ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Jurnaliștii îl acuză pe Călin Gorgescu de comiterea unui act anticonstituțional, echivalentul unei chemări la insurecție, invitând cetățenii să vină pe treptele CCR și să semneze o petiție împotriva deciziei CCR. Cică asta este o presiune asupra judecătorilor. Dar când făceau TFL-iștii asta era apărarea democrației!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Americanii descoperiră în 1 8 8 0 CE IAȘTE PRESA! Românii încă bîjbîie.
„Sînt plătit tocmai pentru a nu publica opiniile mele sincere în ziarul la care scriu. Toți sîntem plătiți pentru a face același lucru, cine se abate de la regulă se va regăsi curînd în stradă, în căutarea unei alte slujbe. La ziarul meu, în 24 de ore, aș fi concediat. Adevărata misiune a ziariștilor, continua autorul contra-toastului, este tocmai aceea de a evita adevărul și, aș spune într-un mod foarte direct, chiar de a minți, de a perverti, ponegri și de a se gudura la picioarele zeului Mammon, vînzîndu-și țara și neamul pentru pîinea cea de toate zilele. O știți și voi, o știu și eu; ce rost are acest stupid toast pentru «presa independentă»? Sîntem cu toții instrumente și vasali ai potentaților care ne manipulează din umbră. Talentul nostru, posibilitățile noastre și întreaga noastră viață le aparțin. Sîntem niște prostituate intelectuale“.
Sună la fel de sincer în engleză:
'In 1880 Swinton was invited to speak at a meeting of journalists in New York City about the freedom of the press. He outraged his colleagues by arguing: "There is no such thing, at this stage of the world’s history in America, as an independent press. You know it and I know it. There is not one of you who dare write your honest opinions, and if you did, you know beforehand that it would never appear in print. I am paid weekly for keeping my honest opinions out of the paper I am connected with. Others of you are paid similar salaries for similar things, and any of you who would be foolish as to write honest opinions would be out on the streets looking for another job. If I allowed my honest opinions to appear in one issue of my papers, before twenty-four hours my occupation would be gone. The business of the journalist is to destroy the truth, to lie outright, to pervert, to vilify, to fawn at the feet of mammon, and to sell his country and his race for his daily bread. You know it and I know it, and what folly is this toasting an independent press? We are the jumping jacks, they pull the strings and we dance. Our talents, our possibilities and our lives are all the property of other men. We are intellectual prostitutes." https://www.observatorcultural.ro/articol/intersectii-de-la-john-swinton-la-diogen-din-sinope/?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTAAAR0R2kjkHeG-IgbGW3NDJT7Pe7Rr163LaYaa7h3PHR5KqQEN9vBCqyKW_iM_aem_TWtDCdL-ktQgOt5wWSRZ1A
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.