Istoricul și academicianul Ioan-Aurel Pop: Voievodul Neagoe Basarab și-a slujit Țara și Biserica într-o manieră exemplară

De Părău Vlad  /  

Foto: Agerpres

Foto: Agerpres

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a afirmat, miercuri, că domnitorul Neagoe Basarab și-a slujit țara și Biserica într-o manieră „exemplară”, istoricul accentuând că unii dintre liderii de azi ar putea să învețe din „Învățăturile” acestuia.

„A acționat, în general, ca un creștin într-un stat creștin din familia europeană. Spun asta pentru că, de multe ori, în secolul al XVI-lea, când se tratează istoria noastră în alte părți, Țara Românească e trecută ca provincie otomană, ca și cum ar fi avut în frunte un pașă, un guvernator otoman, ceea ce n-a fost cazul niciodată”, a declarat Ioan-Aurel Pop la sesiunea științifică „Neagoe Basarab - 500 de ani de la moarte”, desfășurată în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române.

Președintele Academiei Române a arătat că voievodul Neagoe Basarab „s-a străduit să-și țină rangul de domn al Țării Românești, de domn uns al lui Dumnezeu, pentru țara și pentru Biserica sa și pentru ca acestea două, zice el, să nu fie batjocură limbilor străine”.

„Neagoe Basarab a fost, în felul lui, un renascentist și nu numai de modelul Renașterii Bizantine, ci chiar un renascentist cu filieră occidentală. A promovat opere de artă somptuoasă, cărți de teorie a puterii politice, cum au fost faimoasele 'Învățături' și a militat chiar pentru dialogul între catolici și ortodocși. S-a străduit să-și țină rangul de suveran, în toată această domnie frământată, inclusiv în raporturile pe care le va avea cu Veneția și care sunt un prolog al raporturilor altor domni care i-au urmat, până la Constantin Brâncoveanu. (...) S-a străduit să-și țină rangul (...) european, dar și rangul de domn al Țării Românești, de domn uns al lui Dumnezeu pentru țara și pentru Biserica sa și pentru ca acestea două, zice el, să nu fie batjocură limbilor străine. Unii dintre liderii de azi ar putea să învețe din 'Învățăturile' lui”, a pledat istoricul Ioan-Aurel Pop, citat de Agerpres.

Eruditul istoric a mai arătat că la sfârșitul domniei lui Neagoe Basarab s-a scris scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, „mărturia cea mai veche a unui text complet păstrat în limba română”.

„Legătura pe care o facem între finalul domniei lui Neagoe Basarab și apariția scrisului în limba română, repet, o apariție relativă după datele pe care le avem acum, ne obligă să-i reevaluăm întreaga activitate culturală. Neagoe Basarab și-a slujit țara și Biserica într-o manieră exemplară”, a mai mai amintit Ioan-Aurel Pop.

În cadrul întâlnirii organizate de Academia Română în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române și moderate de directorul general al MNLR, Ioan Cristescu, au mai susținut prelegeri Răzvan Theodorescu - vicepreședinte al Academiei Române, Eugen Simion - președintele Secției de filologie și literatură a Academiei Române, prof. dr. Dan Zamfirescu și Laura Bădescu, director adjunct al Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române. 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

Interviu cu Părintele Nicolae Tănase de după conferința ASCOR Constanța care a ”scandalizat” presa progresistă anticreștină și pe purtătorul ei de cuvânt:

De ce nu trebuie semnat Tratatul pandemic al OMS:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Vești proaste pentru vaccinați: s-a descoperit ingredientul din ARNm care dă cancer și suprimă imunitatea

  2. Noua Utopie climatică: Se pregătește scoaterea la mezat a Planetei – munți, păduri, câmpii, ape...

  3. Theo Bratosin, AZnews: “Dacă mizerabilii, ipocriții și deontologii consideră că Părintele Tănase e o țintă care trebuie lovită, trebuie să facem scut în jurul său”

  4. Noi decese ale unor sportivi tineri, în ultimele zile: tânără gimnastă a murit la doar 17 ani, răpusă de o boală fulgerătoare. Tânăr fotbalist din Republica Moldova, de doar 23 de ani, a murit subit pe terenul de fotbal. Alte cazuri de moarte subită

  5. Pr. Bogdan Florin Vlaicu, în dialog cu Dr. Oana Mihaela Secara, despre tratamentul de detoxifiere de proteinele spike, creșterea ratelor mortalității cauzate de cancer, simptomele long-Covid post-inoculare și Tratatul pandemic al OMS – VIDEO Live

  6. Luminița Arhire: ALINIEREA STELELOR

  7. Progresistul sterp de la Patriarhie vs Tatăl a 500 de copii sau Mamona vs Dumnezeu. De ce Lumina de pe pieptul Părintelui Nicolae Tănase nu poate fi întinată de nici un Bănescu

  8. Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României

  9. Scandalos: Parlamentul german a adoptat o lege care permite minorilor să-și schimbe legal sexul o dată pe an

  10. Singura veste bună pentru vaccinați: Există tratament de detoxifiere a proteinelor spike. Ce recomandă Dr. Peter McCullough

Ultima oră

11:34

Ion Cristoiu: Și dacă tot ce s-a întâmplat cu Cătălin Cîrstoiu în ultima vreme ține de o strategie electorală?

08:00

20 aprilie: Sfântul Ierarh Teotim, episcopul daco-roman al Tomisului; Sfântul Anastasie Sinaitul; Sfântul Apostol Zaheu

23:00

Monahul Filotheu Bălan: Elemente istorice și melurgice ale Acatistului Bunei Vestiri. Autorul inițial al Imnului Acatist este pînă astăzi necunoscut

22:30

Theo Bratosin, AZnews: “Dacă mizerabilii, ipocriții și deontologii consideră că Părintele Tănase e o țintă care trebuie lovită, trebuie să facem scut în jurul său”

21:48

Pr. Bogdan Florin Vlaicu, în dialog cu Dr. Oana Mihaela Secara, despre tratamentul de detoxifiere de proteinele spike, creșterea ratelor mortalității cauzate de cancer, simptomele long-Covid post-inoculare și Tratatul pandemic al OMS – VIDEO Live

21:27

Luminița Arhire: ALINIEREA STELELOR

20:55

Noi decese ale unor sportivi tineri, în ultimele zile: tânără gimnastă a murit la doar 17 ani, răpusă de o boală fulgerătoare. Tânăr fotbalist din Republica Moldova, de doar 23 de ani, a murit subit pe terenul de fotbal. Alte cazuri de moarte subită

19:06

Vești proaste pentru vaccinați: s-a descoperit ingredientul din ARNm care dă cancer și suprimă imunitatea

17:04

Scandalos: Parlamentul german a adoptat o lege care permite minorilor să-și schimbe legal sexul o dată pe an

16:00

Un nou partid la orizont? Petru Romoșan: An electoral ciudat: anul independenților

15:40

OMS, ”profund îngrijorată” de răspândirea gripei aviare la oameni, după ce o persoană din Texas s-a infectat. Din 800 de cazuri înregistrate, jumătate ar fi fost mortale. NOUA PLANDEMIE?

15:15

Adrian Onciu, OPOZIȚIA: A doua diversiune ”suveranistă” pentru propulsarea lui Geoană la Cotroceni

14:40

PSD era să cadă din lac în drogat. Marcel Ciolacu: Negoiță să stea pe sectorul lui

13:42

Un renumit medic malaezian și-a cerut scuze public pentru că a recomandat vaccinul anticovid în perioada pandemiei: ”Vă rog să mă iertați. Sunt incapabil să vă ajut financiar, dar vă pot oferi sfaturi medicale”

13:41

Noua Utopie climatică: Se pregătește scoaterea la mezat a Planetei – munți, păduri, câmpii, ape...