Iohannis a cerut, Felix Bănilă s-a conformat: a demisionat de la conducerea DIICOT

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Felix Bănilă a demisionat de la conducerea DIICOT. Procurorul șef al DIICOT a anunțat, într-un comunicat de presă, că și-a depus „demisiaa de onoare”, „sens în care am înaintat-o Ministrului Justiției, respectând parcursul legal al actului numirii în această funcție, pentru a aprecia cu privire la oportunitatea transmiterii ei neîntârziate Președintelui României, spre a fi acceptată și a se luat act de aceasta, în vederea emiterii decretului de eliberare din această funcție”. Anunțul său vine la doar câteva zile după ce Iohannis a lansat un atac la șeful DIICOT, după cazul Caracal, cerând demisia imediată a lui Bănilă.

 „Deși am convingerea că nu am eșuat în îndeplinirea atribuțiilor conferite de lege în calitate de procuror șef al D.I.I.C.O.T., iar speța ”Caracal” nu depășește nivelul priceperii mele și al aptitudinii soluționării ei de către ai mei colegi;
 
În urma discuțiilor purtate cu Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu Ministrul Justiției și cu membrii Secției de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, dar și în baza propriului raționament; Am înțeles să îmi depun demisia de onoare din funcția de procuror șef al Direcției de Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, sens în care am înaintat-o Ministrului Justiției, respectând parcursul legal al actului numirii în această funcție, pentru a aprecia cu privire la oportunitatea transmiterii ei neîntârziate Președintelui României, spre a fi acceptată și a se luat act de aceasta, în vederea emiterii decretului de eliberare din această funcție, dată până la care voi continua să asigur conducerea D.I.I.C.O.T.
 
Aceasta nu vine pe fondul faptului că nu mi-aș fi făcut datoria și că nu mi-aș fi pus toată priceperea, profesionalismul și buna-credință în exercitarea funcției, pe care cu onoare încă o ocup;
 
Dar consider că la acest moment, demisia mea este absolut necesară pentru a oferi colegilor mei posibilitatea de a-și continua activitatea într-un climat lipsit de presiune.
 
Așa cum am mai spus-o, activitatea D.I.I.C.O.T. nu se rezumă doar la cazul ”Caracal” și dacă acesta este prețul pe care trebuie să îl plătesc pentru continuarea în bune condiții a activității – deși unul injust, consider – accept să mă retrag din funcție, lăsând Direcției de Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism stabilitatea celor 6 funcții de conducere din cadrul secțiilor structurii centrale și a celor alte 6, din cadrul serviciilor aferente acestora, precum și un corp profesional bine pregătit, onest și de bună-credință, cu adevărat independent ca procurori, apt a atinge toate obiectivele legale și strategice ale direcției, în ciuda oricăror alte argumente sau / și speculații contrare.
 
Vă asigur că sunt pe deplin conștient de implicațiile acestui act și de responsabilitatea ce incumbă funcției de procuror șef al D.I.I.C.O.T., însă nu pot accepta ca direcția, a cărui parte integrantă sunt, să reprezinte ținta predilectă și lipsită de apărare a celor care au obligația de rezervă ori a unor persoane neavizate domeniului sau / și lipsite de cultura juridică necesară.
Deși nu am nimic a-mi reproșa, întrucât cazul de la Dâmbovița nu incumbă activităților și competenței D.I.I.C.O.T., iar de la momentul revenirii mele din concediu (29.07.2019), am direcționat ancheta într-o manieră corectă, justă și legală, în timp ce efectuarea, continuarea și finalizarea acesteia este responsabilitatea exclusivă a procurorilor de caz, a căror independență, nici eu și nici nimeni altcineva, nu trebuie și nu poate a o încălca.
 
Dacă aș rămâne în funcție, aș risca să antrenez direcția într-un conflict care, pe termen mediu și lung, nu ar putea avea efecte pozitive nici pentru mine și nici pentru D.I.I.C.O.T.
 
Mi-aș dori, însă, ca gestul meu să rămână unul izolat, lipsit de relevanța pe care mulți, nu numai din sistemul judiciar, o pot intui și să nu deschidă calea unor demisii / demiteri ori revocări arbitrare, cu grave și iremediabile consecințe asupra independenței justiției, în general și a procurorilor, în mod special”, se arată într-un comunicat de presă.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  4. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  5. Nicușor Dan și-a chemat adepții în Piața Victoriei. Susținătorii lui și-au pregătit deja fustițele - FOTOGRAFIA NOPȚII. ACTUALIZARE: AU ÎNCĂLCAT LEGEA! Primăria Capitalei transmite ÎN DIRECT mitingul candidatului prezidențial al USR!

  6. Ion Spânu: Nicușor e muc dar Blandiana nu mai e sfârc. Doar hoașcă

  7. Cum ar arăta România cu Nicușor Dan președinte

  8. Neomarxiștii de la Dexonline, propagandă ilegală pentru Nicușor Dan

  9. E DE-AL LOR! L-au dat în vileag: ANTICREȘTINII LGBT-IȘTI de la RENEW EUROPE au recunoscut că ”independentul” Nicușor Dan e CANDIDATUL LOR. Acum cere și ”parteneriate civile” pentru cupluri de același sex și cele ca al lui - VIDEO

  10. ”Nouă ne plac bananele, ne plac blugiii!” Oana Eftimie: Civilizații pro occidentali vs știrbii și inculții | Untold și mita electorală

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

11:35

Manuela Hărăbor: Nicușor Dan a tăiat stimulentul pentru persoanele adulte cu dizabilități pe motiv că erau ”cheltuieli inutile”

11:15

Marine le Pen: "Vreau să-mi exprim sprijinul deplin și necondiționat pentru George Simion. În România, alegerile prezidențiale au fost pur și simplu anulate, cu binecuvântarea Comisiei Europene”

10:33

Marius Lulea: România are nevoie de PACE! Declarațiile lui Nicușor Dan cu privire la Războiul din Ucraina și nevoia ca România să trimită trupe dincolo de granițe sunt periculoase

10:14

Viorica Bălteanu: VĂ PLACE MODA DE A O LUA ȚANȚ0Ș RAZNA?

09:54

Mungiu în 2017: SRI l-a ajutat pe Nicușor Dan. Nicușor: O dau în judecată! Mungiu 2025: Votați Nicușor!

09:46

Zoe Dantes: A venit vremea ultimei alegeri

09:09

Alis Popa: Actorul Marius Manole a demarat o campanie de PROPAGANDĂ POLITICĂ în liceele din București și din țară!

08:52

”Nouă ne plac bananele, ne plac blugiii!” Oana Eftimie: Civilizații pro occidentali vs știrbii și inculții | Untold și mita electorală

08:40

Neomarxiștii de la Dexonline, propagandă ilegală pentru Nicușor Dan

08:30

Cum ar arăta România cu Nicușor Dan președinte

23:00

PĂRINTELE DIONISIE IGNAT DE LA COLCIU – CHIP AL SMERENIEI CREȘTINE ȘI AL DRAGOSTEI DEPLINE (+11 mai 2004) - Un portret alcătuit de Maicile de la Petru Vodă

22:44

Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

22:00

MIRCEA CĂRTĂRESCU: O ISTORIE ROMANȚATĂ DESPRE CUM NE ALEGEM PREȘEDINTELE ÎN MOD INTELIGENT

21:15

Mirela Roznoveanu: Ana Blandiana și Dizidența Imaginară

20:01

Ion Spânu: Nicușor e muc dar Blandiana nu mai e sfârc. Doar hoașcă