Fotomontaj: Ziarul de Gardă
Ziarul de Gardă a pătruns din nou în rețeaua lui Ilan Șor. Timp de trei luni au documentat din interior cu ajutorul unei camere ascunse cum circulă banii și cum sunt racolați și ademeniți oamenii care lucrează pentru Ilan Șor, în slujba Moscovei. Miza – deturnarea cursului european al țării prin compromiterea referendumului din 20 octombrie și votul pentru un candidat susținut de Șor, care urmează să fie anunțat cu doar o zi înaintea scrutinului.
Timp de trei luni, Măriuța Nistor, reportera ZdG sub acoperire, acționând sub o identitate falsă, a participat la așa-zisele proteste organizate de oamenii lui Șor înainte sau după ședințe de judecată, la întâlniri electorale cu unul dintre candidații lui Șor, pe care însă oamenii oligarhului care se ascunde la Moscova mizează că va fi scos din cursă și chiar a împărțit pliante cu falsuri despre Uniunea Europeană și Uniunea Eurasiatică.
Reporterei ZdG i-a fost deschis un cont într-o bancă de stat din Rusia, folosind date personale care NU există în realitate. Cu ajutorul echipei tehnice a ZdG, a fost „clonat” un buletin de identitate cu date inventate, iar în luna septembrie, după aproape două luni în slujba lui Șor și a Moscovei, reportera ZdG a primit „iablociki”-le (meriȘOaRele, n.r.) promise, adică 15 mii de ruble rusești, echivalentul a circa 2,7 mii de lei. În final, s-a ales cu mai puțini bani pentru „munca” sa după ce, pe drum, au fost percepute mai multe comisioane, atât de către băncile implicate în tranzacții, cât și de către persoanele fizice care o coordonau. În octombrie, pe același cont au fost transferate încă 15 mii de ruble. În toată această perioadă, reportera ZdG era telefonată periodic „de la Moscova” pentru a i se mulțumi pentru activitatea sa.
Investigația completă poate fi consultată la ZdG
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Problema e ca Maia Sandu este la randul sau tradatoare si a sabotat cat a putut Unirea cu Romania.
Sunteti adevarului spada
Kgb ul lucreaza cu spor
Contra demnului nostru popor
La lupta Români, Libertate !