Jonathan Jackson propovăduiește Ortodoxia la Vaslui. OBSERVATORUL ORTODOX - FOTO

De Cronicar  /  

Foto: Episcopia Hușilor

Foto: Episcopia Hușilor

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Jonathan Jackson, celebrul actor american câștigător a cinci premii Emmy, si-a început drumul convertirii la Ortodoxie în 2007 în timp ce se afla în România și după cum spune el, a fost impresionat de faptul că oamenii se salutau cu „Hristos a înviat!". În 2012 a primit botezul ortodox împreună cu familia sa.

A venit zilele acestea iarăși în România, împreună cu familia sa, la Vaslui, unde a participat la Sfânta Liturghie, s-a împrtășit din Sfintele Taine și a vorbit celor 700 de tineri prezenți. Cum e posibil ca o celebritate asemenea lui să aibă un astfel de parcurs spiritual si să ajungă la dreapta credință? Tânărul George Iustin Paltinel a explicat cum, prin câteva citate ale colegului său de generație și credință:

„Am făcut această călătorie împreună cu Elisa.”(soția lui) „Îmi iubesc foarte mult soția. Și nu o iubesc doar teoretic. La fel și Ortodoxia.”

„Vorbeam ore întregi noaptea. Cred că prima dată i-am vorbit despre Ortodoxie când am început să citesc despre Marea Schismă. I-am spus: «Știu că sună nebunesc, dar cred că Biserica Ortodoxă este Biserica adevărată, este credința originară!»”.

„La fel simt și în legătură cu Sfântul Munte, cu viața în Biserica Ortodoxă, cu cinstirea Maicii Domnului și rugăciunile către ea. Îmi amintesc, desigur, vremea când nu-i ceream ajutorul, dar simt că aceasta a fost în inima mea dintotdeauna.”

Câteva extrase din discursul său de la Vaslui a cărui temă a fost ,,Identitatea virtuală versus identitatea reală. Pericol, nepăsare sau stare de fapt?"

„Hristos este același ieri, astăzi și mâine, dar duhul acestei lumi se schimbă mereu, aduce mereu cea mai nouă ideologie, cea mai nouă minciună pentru a provoca haos înlăuntrul nostru”.

„Acesta este ținutul identității virtuale, tărâmul măștilor, unde foarte puțini oameni sunt sinceri."

„Dar azi, criza identității este în toată lumea. Această criză este o ispită, așa cum a fost ispitit și Iisus în pustie, când diavolul i-a atacat identitatea și a spus «Dacă» ești Fiul lui Dumnezeu. Avem atât de multe măști pe care le putem purta, avem atât de multe identități pe care ni le putem asuma, dar există o singură identitate adevărată. De unde vine ea și cum o putem găsi? (…) Avem înlăuntrul nostru resursele de a răspunde”.

„Într-o lume care vede oamenii ca pe mărfuri utile? Stă în puterea noastră să fim chipul lui Dumnezeu într-o lume care propovăduiește urâtul și aplaudă nefirescul. Este datoria noastră să ne ridicăm către frumos și către adevăr”.

„Într-o lume care cade tot mai mult în disperare, vouă vă revine să trăiți bucuria Învierii. Într-o societate care pare că vrea să-și distrugă toată istoria și rădăcinile rămâne pe voi să duceți lumina a tot ceea ce ați primit frumos de la strămoși prin sângele lor și să reconstruiți ruinele frumosului din lume. Reconstruiți-le mărturisindu-vă tradițiile religioase ca demne de respect, cântând vechile imnuri și cântări atemporale așa cum am auzit mai devreme. Nu lăsați aceste lucruri să piară!”.

„Aveți curaj, nu vă fie teamă! Mai mare este El, Cel care este în voi, decât cel care se află în lume. Cu Dumnezeu toate sunt posibile!”

Deosebit de valoroase aceste citate nu doar prin prisma autorului lor ci din punct de vedere al modului sănătos și bine ancorat în realitate prin care acesta se raportează la viață.

 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  5. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  6. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  7. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  8. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  9. Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

  10. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?