

În Berzunți, jud. Bacău, se ține anual în iarnă un carnaval popular. Anul acesta tema a fost războiul ruso-ucrainean, aflat la granițele țării. Un prilej de a face haz de necaz, cum bine a observat Adrian Pătrușcă în articolul din ActiveNews.
Ei bine, imbecilii statului aruncă în țărani cu „organele”. Pentru că nu ai o lege care să incrimineze umorul, au găsit legea care interzice „organizațiile, simbolurile și faptele cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război”.
Evident că orice judecător normal la cap ar muri de râs. Ce încadrare e asta?! Nu se susține nici dacă siluiești realitatea.
Singurul om politic care susține demersul organelor este obsedatul ideolog globalist Alexandru Muraru din PNL, extensia politică a Institutului Wiesel (a se vedea pagina Fb). Care este unul dintre cei care insistă pentru demolarea bustului martirului creștin și geniului Mircea Vulcănescu. Pe exact aceeași lege.
Dumnealui dorește și acum ca poporul să-i suporte, prin impunere, obsesiile sale corect-politice. „Folosirea acestor simboluri (un tractor avea desenat un "Z" pe o pânză - vezi video) care echivalează cu nenorocirea milioanelor de familii în Ucraina, uciderea a mii sau sute de civili nevinovați în cel mai sângeros război al vremurilor noastre trebuie PEDEPSITĂ EXEMPLAR ca astfel de fapte SĂ NU SE MAI REPETE”. (subl. mea)
De remarcat că, exact ca și politrucul neomarxist Al. Florian, argumentul suprem prin care îl demonizează pe Mircea Vulcănescu este sentința unui tribunal stalinist din 1948, într-o Românie ocupată de facto de URSS. Cam de acolo începe adevărul pentru acești ipochimeni.
Revenind, eu sper ca aceste cozi de topor antinaționale, potențate de o presă globalistă obedientă (care a descoperit și un „plugușor al lui Putin”, de fapt o parodie de dialog fictiv, în stilul plugușorului, între Zelensky și Putin), să nu li se permită ca să ucidă spiritul neamului, care a rezistat în istorie mai ales prin hazul de necaz - ceva foarte specific nouă. Poate chiar unic.
Oricum, se poate constata și pe acest subiect că mama proștilor (globaliști) e mereu gravidă.
Adenda ActiveNews din Legea lui Pește: Art 4 (3): „Nu constituie infracțiune fapta prevăzută la alin. (1) sau (2), dacă este săvârșită în interesul artei sau științei, cercetării ori educației.”
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Acum 30 de ani , inca mai era la moda prin satele Romaniei uratura facuta de "banda lui Jianu" cu mascati haiduci si jandarmi , ironizand o alta epoca si alte evenimente.
Deci prostimea "intelectuala neomarxista" si in general toata generatia Z in habarnismul sau epopeic se "reproduce fecal prin indignare" pe o tema complet necunoscuta siesi.
In spatele paduchilor "indignati la vedere" se afla esalonul ocult de papusari care a luat in freza un mesaj cu adevarat ingrozitor : pana si in cele mai nestiute locuri din Romania , oamenii simpli s-au prins deja de toate fentele lor si fac uraturi mistocare despre masoni , Davos si Build Back Better (caruta alegorica cu draci transgender este colosala)
Asa se explica consumul de energie al ORGANELOR in directia rastalmacirii mesajului de la Berzunti si al incercarilor de lichidare a viitoarelor uraturi.
Probabil ORGANILI cauta si agentii provocatori din oculta rivala care au purtat cu grija mana uratorilor prin meandrele concretului . oferindu-le tematica si expunerea mediatica "cu ricoseu" .
Pentru ca pentru mine de exemplu , ce s-a intamplat la Berzunti este suspect de "prea bun , prea ca la tara" !