Ion Cristoiu: În stare de urgență a fost un exercițiu de DICTATURĂ, mai ales din partea președintelui, a Guvernului, spre deosebire de UE care a avut urgență sanitară. Am fost țara cu cele mai mari reduceri ale drepturilor omului

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu susține că în România, odată cu starea de urgență, a fost instituită și o mică dictatură. Cristoiu afirmă că, după relaxarea restricțiilor din 15 mai, vor intra în funcțiune avizările și controalele în domeniile de activitate redeschise, și, cum acestea sunt făcute de oameni, vor fi și o uriașă sursă de corupție, potrivit Mediafax.
 
Ion Cristoiu spune că temeiul legal pentru redeschiderea unor servicii către populație după 15 mai trebuie să fie o ordonanță de urgență pentru a putea sancționa nerespectarea condițiilor de igienă și distanțare socială.

„Dacă frizeriile nu îndeplinesc anumite condiții și le-a deschis, care este temeiul legal să le închizi? Totuși, trebuie un temei legal. Acest temei legal nu-l văd în stare de alertă, probabil va fi într-o ordonanță de urgență. Suntem una dintre puținele țări care am avut stare de urgență, nu stare de urgență sanitară. Am fost țara cu cele mai mari reduceri ale drepturilor omului, inclusiv împotriva libertății presei, un număr mare de sancțiuni, de contravenții”, a subliniat jurnalistul.

Ion Cristoiu reamintește că starea de alertă nu e prevăzută de Constituție și aceasta vine după ce, în perioada stării de urgență, am experimentat un fel de dictatură din partea președintelui și a Guvernului.

„A fost în această perioadă și un exercițiu de dictatură sau de dictatură mascată, mai ales a președintelui, a Guvernului, spre deosebire de UE care a avut urgență sanitară. În Constituție nu e trecută starea de alertă, deci nu poți să interzici drepturi ale omului, dreptul de a circula, chiar și dreptul de a se aduna. De exemplu, la finlandezi au dreptul de a se aduna 100 de persoane. La noi trebuie să ne adunăm numai trei. E limpede, e o bâlbâială. Sunt un optimist că până pe 15 mai când se va lua o decizie, vor da drumul la mult mai multe domenii”, a afirmat publicistul.

Ion Cristoiu atrage atenția că, dacă și după 15 mai se vor păstra unele restricții, acestea vor deveni sursă de corupție pentru funcționarul român, de multe ori supus influențelor politice.

„Ar merita să facem o emisiune, dacă se păstrează o serie de restricții, despre uriașa corupție care va domni după. Pentru că, probabil, ca să dai drumul la o terasă de restaurant, va trebui o aprobare și aprobarea aia va fi dată de Direcția de Sănătate Publică. Când spun DSP, spun funcționar român, când spun funcționar român, vă imaginați, s-ar putea ca la mulți să le facă ochiul dracului cu ochiul. Nu mai spun că după asta vor veni controale. Ca și la pompieri, sunt controale făcute de români. Dacă se vor păstra aceste restricții și obligativitatea redeschiderii anumitor domenii cu anumite condiții, aceste condițiii presupun o avizare și, ați înțeles, când e vorba de avizare, gata! Poate să fie politică, în sensul că cel de DSP să fie pesedist și s-ar putea să nu-i lase pe peneliști sau penelist și nu-i va lăsa pe pesediști sau, după părerea mea, în cele mai multe cazuri, va fi o avizare și cinstită, dar și una undeva prin țară, unde nu știi niciodată ce poate să ceară ăla pentru aviz și apoi când vine în control”, a explicat jurnalistul.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • dttw 06.05.2020 23:57
    https://www.luju.ro/decretele-dictatorului-ccr-il-face-bucati-pe-klaus-iohannis-pentru-emiterea-decretelor-pe-stare-de-urgenta-restrangerea-exercitiului-unor-drepturi-nu-se-realizeaza-prin-decretul-presedintelui-modul-in-care-presedintele-si-a-exercitat-atributia-legala-cu-d

    https://www.luju.ro/magistratii-au-invins-regimul-iohannis-curtea-constitutionala-a-decis-in-unanimitate-ca-eliminarea-pensiilor-de-serviciu-pentru-judecatori-si-procurori-este-neconstitutionala-curtea-le-a-dat-dreptate-inaltei-curti-csm-si-avocatului-poporului-care-au-ataca

    https://www.luju.ro/romania-sub-dictatura-coalitia-romanilor-cere-ccr-sa-desfiinteze-articolele-din-oug-1-1999-care-ii-dau-puteri-discretionare-presedintelui-klaus-iohannis-cadrul-constitutional-post-comunist-nu-mai-permite-regimul-decretelor-lege-toti-conducatorii-cu-tendin

    https://gandeste.org/adevaruri/iulian-capsali-va-cade-fardul-de-pe-fata/99217

    https://gandeste.org/adevaruri/coronavirusul-nostru-dupa-ureche-sunt-raportate-multe-decese-la-pacienti-care-mor-din-alta-cauza/99214

    https://danielvla.wordpress.com/2020/05/06/grindeanu-cu-ancom-ul-lui-blocheaza-accesul-la-blogul-daniel-vla/

    https://www.art-emis.ro/editoriale/ruga-pentru-tara-sperantelor-spulberate

    https://www.art-emis.ro/analize/izolarea-batranilor-e-inceputul-sfarsitului

    https://www.podul.ro/articol/dan-pavel-dupa-decizia-ccr-de-anulare-a-amenzilor-nu-trebuie-sa-permitem-niciodata-instaurarea-statului-politienesc-sub-nici-un-pretext-multi-politisti-au-mentalitate-de-militieni-10365.html
  • OMAGA 07.05.2020 09:11
    Dl Cristoiu a spus lucrurilor pe nume.
    Ar trebui sa aflam si noi intr-o buna zi daca in cazul acestui virus chiar se impunea starea de urgenta. Si pe ce criterii s-a decis ca nu se putea gestiona aceasta situatie medicala si fara starea de urgenta.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu