Ion Spânu: Pentru România, Cel mai important moment al WW2 a fost „Pogromul de la Iași”?

De Ion Spânu  /  

Cotidianul

Cotidianul

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sub coordonarea lui Alexandru Muraru, la Iași a fost comemorat „Pogromul de la Iași”, pe care liberalul din Comisia SRI îl consideră ca fiind săvîrșit de armata română, în timp ce documentele dovedesc că tragedia din 27-30 iunie 1941 a fost asumată de Germania. Aceasta a recunoscut încă din 1959 că acele groaznice crime au fost făcute de armata germană, așa cum precizează o știre apărută în august 1959 în ziarul evreiesc „Jewish Telegraphic Agency”
 
 
 
 


Faptul că organizațiile evreiești din România au organizat comemorarea Pogromului de la Iași, cu invitați din întreaga lume, cărora n-au ezitat să le „demonstreze” că românii, singuri, doar ei au comis crimele oribile din trenurile morții, poate să fie un obiectiv atins. Treaba lor!

Problema mea este a românilor, a ăstora care, mai nou, văd că acceptă senini ruperea de biserică, graviditatea bărbaților sau renunțarea la familia tradițională. Au murit cîteva milioane de români în acest al doilea Război Mondial. Oare pentru ce? Nu și pentru recuperarea Basarabiei? Avea România o altă miză?

În acest sens, cu doar o săptămînă înainte de Pogromul de la Iași, mai exact în noaptea de 21-22 iunie 1941, mareșalul Ion Antonescu, în calitate de șef al armatei, a dat acel vestit „Ordin către Armată”, cunoscut prin celebrele cuvinte: „OSTAȘI, VĂ ORDON TRECEȚI PRUTUL!”

Puțini sînt cei care sînt interesați de contextul în care era inclus acest ordin. Iată întreg pasajul care-l conține:
 
 
 

În sinteză, ordinul „Ostași, vă ordon: treceți Prutul!” avea ca substrat următoarele obiective:

– recuperarea Bisericii din ținuturile ocupate de ruși

– scoaterea Basarabiei și Bucovinei de sub „jugul roșu al bolșevismului” (ciuma roșie, nu?).

Astăzi, în spațiul public, de la președintele Klaus Iohannis, pînă la ultimul penelist sau pluserist, observăm că există o preocupare ca politica externă a României să aibă drept component esențial sentimentul anti-Rusia, dar și preocuparea pentru destinul Basarabiei.

Dacă acestea nu sînt prezente în preocuparea guvernanților de azi doar pentru a fi în ton cu orientarea NATO sau a SUA, ar fi trebuit ca Iohannis și aliații săi să organizeze simpozioane, pe modelul celor făcute de Alexandru Muraru, Alexandru Florian și organizațiile evreiești pentru comemorarea „Pogromului”: conferințe și chiar o ședință extraordinară la Parlament pentru ziua în care Armata României a trecut Prutul pentru recuperarea Basarabiei și Bucovinei din mîinile rușilor!

Pînă la urmă, intrarea României în al Doilea Război Mondial a avut exact acest scop: întregirea României Mari, nicidecum exterminarea evreilor din Moldova. Cei care au făcut Pogromul de la Iași au fost soldații Germaniei, lucru recunoscut chiar de Guvernul Germaniei, la cîțiva ani de la terminarea războiului, așa cum a acceptat chiar Guvernul Germaniei încă din anul 1959!

Nici un om sănătos la cap nu poate fi de acord cu crimele din trenurile morții din zilele de 27-30 iunie 1941, în care și-au pierdut viața zeci de mii de evrei, dar nu poate reduce al Doilea Război Mondial la acele tragice evenimente. Să nu uităm că în acest război, au murit și peste 800.000 de români, fie în timpul alianței cu Puterile Axei, fie după ce România a trecut de partea Aliaților!

Bun, deplîngem soarta evreilor uciși în trenurile morții, dar pentru cei 800.000 de români morți sau pentru cei 341.765 de dispăruți sau prizonieri nu ne-a mai rămas nici un gînd pios sau de recunoștință?

P.S. Se împlinesc în acest an 200 de ani de la Revolția lui Tudor Vladimirescu, în urma căreia, în noaptea de 27 spre 28 mai 1821, acesta a fost ucis. Nici „Domnul Tudor” n-a avut parte de o comemorare în Parlamentul României. Nu învățăm nimic de la comunitățile evreiești în ceea ce privește cinstirea martirilor neamului!
 
Sursa: Cotidianul
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • o.c. 07.07.2021 13:30
    Parcă propaganda spunea că era vorba de câteva sute sau mii de morți în ”trenurile MORȚII”. Bine că vine acum Ion Spânu și ne spune că au fost zeci de mii.

    Dacă Muranu nu a aflat încă despre faptul că Germania deja a plătit despăgubiri acum 60 de ani pt morții de la Iași (despre context în care a avut loc evenimentul nici o vorbă. nu că ar scuza, dar să cunoaștem tot adevărul), să-l informeze SRI că tot e din comisie. Sau n-o fi știind nici SRI. Posibil.
  • o.c. 07.07.2021 13:51
    Evreii comuniști n-aveau nici o teamă să deschidă focul asupra patrulelor nemțești. Și știau foarte bine că ceea ce fac ei va avea consecințe pt întreaga comunitate. Unii spun că atacurile asupra patrulelor au fost regizate de nemți, dar au fost prinși inclusiv evrei care noaptea semnalizau obiectivele importante din Iași pe care apoi aviația sovietică le bombarda noaptea. Din avioanele doborâte a fost prins chiar și un evreu originar din Iași fugit în URSS după cedarea Basarabiei. Cât despre trenuri – există documentare în care supraviețuitorii deportați în Siberia spuneau că se considerau norocoși dacă apucau să fie băgați într-un vagon pt transportul animalelor care să mai aibă și uși.
  • Rusi 08.07.2021 15:35
    Ce interes are acest tradator Alexandru Muraru sa falsifice adevarul?
  1. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  2. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer

15:03

Maria Eftimie: Trăim vremuri în care glasul neamului nostru se stinge încet, sub zgomotul lumii moderne care ne cere să uităm cine suntem