Istoria celor patru fotografii cunoscute ale lui Eminescu și primul film documentar despre Românul Absolut, realizat în 1914. GALERIE FOTO / VIDEO

De Alesandru Anghel  /  

„Atâta foc, atâta aur, Ș'atâtea lucruri sfinte Peste'ntunericul vieței Ai revărsat Părinte!”

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Patru fotografii cunoscute și certificate cu Eminescu există până la această dată, informează Photography Studio. Acestea sunt: cea din tinerețe, facută la nici 20 de ani, la Praga, în 1869, de fotograful Jan Tomás, cea extrasă din tabloul Societății „Junimea”, datând din 1878 și realizată de Franz Duschek în București, în studioul său de pe strada Franklin, cea de a treia, din studioul lui Nestor Heck de la Iași, facută în 1884 și ultima, cea realizată de Jean Bielig la Botoșani, în 1887, cu Eminescu la 37 de ani, informează site-ul Mihai-Eminescu.Ro.

Originalul celei de a treia fotografii, din care a fost decupat Eminescu, pentru posteritate, la cererea prietenilor săi cu care s-a fotografiat, îi cuprindea pe profesorul A.C. Cuza, compozitorul Wilhelm Humpel și poetul Petru V. Grigoriu. Versiunea publicată prezintă în oval o prelucrare a originalului via Basarabia-Bucovina.Info, fotografiile fiind preluate de la Memorialul Ipotesti.

O altă variantă a fotografiei realizate în tinerețe la Praga îi aparține unui pictor-fotograf din Iași – "Bernhard Brand Pictor si Photographe in Iassy” – dar este vorba de o carte poștală retușată.

Despre fotografia de la Praga, cercetătoarea Mária Berényi ne informează că înainte de a-și începe studiile la Viena, „Eminescu ajunsese la Praga în septembrie 1869, cu gîndul de a urma cursurile Universității Caroline, a doua ca reputație în Imperiul Austro-Ungar după ce-a din Viena. Ca să se poată înscrie, trebuia să-și facă o fotografie. (...) Fotografia poartă în dreapta jos inițialele; „J.TOMAS”, iar pe verso inscripțiile: „J.TOMAS Fotograf”, iar mai jos, în limba cehă și germană - „techn lucebnik, St.Vacslavke nam PRAZE., und techn Chemicker-St. Wenzels, Platz in PRAG.-7-II.”, încadrate cu frumoase înflorituri. S-au făcut șase fotografii, din care una este dăruită de Eminescu Veronicăi Micle, în anul 1872, când aceasta a venit la Viena, unde a rămas mai multe luni pentru un tratament. Această fotografie se găsește în Colecția Bibliotecii Academiei Române”.

Artistul Florin Roștariu a oferit prin intermediul site-ului Mihai-Eminescu.Ro cele patru fotografii clasice ale lui Eminescu, prelucrate, îmbunătățite și mărite. Le puteți descărca de AICI și viziona în GALERIA FOTO de mai jos

În continuare puteți viziona primul film documentar despre Eminescu, realizat în 1914 de Octav Minar, urmat de Galeria Foto:

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews

Susține ActiveNews
PayPal
Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
Buton Donează acum
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

Top 5 autori
ActiveNewsTV

Marius Pieleanu: „Dacă mor 10.000 de oameni dintr-un milion de la vaccin e un vaccin valid”. La 20.000.000 - populația României, dacă mor 200.000 e de bine. Știința... idioțeniei criminale:

Trump vorbește. Valabil și la noi

Ion Cristoiu ne sare în ajutor: „Excelentul site ActiveNews are nevoie de sprijin financiar”. MULȚUMIM!

PUTEȚI SĂ DONAȚI CU PAYPAL, CARD SAU DIRECT ÎN CONTUL NOSTRU, AICI

 

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • bali crator 9216 15.01.2022 12:47
    Toate cele 4 fotografii sint FANTASTICE !
    In toate Eminescu priveste departe de obiectiv, sus catre Luceafar !
    Chiar si in ultima fotografie in care "lumina stinsului amor ne urmareste inca".
  • Gugulanu 15.01.2022 16:44
    Iata un numar special din revista interbelica Mesterul Manole, dedicat lui Eminescu. Pericle Martinescu semneaza un articol "Portretele lui Eminescu"
    https://archive.org/details/mesterul-manole-anul-i-nr.-5-6-iunie-august-1939/page/n1/mode/2up
  • ActiveNewsRo 15.01.2022 16:49
    Multumim mult! Doamne, ajuta!
  • Costin Știrbu 16.01.2023 09:34
    Foarte frumos filmul, cu o mică corectură: Plopii fără soț se află la Iași, nu la Târgu-Neamț. Că dacă s-ar afla în ambele locuri, n-ar mai fi fără soț...
Ultima oră

21:35

Fratele procurorului general CPI, care l-a acuzat pe Putin de "răpirea copiilor", este PEDOFIL

21:03

Planurile lui Soros în 2023: Cum este răspândită agenda radicală a „societății deschise” pe întreg globul. Pași rapizi spre o NOUĂ ORDINE MONDIALĂ

20:30

Legiunea asta care nu vrea să moară - Poetul mărturisitor și psaltul Ilie Tudor, tatăl rapsodului Tudor Gheorghe. 100 de ani de la naștere, 8 ani de la adormirea întru Domnul (3 Martie 1923 - 22 Martie 2015)

19:30

Pronunțarea deciziei în cazul lui Donald Trump, amânată din nou după un raport bombă potrivit căruia procurorul Alvin Bragg, susținut de George Soros, ar fi ascuns probe esențiale

19:05

Marinela Chelaru a ajuns de urgență la spital. Actrița în vârstă de 63 de ani are probleme de sănătate grave

18:40

Luminița Arhire: DEȘTEPTAREA PRESUPUSELOR OI ȘI RENEGAREA SPIRITULUI GREGAR

18:25

Austria va înființa un fond de 30 de milioane de euro pentru a despăgubi victimele vaccinurilor și ale măsurilor draconice din timpul plandemiei COVID. Bucureștiul mut și surd: RAFILA TOT STUDIAZĂ PROBLEMA DE 8 (OPT) LUNI

17:55

Novak Djokovici, reacție virală după ce a ratat turneele din SUA pentru că nu este vaccinat împotriva Covid-19: Demnitatea și integritatea mea sunt mai presus de orice!

17:40

Fostul ministru de Externe Titus Corlățean despre Scandalul Bîstroe: Ucrainenii NU au dat acordul ROMÂNILOR să măsoare, NU au dat acordul VASELOR ROMÂNEȘTI CU APARATURA ROMÂNEASCĂ!

17:15

Sorin Grindeanu acuză Ucraina că trage de timp în Scandalul Bîstroe. Ziarista Velentina Șerbănescu: MAE de la București a devenit o anexă a Kievului

16:40

Lumea sportului, din nou în doliu: Un celebru boxer a decedat subit în timpul antrenamentelor. Acesta avea doar 19 ani

16:25

Acord istoric între Vladimir Putin și Xi Jinping: Este amenințat dolarul american

16:05

Comemorarea martirilor români/aromâni din Balcani și a părintelui Haralambie Balamace, cel care s-a jertfit pentru credința ortodoxă, pentru limba română și pentru românism, la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța

16:00

Youtube a cenzurat discursul unui parlamentar britanic despre efectele adverse ale vaccinurilor COVID

15:15

Greta Thunberg, Doctor Honoris Causa în Teologie și Mircea Cărtărescu, Doctor Honoris Causa în Medicină. IMAGINILE ZILEI