Jandarmeria Covasna a mutat Prefectura în fața statuii lui Mihai Viteazul din Sf. Gheorghe ca să îl poată amenda pe Mihai Tîrnoveanu pentru că a recitat Doina lui Eminescu. Ce spune „vinovatul”

De Mihai Tîrnoveanu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Dimineața la 9 în fața Judecătoriei Sfântu-Gheorghe, chemat să-mi susțin contestația amenzii de 1000 lei, dată pe 15 ianuarie, Ziua Culturii Națioanale. În mod simbolic, am recitat poezia Doina de Mihai Eminescu în fața statuii lui Mihai Viteazu din centrul orașului Sfântu-Gheorghe, jud. Covasna.

Marea mea ”vină” a fost că nu am înștiințat în prealabil Primăria despre acest eveniment cultural, deși stim cu toții că manifestările de acest fel nu necesită înștiințare, avizare, conform legii adunărilor publice.

Găselnița Jandarmeriei pe baza căreia am primit amenda a fost Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.19 din 2018, care prevede că adunările publice, chiar si manifestările culturale, necesită obligația de declarare prealabilă dacă acestea se desfășoară în imediata vecinătate a sediilor instituțiilor publice, în cazul de față, instituția respectivă fiind Prefectura Covasna.

Drept să spun am rămas ”mască”, atât din cauza faptului că există o astfel de decizie a ÎCCJ, cât și datorită aprofundării meandrelor legislative privind organizarea adunărilor publice cu scop cultural de către Jandarmeria Județului Covasna...doar că această ”cunoaștere” a Jandarmeriei înseamnă aici exces de zel, tradus prin înțelegerea doar a literei legii, nu și a spiritului ei.

Da, atunci când orice fel de manifestare se derulează în fața unei instituții publice cu riscul de a-i bloca intrarea sau a-i perturba activitatea, acțiunea respectivă trebuie declarată în prealabil, pentru ca organele de ordine împreună cu organizatorii să cadă într-un acord astfel încât instituția să functioneze în continuare și accesul publicului în ea să fie liber. Așa este legal.

În cazul nostru însă, manifestarea culturală s-a defășurat în fața Statuii lui Mihai Viteazu, aflată în Piața Mihai Viteazul, iar Prefectura Covasna se află în Piața Libertății, deci în alt loc. Între cele două se află o distanță ce cuprinde căi pietonale generose, o stradă cu dublu sens auto, zone amenajate cu trepte atât spre Statuie cat și pe cealaltă parte spre Prefectură.

Manifestarea noastră s-a desfășurat exclusiv în fața Statuii, am fost doar trei oameni, neanun'ând public înainte nimic, alegând doar acest mod simbolic de cinstire a ,,Românului Absolut”, Mihai Eminescu. Echipajele de jandarmi și mașinile poliției s-au ivit la doar câteva minute de la apariția noastră, anunțați probabil de oamenii de pază ai Prefecturii.

Forțele de ordine nu au intervenit decât după încetarea manifestării, legitimându-ne în parcarea unde am lăsat masina, fără să ne aducă la cunoștință că am încălcat vreo lege...dar în timp ce ne notau datele, cu siguranță că au avut pe loc revelația Deciziei nr 19 din 2018 a ÎCCJ, doar că nu au vrut să ne-o spună, cu tot cu argumentațiile de rigoare din cele ”n” pagini stufoase.

Foarte ”stufoasă” este și chestiunea că nu m-au amendat după cum mă așteptam, ”pentru mască” sau pentru lipsa certificatului verde, așa cum mi-au adus la cunoștință acest risc de amendă pentru toți participanții, de Crăciun, când am vrut să organizez concertul de colinde tot în fața Statuii lui Mihai Viteazu, ci m-au amendat pentru neînștiințarea Primăriei de această manifestare culturală.

Aștept cu nerăbdare decizia Judecătoriei Covasna la contestarea amenzii aplicată de Jandarmeria care a ținut să precizeze în întâmpinarea către Instanță, că am afișat cu prilejul respectivei acțiuni și bannerul cu inscripția „Cine a îndrăgit străinii, mânca-i-ar inima câinii”.

Așa este!

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

ÎNTUNECAREA - Planul Diabolic de a întuneca Planeta Pământ prin inginerie climatică

Sfârșitul Umanității așa cum vor artizanii Marii Restări. VIDEO TARDUS:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • mariusmioc 27.05.2022 21:28
    Conform art. 26 alin. (1) lit. f și i, constituie contravenție la o adunare publică „f) refuzul de a părăsi imediat adunarea, dacă măsura a fost dispusă de conducătorii acțiunilor” și „i) refuzul de a părăsi imediat adunarea la solicitarea organelor de ordine, potrivit legii”.
    Dacă organele de ordine nu v-au cerut să părăsiți adunarea, puteți invoca aceasta ca temei de anulare a amenzii.
Ultima oră

11:59

Ptiu, drace! Joe Biden își face semnul Crucii la un miting pro-avort (VIDEO)

11:52

Presa nu mai ține pasul cu victoriie lui Trump

10:48

Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, la Parchetul General în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat acasă

10:41

Politico: SUA au trimis în secret ATACMS cu rază lungă în Ucraina – iar Kievul le-a folosit

09:34

Inepția Zilei. Beatrice Mahler: Masca nu ne ajută la praful saharian. ”Este foarte fin”. Dar în cazul COVID, un virus invizibil, ne-a ajutat, nu?

09:01

”Războiul” antenelor 5G continuă în Brașov. Problema a ajuns în plenul Consiliului Local

08:48

Expoziție de lenjerie intimă, deschisă într-o biserică catolică din Veneția

23:00

Ilinca și George Simion au un băiețel. Soția liderului AUR a născut azi, 24 aprilie 2024 - ”Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!”

22:45

25 aprilie: Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu; Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului

21:39

Vrancea: Un polițist de la Penitenciarul Focșani de 43 de ani, găsit fără suflare la pământ într-o benzinărie. Botoșani: Un apreciat artist s-a stins din viață ”fulgerător” la doar 40 de ani: AVC

20:35

Marian Dumitru: ANTI-ROMÂNISMUL CA PROIECT DE ȚARĂ: După Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu și Octavian Goga, acum a venit și rândul lui Mircea Eliade să fie "anulat", la Radio France Internațional (RFI)

19:40

Încălzirea globală, următoarea mare înșelătorie

18:20

Eduard Dumitrache: Părintele Ciprian Mega, aseară la Moscova

17:35

”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO

16:31

Syria TV: SIE refuză să comenteze știrea despre întâlnirea directorului cu președintele Al-Assad