ul în forma siglei apărătorilor patriei lui Hitler, o asociere menită să arate că măsura condiționării libertăților de statutul vaccinal este o idee nazistă. Dar poate cea mai îndrăgită pancartă sau lozincă este „Liberté!”. Nu la fel de clamată ca cea de „Unité”, având în vedere că la Paris au fost declarate cel puțin 4 manifestații (proteste sau marșuri) disparate în diferite zone ale capitalei, despre care France Soir opinează că, probabil, ar fi avut mai mult de câștigat dacă s-ar fi unit măcar la un moment dat pe traseu.
La Nisa, Pompierii în prima linie!
Printre protestatari, cei mai vocali și bine organizați sunt activiștii civici (vestele galbene) și cei politici (reprezentanții dreptei sau ai formațiunilor rivale partidului La Republique en Marche, care l-a propulsat pe Macron la putere). Printre aceștia, Florian Philippot de la partidul „patrioților” se bucură că a mobilizat 100.000 de parizieni în stradă, care îi cer demisia lui Macron:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.