

Fostul președinte american Joe Biden (2021-2025) a fost diagnosticat cu cancer de prostată cu metastaze la nivelul oaselor, iar el și familia sa analizează opțiunile de tratament, a anunțat duminică biroul său într-un comunicat - relatează agențiile internaționale de presă, potrivit Agerpres.
„Săptămâna trecută, președintele Joe Biden a fost examinat ca urmare a descoperirii unui nodul prostatic, după ce a prezentat simptome urinare din ce în ce mai severe. Vineri, a fost diagnosticat cu cancer de prostată, caracterizat printr-un scor Gleason de 9 (Gradul 5), cu metastaze la oase”, se arată în declarația oficială.
Potrivit comunicatului, politicianul democrat în vârstă de 82 de ani a fost diagnosticat vineri după ce a prezentat simptome urinare.
„Deși aceasta reprezintă o formă mai agresivă a bolii, cancerul pare să fie sensibil la hormoni, ceea ce permite o gestionare eficientă”, conform documentului
Reacția lui Donald Trump
Fostul președinte Donald Trump, actualul lider de la Casa Albă și rivalul politic al lui Biden, a reacționat pe Truth Social:
„Transmitem cele mai calde gânduri și urări de bine lui Jill și familiei, și îi dorim lui Joe o recuperare rapidă și reușită”.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Trezirea POPOR !!!