Klaus Iohannis a încălcat din nou Legea, umblând FĂRĂ MASCĂ în spațiu deschis și contribuind la zădărnicirea combaterii Covidului în public. NOI DE CE AM MAI PURTA MASCĂ dacă Președintele României nu o face? JOS MASCA!

De Alesandru Anghel  /  

Foto: Răzvan Negru / Tribuna

Foto: Răzvan Negru / Tribuna

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


 „Că voi egalitate, dar nu pentru căței."

Klaus Iohannis a încălcat azi din nou legea subalternilor săi prin care se instituie obligativitatea purtării măștii în localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori „în toate spațiile publice deschise” și ce să mai vorbim de cele închise.

Potrivit imaginilor publice, președintele României, Klaus Iohannis, alături de soția sa, Carmen, au participat duminică la slujba de la Biserica Evanghelică din Sibiu, proaspăt renovată printr-un proiect european, de unde au ieșit și s-au plimbat FĂRĂ MASCĂ. Sibiul a intrat deja sub incidența respectivă.

Subliniem că în școli, roboministrul Educației obligă micuții să poarte măști, care nu numai că nu sunt necesare dar sunt și periculoase pentru sănătatea lor. Aspectul nu pare să preocupe și Administrația „României educate”.

Klaus Iohannis este fotografiat azi la Sibiu, fără mască, înconjurat de gazde și SPP-iști îmbotnițați, în piața publică.


Fotografiile din Tribuna, cu Iohannis radios de mână cu Răvășitoarea lui, după cum îi spune Ion Cristoiu, ne-au fost semnalate de un cititor ActiveNews care a transmis revoltat și următorul mesaj: „NOI DE CE AM MAI PURTA MASCĂ dacă Președintele României nu o face? JOS MASCA!”

VIDEO:

 

Klaus Iohannis deja încălcase Legea subordonaților săi la Congresul PNL, unde, într-o baie de 5000 de politruci, s-a afișat, de asemenea, fără mască (foto: Cotidianul). La baia publică respectivă a participat chiar și ministrul organelor Interne, Lucian Bote.

Nici până la această oră Ministerul de Interne nu a comunicat cu cât l-a amendat personal pe Președintele României pentru această faptă. Poate ne va comunica acum, după a doua abatere publică, în care președintele se zbate între fabula lui Grigore Alexandrescu și Ferma Animalelor, de George Orwell?

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (6)
  • ioansperling 10.10.2021 22:45
    O face intentionat! Ce multumire sa aibe bietul de el ca purtam noi masca daca o poarta si el? Sasul se hraneste din dispretul pentru romani si asta trebuie aratat!
  • o.c. 10.10.2021 23:58
    prea tarziu, deja e la al doilea mandat. am avut ocazia sa scapam de el, dar romanii n au inteles cine este nici dupa ce au aflat ca traficantul de copii a pierdut 2 case in instanta pt ca le a luat cu acte false; iar naivilor le spusese ca le a cumparat din salariul de profesor.
  • DanCapitanDePlai 11.10.2021 01:22
    E chiar așa greu de înțeles că acești psihopați au ajuns la stadiul în care nu se mai ascund, ci o arată pe față:
    Bă, ne că... pe voi, proștilor!
    De ce o fac ei? În primul rand, pentru că li se permite!

    Ovidiu Tânjală: SFÂRȘITUL ILUZIEI
    https://www.activenews.ro/opinii/Ovidiu-Tanjala-SFARSITUL-ILUZIEI-169894
  • MILI 11.10.2021 11:28
    Asta înseamnă să fi mafiot.....
  • OMAGA 11.10.2021 12:53
    Eu mi-as fi dorit sa poarte masca, ca sa nu ii mai vad in poza zambetul acela retardat.
  • Rusi 11.10.2021 14:41
    Klaus Iohannis a respectat vreodata legea?
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu