Iohannis a intrat în depresie. Refuză ieșirile publice, apelurile telefonice și să deschidă televizorul

De Andrei Nicolae  /  

Reședința familiei Iohannis de pe strada Bâlea din Sibiu. Foto: Știripesurse

Reședința familiei Iohannis de pe strada Bâlea din Sibiu. Foto: Știripesurse

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Klaus Iohannis, fostul președinte al României este în depresie. Surse locale și apropiate de cercul de apropiați ai familiei susțin pentru Știripesurse că acesta nu este deloc într-o stare psihică bună.

”Refuză ieșirile publice de frică să nu fie apostrofat de oameni pe stradă”, susțin sursele menționate.

”După nebunia cu plimbările pe milioane de euro a fost avertizat că ar putea urma un val de ură și preferă să evite ieșirile”, susțin și surse din zona de securitate a statului român.

În fapt fostul președinte s-a cam autoizolat. În timp ce fost primă doamnă a țării și-a reluat ”oarecum obișnuit” orele la unitatea de învățământ unde predă, Klaus Iohannis refuză întâlnirile, refuză apelurile telefonice și să deschidă televizorul.

Aceleași surse relatează că au mai fost unele ”ieșiri” absolut necesare la adăpostul întunericului și sub pază. La fel și la biserică unde se consideră protejat în cadrul comunității pe care o frecventează din tinerețe.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (20)
  • Fllo 24.03.2025 15:45
    "Aceleași surse relatează că au mai fost unele ”ieșiri” absolut necesare la adăpostul întunericului și sub pază."

    E clar, are comportament de vampir :-))
  • Aly09 24.03.2025 20:40
    Vampirul Mutalău aka Vampirul Frankenstein :)))))



    Trezirea POPOR !!!
  • Dorel Timpa 24.03.2025 15:48
    Și-a făcut-o cu mîna lui!

    Doar n-o să-i plingem de milă !

    Da eu credeam că a uschit-o în străinătate, de frica !
  • Aly09 24.03.2025 20:41
    Corect, bine punctat



    Trezirea POPOR !!!
  • vasile grozav 24.03.2025 16:11
    Știre oficiala: jhonny a întrat în depresie, cu mașina personala, accidentand-o grav. Milițienii lui Pred Butoiul Peltic Pitic intelectual au stabilit ca neadaptarea vitezei la carosabil a fost cauza accidentului. Conducatorul auto s-a ales cu leziuni la cei doi neuroni aflați în dotare și cu nasul spart de prietena depresiei. Momentan depresatul nu răspunde la telefon. Ca atare, așteptăm ca mâine dimineață, la ora 6, sa fie deșteptat de către trupele SAS și transportat la București, la Obregia. Gurile rele spun ca i se trage de la discursul gaurii lui Ciocio Lacul De Unghi și ca tot timpul declama prin casa: cre ca trebie sa scrim co RECT anal- fa- BETILOR ce sunteți de putere și de lovituri de stat, de mers și de alergat cu start de la Bruxelless. Fara mine antipersonale sunteți morți. Carmen pare neputincioasa în fata accidentatului și se spala pe mâini în fata mulțimii de gândaci câte ii protejează de rame.. Oricum întrarea în depresie nu l-a satisfăcut cum se astepta, fiind convins ca depresia e mai frumoasa și ca stăpânește la superlativ meseria cea mai veche din lume. Cică, azi, a răspuns la telefonul închis la Jilava. Maine se așteaptă sa răspundă la un apel de noapte trimis de noaptea mintii. Ii transmitem multă, multa căldură. Sa stea departe de cazan. Nu ar fi exclus ca la indemnul Depresiei aflata in costumul Evei sa se arunce în el după morcovii întregi pusi la fiert in ulei virgin de măsline modificate gen și etic de către latura neomarxista a securității, USR- PCR.
  • Brick 24.03.2025 16:27
    Poate il ajuta o plimbare cu avionul. I se potriveste un zbor cu Yokosuka MXY-7 Ohka
  • Wolf Edmond 24.03.2025 16:34
    Păi, în loc să-l ia pe JohaniSS jandarmii și să-l interneze cu forța la balamuc pentru tot ce a făcut României în 10 ani și să-l trateze corespunzător, îl iau pe stegarul dac care flutură steagul României. E normal?
  • Tic 24.03.2025 21:23
    Totul este pe dos ,la putere fiind psihopații,avortonii,Perverșii cu pretenții de oameni normali.
  • DanielaBMED 24.03.2025 17:01
    Am bănuit de mai demult că este depresiv.
  • DANA Q 25.03.2025 17:44
    Îi doresc sa aibe parte de o depresie cît mai lunga,cu nopti de cosmar si nedormite.
  • PeterMinea 24.03.2025 17:26
    După atâta luteranism arogant la bordul navei, era timpul și pentru dezonoare și dizgrație. Iar legat de performanțele perzidențiale (sic!) ale lui Klaus Lutherannis Sament-Dir, o dedicație în limba persană: Kos Nagu.
  • Scapa cine poate 24.03.2025 17:26
    Saracutzu...atitudine specifica de copil razgaiat la care i-au luat jucaria si care pana acum credea ca totul i se cuvine. Mai putin si va simti pe propria-i piele ca Dumnezeu nu bate cu batul pentru toata umilinta la care a supus acest popor
  • Danadi 24.03.2025 23:17
    Este un criminal care a ingenunchiat propriul lui popor. Scula celor de la Bruxelles. Sau folosit de el si iau dat vant. Dumnezeu nu doarme.
  • dejuan 24.03.2025 19:49
    ”După nebunia cu plimbările pe milioane de euro a fost avertizat că ar putea urma un val de ură și preferă să evite ieșirile”

    E un smecher, stie el ce-a facut si stie sa-si pazeasca *undul.
    Cand ati scris de "depresie" m-am gandit ca l-a parasit femeia, dovedit singurul lucru care l-ar putea misca sufleteste.
  • suveran 25.03.2025 21:44
    Se poate interpreta si asa,fiindca ,,trupesa doamna de la Cotroceni,consiliera sa ,nu ii mai aduce cafeaua dimineata si lapticul seara
  • Constantinescu Valentin-Ionut 24.03.2025 20:56
    "Însă informația seacă este că Iohannis poate fi oprit în orice moment în trafic! Și dus la audieri! Astfel că, cetățene Klaus Werner Iohannis, bine ar fi să te duci de acum înainte singur la toaletă, înainte de a pleca în trafic cu mașina… Cu mașina SPP, desigur! Dar cea care nu îți va mai asigura și protecția necesară, din moment ce atât ”traseiștii” de la SEAMI, cât și aghiotanții de la ”ECȘI” au fost deja instruiți să nu opună niciun fel de rezistență fizică sau verbală dacă ”procedura” se va repeta și în cazul lui."
    https://lovitura.ro/2025/02/28/iohannis-du-te-la-toaleta-inainte-sa-pleci-in-trafic/
  • radu office 24.03.2025 21:35
    cand stii ca te injura milioane de romani,cand stii ca la fiecare iesire risti sa te scuipe-n gura cate unul de pe strada,cum sa nu intri-n depresie ??duca-se...
  • Danadi 24.03.2025 23:03
    Bietul de el. Saracul.. Este tare curios si ma intreb? daca vreodata a fost in depresie cand calatorea si cheltuia banii Romanilor ,care plateau taxe pe venit la fiecare salariu . Doamna Ursula de la Bruxelle, poate are vreun leac pentru Maria sa.
  • Rusi 25.03.2025 21:06
    O sa se relaxeze la Jilava.
  • suveran 25.03.2025 21:50
    Si eu care credeam,ca a doua zi ,dupa demisie,si-a inchiriat un avion,ca are de unde,si a sters-o ,iepureste la Miami,dar ,,patriot a ramas ,sperand ca Nicusor,l-ar vrea consilier,dupa cum ,,independentul s-a scapat,la Maruta.
  1. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  2. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer