
Foto:Presidency.ro

Klaus Iohannis anunță că se vor introduce noi restricții de circulație și noi restricții pentru români. „Ceea ce a fost până acum o recomandare devine o obligație, după principiul stăm acasă", a spus șeful statului după ședința de evaluare și prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 cu prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, și ministrul Sănătății, Victor Costache, potrivit Agerpres.
„Am discutat măsurile suplimentare care se cer în această perioadă. Am convenit că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a fi în situația să încetinim răspândirea infecției. Se vor introduce noi restricții de circulație și noi restricții pentru români.Ce a fost o recomandare devine obligație”, a spus Klaus Iohannis.
Șeful statului a declarat că cetățenii pot ieși pentru a face cumpărători sau pentru a merge la serviciu, urmând să fie folosită Armata pe străzi, așa cum ActiveNews a anunțat încă de luni seară
„Am decis să folosim și Armata pentru a gestiona mai bine situațiile apărute în teren”, a adăugat președintele, precizând că restricțiile vor intra în vigoare de miercuri, 25 martie.
„Am convenit ca în această perioadă să pregătim pentru persoanele în carantină sau în izolare măsuri de supraveghere electronică”, a mai spus președintele, marți, la Palatul Cotroceni.
Potrivit lui Klaus Iohannis, e nevoie de măsuri speciale și de restricții speciale. Persoanele cele mai vulnerabile sunt cele peste 65 de ani.
Astfel, pentru persoanele peste 65 de ani se vor introduce restricții speciale. Aceste persoane trebuie să stea, practic, tot timpul acasă.
„Aceste restricții pe care le-am menționat vor fi prelucrate în cursul zilei de astăzi, într-o ordonanță militară care se va finaliza până la finele acestei zile, iar restricțiile vor intra în vigoare începând de mâine (miercuri, 25 martie 2020 - n.red.)”, a precizat Iohannis.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Trăiți degeaba dacă nu ați băgat de seamă că dintr-ăștia ca voi au mai făcut umbră degeaba pământului... și dacă nu ați luat încă aminte la sfârșitul lor netrebnic și la nebunia lor de a se împotrivi lui Dumnezeu și creației Sale, apoi sunteți fără nicio șansă de scăpare ca și predecesorii voștri!
S-a anunțat numărul morților de corona, dar cine ne anunță, la nivel național, câți au murit, în același timp, de alte boli?
- Aici e BUBOIUL ambelor haite politico-securiste - NU au avut nici un fel de rezerve logistice pentru situatii speciale/accident/ necesitate/ razboi/ atac terorist, etc - Sunt destule situatii care impuneau asigurarea Permanenta a unui stoc pentru TOATA populatia Romaniei - Insa nu au consumabile Nici pentru Spitale !
- Inca o problema o reprezinta TOLERAREA Speculei la Mastile existente pe piata atat la Retaileri si la Farmacii si lipsa oricarei reglementari prin ordonanata sau decret a pretului!
- MAI GRAV este ca nu s-au pregatit cu cele necesare macar de la inceputul lunii Februarie cand ar fi putut gasi mai usor furnizori sau ar fi avut timp sa faca reconversie pe industriile existente in Romania - Au cautat pana in ultima clipa sa puna la punct arajamentele pentru TUNURILE din Achizitii , in timp ce STREINU CERCEL era scos Strategic la televiziunile mafiei sa ne spuna ca MASTILE NU NE PROTEJEAZA ! - Un Mesaj CRIMINAL menit sa induca in eroare si sa ascunda problemele enumerate mai sus !
- In continuare NU AU MASTI si sunt nevoiti sa treaca la masuri disproportionate care pot avea consecinte negative in cel mai scurt timp...